Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana au dovedit încă o dată că sunt eroi şi pentru necuvântătoare, salvând un pui de pisică.

În urma unui apel făcut luni la numărul unic de urgenţă 112, un echipaj al Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea s-a deplasat pe strada Coriolan Hora din Oradea. Acolo, un pui de pisică era blocat într-un canal colector adânc de circa doi metri, informează un comunicat de presă transmis marţi de ISU Crişana.

"Utilizând scara din dotarea autospecialei de intervenţie, unul dintre membrii echipajului a coborât în canal, evacuând în siguranţă puiul de pisică", se arată în comunicat. Felina a fost predată apoi apelantului, care a şi adoptat-o. 

În aceeaşi zi, un echipaj al aceleiaşi subunităţi s-a deplasat pe Bulevardul Dacia, în jurul orei 16, unde pompierii au fost chemaţi să salveze o septuagenară care a rămas blocată în balconul apartamentului în care locuia. Fiindcă apartamentul era situat la etajul 5 al blocului, membrii echipajului au acţionat cu autospeciala de lucru la înălţime.