Reprezentanţii asociaţiei Oradea Civică au desfiinţat marţi acuzaţiile privind finanţarea asociaţiei de către miliardarul George Soros. ONG-iştii au făcut publice toate încasările şi cheltuielile din singurul cont al asociaţiei.

Sponsorizări şi cotizaţii...

Asociaţia Oradea Civică trăieşte, potrivit reprezentanţilor acesteia, exclusiv din donaţiile făcute de membri şi simpatizanţi.

"Veniturile organizaţiei sunt formate din sponsorizarea de 10.000 lei făcută anul trecut de Cosmin Bursaşiu şi, în afară cotizaţiile lunale ale membrilor asociaţi, nu are alte venituri", a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Oradea Civică, Sebastian Duma.

La întâlnirea cu jurnaliştii au mai luat parte vicepreşedintele Cosmin Bursaşiu  şi Nicuşor Târnăvan, membru asociat. Potrivit statutului organizaţiei, cei şase membri asociaţi ai organizaţiei plătesc o cotizaţie lunară de 10 lei, dar simpatizanţii sunt scutiţi de orice plată.

Conform extrasului de cont al asociaţiei, prezentat marţi, organizaţia nu a primit niciun fel de sponsorizări, nici în bani, nici în criptomonede, de la milionarul George Soros sau organizaţiile asociate acestuia, aşa cum se vehiculează în spaţiul public.

Cea mai mare donaţie încasată de Oradea Civică, în valoare de 10.000 lei, a fost făcută în noiembrie 2017 de vicepreşedintele Cosmin Bursaşiu, proprietarul unei firme specializate în comercializarea de cauciuri.

"Legea permite să facem sposorizări în limita a 20% din impozitul pe profit. Am considerat că Oradea Civică merită acest ajutor, pe care l-am oferit când eram simplu membru, la fel cum am sponsorizat din firmă Teatrul şi Filarmonica din Oradea", a explicat Bursaşiu.

... pe chirie şi întreţinere

Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, încasările au fost cheltuite în cea mai mare parte pe chiria şi întreţinerea sediului organizaţiei din Piaţa Independenţei.

"Fără donaţia primită anul trecut de la Cosmin nu aveam nici măcar sediul acesta de 30 metri pătraţi. Plătim Primăriei o chirie lunară de circa 170 lei, dar cea mai mare cheltuială este cea cu încălzirea, care se ridică la 600 lei pe lună de iarnă", a explicat preşedintele Sebastian Duma.

Pentru a face economii, conducerea organizaţiei a debranşat unul dintre cele două calorifere. "Şase luni am tot făcut pe formalităţi până am obţinut aprobarea de a elimina un calorifer, ca să nu plătim atât de mult pentru utilităţi. Vă daţi seama că dacă primeam bani de la miliardarul Soros, aşa cum am fost acuzaţi, nu trebuia să facem astfel de economii", a spus Duma.

De altfel, sumele din contul organizaţiei s-au redus de la 10.000 lei, în noiembrie anul trecut, la 3.500 lei în prezent, ca urmare a plăţilor făcute.

"E foarte grav ce au făcut!"

Reprezentanţii organizaţiei sunt cu atât mai revoltaţi de informaţiile vehiculate în spaţiul public privind existenţa unui dosar al DIICOT în care mari multe ONG-uri anti-PSD, inclusiv Oradea Civică, ar fi primit finanţări de 14 milioane euro, în bitcoin, de la miliardarul George Soros cu cât, în realitate, veniturile organizaţiei sunt în scădere.

Informaţia a fost lansată de site-ul luju.ro, aparţinând milionarului Dan Voiculescu, şi a fost reluată pe larg de televiziunea Antena 3 deţinută de acelaşi om de afaceri.

"E foarte grav ce au făcut oamnii aceştia. Campania fake-news promovată de luju.ro şi Antena 3 a făcut ca unii membri asociaţi să îşi dea demisia de teamă că ar putea fi anchetaţi de organele statului pentru spălare de bani", a spus Duma.

Preşedintele Oradea Civică a anunţat că va cere DIICOT în scris să confirme sau să infirme existenţa unui astfel de dosar.

"Vom cere DIICOT să ne comunice dacă există sau nu un astfel de dosar în baza Legii 544 privind accesul la informaţiile publice. Indiferent de răspunsul DIICOT vom acţiona în instanţă atât luju.ro, cât şi Antena 3 şi pe domnul (n.r. Mihai) Gâdea, care a tocat seară de seară acest subiect, prezentându-l ca şi cum ne-am face vinovaţi de ceva", a afirmat preşedintele Oradea Civică, precizând că asociaţia va cere despăgubiri morale pentru prejudiciul de imagine creat.

Un dosar "compromiţător"

Sebastian Duma a afirmat că nu ar fi mirat ca dosarul la invocat de luju.ro chiar să existe. "La DIICOT a fost numit un procuror pe placul domnului Tudorel Toader. Felix Bănilă a fost selectat pe principiul obedienţei. Nu am fi surprinşi ca acest procuror-şef care pocneşte din călcâie în faţa şefilor politici să fi făcut posibilă deschiderea unui astfel de dosar", a spus Duma.

Potrivit acestuia, motivaţia dosarului ar putea fi compromiterea organizaţiilor civice. "Să deschizi un dosar in rem nu presupune mare efort. Cineva poate depune o reclamaţie, se fac cercetări, iar dacă se dovedeşte că fapta nu există, cauza este clasată. În schimb, făcând publică existenţa dosarului, lumea va zice că tot a fost ceva acolo dacă s-au făcut cercetări", a zis liderul organizaţiei.