Reprezentanţii municipalităţii orădene au semnat marţi contractul de execuţie pentru lucrările de construire a pasajului subteran pe sub Bulevardul Magheru şi de lărgire a Podului Dacia de la două la trei benzi pe sens.

3,1 milioane euro

Pasajul, care va lega pe sub şosea parcurile Traian şi Brătianu, eliminând punctul de tensiune din trafic de la intrarea pe Podul Dacia, va fi realizat de o asociere de firme reprezentată de constructorul Podului Centenarului, Freyrom SA.

Din asociere mai fac parte constructorul Procons Group SRL, proiectantul Integrated Road Solution şi Abed Nego, specializată în lucrări în proximitatea liniilor de tramvai şi cale ferată.

"Valoarea estimată a lucrării a fost de 18,5 milioane lei. Valoarea efectivă a contractului stabilită în urma licitaţiei este de 14,5 milioane fără TVA, echivalentul a 3,1 milioane euro", a anunţat viceprimarul Florin Birta, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Începând din primăvară!

Potrivit viceprimarului, lucrările la pasaj vor începe în primăvară. "Executanţii au la dispoziţie un termen de trei luni de la ordinul de începere a lucrărilor pentru finalizarea proiectării şi obţinerea tuturor documentelor până la Autorizaţia de Construire. Până la 15 aprilie toate documentele ar trebui să fie deja obţinute, aşa că în jurul datei de 1 mai firma ar putea să înceapă lucrările efective, care vor dura încă 12 luni", a spus Birta.

Investiţia este finanţată din fonduri europene şi a fost iniţiată pentru fluidizarea circulaţiei pe Bulevardul Magheru prin înfiinţarea unei benzi unice şi a undei verzi pentru tramvai, îmbunătăţind graficele de circulaţie a transportului în comun.