Firma Adenandra, angajată de Primărie pentru campania de plantări de primăvară, a sădit în Oradea 272 de arbori din trei specii: platani, stejari şi frasini.

Mai precis, conform unui comunicat al municipalității, transmis marţi, au fost plantaţi 178 de platani, 5 stejari şi 89 de frasini, în mai multe zone din oraş: cartierul Nufărul, B-dul Dacia, str. Secarei, str. Codrilor, Parc I.C Brătianu, str. W. Shakespeare, Piaţa Unirii, Parc Onisifor Ghibu, Parcare Aquaparc Nymphaea, Parc Ghioceilor, str. O. Goga, str. Feldioarei, str. Emilian Mircea Chitul, Dragoş Vodă, Parc Bălcescu, Mal Pârâul Peţa, Parc Padişului, Republicii pietonal.

Toţi puieţii sădiţi au o înălţime de patru metri, o circumferinţă de 24 de cm şi au fost prevăzuţi cu balot de pământ, astfel încât să nu se usuce, ci să prindă rădăcini. Totodată, fiecare copac va avea un tutore, astfel încât să crească drept. Muncitorii Adenandra au obligaţia să întreţină puieţii timp de doi ani.

Pentru copacii plantaţi în această campanie, Primăria a plătit 282.880 lei (fără TVA). Asta înseamnă că preţul plantării unui puiet se ridică la 1.040 lei.

Pe de altă parte, municipalitatea menţionează că a demarat licitaţia pentru achiziţia a alţi 2.100 de arbori, care vor fi plantaţi în oraş în perioada 2019 - 2021.