Excedentul bugetar cu care municipalitatea orădeană a încheiat anul 2018 se ridică la 76,8 milioane lei, echivalentul a circa 16,5 milioane euro.

Primăria a intrat în anul 2019 cu un "plus" de 16,5 milioane euro, bani încasaţi şi necheltuiţi în ultima săptămână din anul trecut.

"Primăria a încheiat anul cu un excedent bugetar de 76,8 milioane lei pentru că ultima zi în care oraşul a mai putut face plăţi a fost pe 21 decembrie. Totuşi, după această dată trezoreria a încasat pe 27 şi 28 decembrie, în numele oraşului, sume aferente rambursărilor făcute pe proiecte europene, bani care nu au mai putut fi cheltuiţi", a explicat pentru BIHOREANUL directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.

Potrivit directorului Florea, jumătate din suma încasată au reprezentat-o rambursările făcute pe proiectul privind achiziţia de tramvaie noi, diferenţa fiind reprezentată de plăţi pentru investiţii precum extinderea liniei de tramvai, reabilitarea bastioanelor Cetăţii, a Pieţei Ferdinand şi a malului stâng al Crişului Repede, respectiv construcţia Podului Centenarului.

Consiliul Local a aprobat marţi, în şedinţă extraordinară, folosirea excedentului bugetar pentru cheltuieli de investiţii pe alte proiecte, respectiv acoperirea golurilor de casă a municipalităţii.

Spre exemplu, din aceste sume se vor plăti pe 10 ianuarie salariile angajaţilor municipalităţii, în condiţiile în care ghişeele de încasări ale taxalor şi impozitelor vor fi deschise abia din data de 15 ianuarie.