Primăria Oradea va expropria un teren al şcolii auto GES pentru a lărgi la două benzi urcarea pe şoseaua de centură dinspre Calea Borşului.

"A fost finalizată documentaţia bretelei care va asigura accesul din Şoseaua Borşului înspre centură. Avem realizat Studiul de Fezabilitate, care arată că această bandă de 270 metri liniari poate fi executată. Valoarea lucrării se ridică la 425.000 euro, din care o treime reprezintă exproprierea imobilului, afectat de cea de-a doua bandă de urcare", a declarat primarul Ilie Bolojan, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit edilului, amenajarea celei de-a doua benzi de circulaţie va elimina ambuteiajele formate în rampă şi pe Calea Borşului de TIR-urile care vor să urce pe şoseaua de centură.

Indicatorii tehnico-economici ai lucrării urmează să fie aprobaţi în şedinţa ordinară a Consiliului Local programată pentru joia viitoare.

Municipalitatea va pune la dispoziţia Companiei Naţionale de Investiţii amplasamentul şi toate documentaţiile necesare pentru ca CNI să poată demara lucrările în primăvara anului viitor.