După ce în luna aprilie a lăcrimat la dezvelirea statuii lui Iuliu Maniu, primarul Oradiei, Ilie Bolojan a făcut-o din nou, joi, la dezvelirea statuii Regelui Ferdinand în Piaţa Unirii.

"Pe armată nu ne putem supăra"

Vizibil emoţionat şi afectat de faptul că Armatei Române i s-a interzis să participe la ceremonie, deşi îşi confirmase prezenţa, edilul a explicat motivele amplasării statuii în piaţa centrală şi a spus că "pe armată nu ne putem supăra" şi "sunt convins că armata celestă defilează astăzi, ostaşii, generalul Moşoiu defilează", cu trimitere la evenimentele de acum 100 de ani, sărbătorite cu mari parade militare.

În ciuda ploii, în Piaţa Unirii s-au strâns, joi după amiază, între 250 şi 300 de orădeni.

Unirea şi Centenarul

După ce le-a mulţumit participanţilor, principelui Radu, care, prin "prezenţa sa la Oradea onorează numele Casei Regale în oraşul nostru, aşa cum acest oraş i-a onrat întotdeauna pe cei care au făcut lucruri bune pentru România, a onorat Casa Regală a României", celor doi episcopi - ortodox şi greco - catolic, Sofronie Drincec şi Virgil Bercea, care "sunt ca şi acum 100 de ani, gazdele simbolice ale oaspeţilor noştri de atunci şi de astăzi", sculptorului statuii, Florin Codre, atelierului care a turnat statuia, dar şi celor care s-au implicat şi au transportat gratuit statuia, edilul le-a explicat celor prezenţi de ce a fost adusă statuia Regelui Ferdinand în Piaţa Unirii.

"Dragii mei, de ce este Regele Ferdinand în centrul oraşului? Pentru românii ardeleni, dar nu numai pentru românii ardeleni, cel mai important moment din istoria noastră naţională este Marea Unire, din 1918. Tot ce este astăzi este o cauză a ceea ce s-a întâmplat atunci. Şi atunci puteam noi să marcăm centenarul găunos, fără ca cei care au pus o piatră de temelie la România modernă să aibă locul lor care se cuvine inclusiv în oraşul Oradea?", a spus Bolojan, evocându-i pe Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, episcopii Roman Ciorogariu şi Radu Demetriu, Aurel Lazăr, "bastioane ale demnităţii şi ale neamului românesc în această parte de ţară".

De asemenea, Bolojan a amintit şi că, tot pentru a marca Centenarul, a lucrat, în aceşti ani, "şi la o altfel de sărbătoare, 100 de proiecte de investiţii, pentru că nu trebuie să ne respectăm doar trecutul, ci trebuie să ne construim viitorul pentru copiii orădenilor, în aşa fel încât să nu plece în străinătate, ci să rămână în ţară".

"Cred că este normal ca atunci când faci o piaţă, când faci un pod, să poţi să-i atribui o denumire, să poţi să pui o statuie care înseamnă un ax central al oraşului. Eu cred că este normal că, dacă această piaţă se numeşte Piaţa Unirii, şi acum 100 de ani Regele Ferdinand a adus România celor doi episcopi şi lui Iuliu Maniu, prin generalul Traian Moşoiu şi prin Armata Română, atunci în această axă istorică nu putea să nu rămână Regele Ferdinand. De aceea este aici, în centrul oraşului nostru, chiar dacă astăzi unii se bucură de nişte mici răutăţi", a spus Bolojan, în aplauzele asistenţei.

Primarul Oradiei a făcut referire la faptul că, înainte de festivitate, Armatei Române i s-a interzis să participe la ceremonie, deşi îşi confirmase prezenţa, astfel încât în program figura o ceremenonie care cuprindea un onor militar, intonarea Imnului de către o fanfară militară şi o defilare, precum şi două recitaluri de muzică militară.

Acum Ferdinand, în octombrie Gojdu...

Bolojan a povestit cu o voce gâtuită şi în lacrimi că nu se poate supăra pe Armata Română. "Dumneavoastră sunteţi onoraţi că sunteţi aici, în acest moment istoric pentru oraşul nostru, iar oraşul rămâne cu statuia demnităţii noastre, cu o statuie care ne aminteşte de o Românie europeană, de o Românie demnă, de o Românie a valorilor şi sunt convins că armata celestă defilează astăzi, ostaşii, generalul Moşoiu - îi vedeţi acolo? - ei defilează. Ne putem supăra pe unii sau pe alţii, pe un Guvern sau pe altul, dar pe ţara noastră nu ne vom supăra niciodată. Ne putem supăra pe un om trecător, într-o funcţie sau alta, dar pe Armata Română nu ne vom supăra niciodată. Ea defilează", a spus primarul, arătând către Piaţa Unirii şi către traseul pe care, atât acum 100 de ani, cât şi de 20 aprilie 2019, au defilat formaţiunile militare.

Edilul a întărit, în faţa celor prezenţi, că a făcut "ceea ce trebuie în anul Centenarului" şi a anunţat că următoarea sărbătoare mare pentru oraş va fi în toamnă, când va fi dezvelită, din nou, statuia lui Emanuil Gojdu. "În 5 octombrie va fi următorul eveniment. Primul liceu românesc, înfiinţat de Consiliul Diligent al Transilvaniei, a fost actualul Colegiu Naţional Emanuil Gojdul. În 5 octombrie, vom sărbători încă o dată, amplasând statuia lui Emanuil Gojdu în perimetrul liceului şi sunând adunarea celor care au terminat acel liceu. La mulţi ani, Oradea, la Mulţi ani, România, Dumnezeu să aibă în pază ţara noastră. Doamne ajută!", a încheiat edilul.

Regele şi alegerile

La fel, în discursul său, ţinut pe o ploaie măruntă în faţa unui public ascuns sub umbrele sau steaguri tricolore, profesorul universitar Nicolae Noica, nepotul celebrului filosof Constantin Noica, a vorbit despre viaţa şi activitatea Regelui Ferdinand I Întregitorul.

Istoricul, care a şi căutat în arhive fotografii ale vizitei istorice făcută de familia regală în 23 mai 1919 la Oradea, a ţinut facă precizări în războiul statuilor care i-a ridicat primarului Ilie Bolojan în cap fostele cadre militare bihorene.

Profesorul Noica a arătat că, după amenajarea Pieţei Unirii, în centrul ansamblului Duiliu Marcu a fost amplasată în 1924 statuia ecvestră a Regelui Ferdinand, îndepărtată după cedarea Transilvaniei de Nord. "După 1989, noua putere, ostilă regalităţii, nu putea fi de acord cu amplasarea statuii Regelui Ferdinand în centrul oraşului", a arătat istoricul, care a concluzionat că "ne-au trebuit 30 de ani ca să înţelegem istoria şi să reparăm greşelile trecutului".

Nicolae Noica a subliniat că statuia Regelui Ferdinand are toate avizele pentru a fi amplasată în Piaţa Unirii, iar cea a Voievodului Mihai Viteazul, care ocupa acest amplasament, va avea propria piaţă în Centrul Cvic, în faţa catedralei episcopale ortodoxe "Învierea Domnului".

"Celor care spun că evenimentul de astăzi este un gest electoral le spun că Regele Ferdinand nu avea de unde şti acum o sută de ani că pe 26 mai 2019 vor urma alegeri europarlamentare, pentru că atunci sunt convins că şi-ar fi schimbat data vizitei", a spus profesorul, în amuzamentul mulţimii.

În ciuda ploii

Florin Codre, sculptorul statuii Regelui Ferdinand din Oradea.În ciuda ploii reci, festivităţile de joi seară s-au desfăşurat într-o atmosferă caldă. Orădenii adunaţi în faţa platoului l-au aplaudat pe sculptorul Florin Codre (foto), în timp ce a dezvelit de sub o pânză placa cu mesajul "Ferdinand Întâi Întregitorul, Rege al României, 1914 - 1927". Modest, artistul s-a înclinat în faţa asistenţei, după care s-a retras în mulţime.

La fel, mulţimea l-a aplaudat şi pe Principele Radu care a mulţumit în numele Casei Regale pentru efortul orădenilor. "Nu găsim cuvinte pentru a mărturisi emoţia şi admiraţia pentru extraordinarul gest făcut de comunitatea dumneavoastră", a spus principelele Radu.

Printre cei care au înfruntat vremea s-au mai numărat episcopul ortodox Sofronie Drincec, care a şi oficiat o slujbă asistat de un sobor de preoţi. "Se binecuvântează şi sfinţeşte acest monument ridicat în cinstea Regelui Ferdinand Întâi cel loial, Întregitorul României", a rostit episcopul.

Prezent la evenimentul de joi după o lungă absenţă din viaţa publică, pe fondul unor probleme de sănătătate, episcopul greo-catolic Virgil Bercea a asistat la festivităţi, palid şi tras la faţă, vizibil suferind, spre îngrijorarea asistenţei. De altfel, la încheiarea festivităţilor, oameni din mulţime au şi ţinut să i se adreseze şi să îi ureze sănătat, prelungindu-i şederea pe platou.

Ceremonia a mai cuprins un moment muzical susţinut de corul "Voces" din Oradea, dirijat de lect. univ. dr. Carmen Rus. care a interpretat Imnul regal şi cântece patriotice, precum "Pe-al nostru steag e scris Unire".

Singuri, peneliştii...

Demn de remarcat este faptul că festivităţile de 23 mai s-au desfăşurat exclusiv în prezenţa reprezentaţilor PNL, de la parlamentari şi consilieri locali sau judeţeni până la reprezentanţi ai municipalităţii orădene. De la eveniment au lipsit cu desvăvârşire reprezetanţii PSD şi UDMR, dar şi ai Prefecturii şi Consiliului Judeţean sau ai Armatei.

De altfel, la depunerea de coroane care a încheiat festivităţile inclusiv instituţiile publice au fost reprezentate de şefi din eşalonul secund, care nu fac parte din PSD sau UDMR.

Singura excepţie au constituit-o reprezentanţii tinerei formaţiuni Pro-România, care s-au prezentat la statuie într-un grup numeros, în frunte cu fostul prefect de Bihor, Claudiu Pop.

Abordat după încheierea evenimentului, primarul Ilie Bolojan a refuzat să se pronunţe cu privire la absenteismul oficialităţilor. "Nu doresc să spun nimic. Important e că este o zi frumoasă, iar oraşul va rămâne cu o statuie a Regelui Ferdinand", a spus edilul.

Ciudat, dar odată cu încheierea evenimentului ploaia s-a oprit...