Poliţiştii orădeni le-au pus gând rău traficanţilor de ţigări de contrabandă. Potrivit unui bilanţ provizoriu realizat pe primele 6 luni ale acestui an, în timpul acţiunilor desfăşurate de polițiștii Biroului de Ordine Publică și cei ai Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea, au fost legitimate 2.259 de persoane, au fost controlate 402 autovehicule, 11.000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost confiscate iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 211 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare totală de 316.500 lei.

Conform unui comunicat de presă transmis, marţi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, în urma raziilor trei comercianţi s-au ales cu dosare penale pentru încălcarea Noul Cod Fiscal.

„În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru deținerea în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete”, se arată în informare.

Acţiunile realizate în piețele agroalimentare și în zona adiacentă acestora au avut ca scop prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerț cu țigarete nemarcate legal.