Liderii filialei Bihor a USR au transmis, luni, un comunicat în urma înfrângerii lui Dan Barna în primul tur al alegerilor prezidenţiale, concluzionând că "nu am mai fost la fel de sincronizaţi cu bihorenii ca până la alegerile europarlamentare din vară".

USR Bihor se consolează în parte cu faptul că scăderea numărului de voturi pentru alianţă faţă de europarlamentare a fost mult mai mică decât la nivel naţional şi le transmit alegătorilor să-l voteze pe Klaus Iohannis. 

În Bihor, conform rezultatelor finale, Dan Barna a obţinut 11,39% din voturile bihorenilor, adică 27.247 de voturi, fiind pe locul al patrulea după Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă şi Kelemen Hunor. 

"Să vedem în ce măsură putem lua măsuri"...

Comunicatul semnat de "filiala Bihor" a USR nu vorbeşte despre schimbări radicale după înfrângerea lui Barna, ci anunţă o analiză în urma căreia "să vedem în ce măsură putem lua măsuri".

"Rezultatul nesatisfăcător pentru aşteptările noastre în legătură cu alegerile prezidentiale de ieri ne spune cât se poate de clar că nu am mai fost la fel de sincronizaţi cu bihorenii ca până la alegerile europarlamentare din vară. În perioada imediat următoare trebuie să analizăm datele şi să vedem în ce măsură putem lua măsuri care să ducă la îndeplinirea obiectivelor Alianţei USR PLUS în judeţul Bihor", se arată în comunicat. 

Totodată, USR-iştii din Bihor precizează că scăderea voturilor primite de Alianţa USR PLUS nu este atât de mare în judeţul nostru faţă de media naţională.

"Dacă vorbim doar de voturile valabil exprimate în ţară, în mod particular pentru Oradea si judeţul Bihor, Alianţa USR PLUS a reuşit să îşi păstreze poziţia în ierarhia partidelor şi, în mare parte, electoratul câştigat la europarlamentare şi face notă discordantă faţă de majoritatea filialelor judeţene ale organizaţiei. Dacă la nivel naţional, scăderea numărului de voturi pentru Alianţă este de 36% raportată la alegerile europarlamentare, scorul înregistrat de Alianţa USR PLUS în judeţul Bihor arată o scădere de doar 18% faţă de precedentele alegeri, ceea ce ne situează pe o poziţie fruntaşă între filialele care au înregistrat cea mai mică scădere. Acest lucru, deşi nu poate fi văzut ca un criteriu de performanţă în această situaţie, ne dă totuşi o indicaţie relevantă asupra nivelului campaniei electorale pe care am desfăşurat-o", se arată în comunicat. 

Îndemn la vot, în ciuda "frustrărilor"

"Mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut şi ne-au acordat încrederea lor şi de data aceasta, cei care au ales să voteze Dan Barna şi Alianţa USR PLUS. Nu îi vom dezamăgi, vom continua să luptăm pentru obiectivele şi propunerile noastre, pe care le-au îmbrăţişat şi ei. E dificil de "digerat" o înfrângere şi e şi mai dificil să te vezi depăşit de Viorica Vasilica Dăncilă. Dar nimeni nu a zis că va fi uşor să te iei la trântă cu o structură masivă cum este cea a PSD, crescută chiar pe osatura statului", se mai precizează în reacţia USR. 

În fine, USR Bihor precizează că reprezentanţii Alianţei USR PLUS ar trebui să iasă la urne în turul al doilea, în ciuda frustrărilor, şi să-l voteze pe Klaus Iohannis. "Pentru turul 2 direcţia celor care susţin USR şi PLUS nu poate fi decât către urnele de vot pentru a vota candidatul care e cel mai aproape de principiile şi valorile Alianţei USR PLUS, Klaus Iohannis. Suntem conştienţi că există multe supărări şi frustrări, dar câştigul prezenţei la urne şi al valorizării votului, pentru care am luptat atât, nu merită să se piardă şi nici să se diminueze. Lupta continuă!", se încheie comunicatul. 

Barna îşi asumă, dar nu demisionează

Luni, la prânz, candidatul USR-PLUS, Dan Barna, a avut prima reacţie despre rezultatele alegerilor prezidenţiale. El a afirmat că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru că nu a reuşit să intre în turul al doilea, însă nu face un pas în spate. 

"Îmi asum, evident, întreaga responsabilitate pentru acest obiectiv pe care nu l-am atins, acela de a avea un tur II fără PSD, acela de a putea să avem şansa unei dezbateri despre viitor cu preşedintele Iohannis. (...) Este, fără îndoială, o parte din vină, şi mi-o asum, că nu am reuşit să ajung cu mesajul la mai mulţi cetăţeni, că nu am reuşit să ajungem cu mesajul de modernizare şi de necesitate, de urgenţă pentru România şi să conving, să convingem mai mulţi cetăţeni. Este, până la urmă, un proces din care învăţăm şi vom avea o analiză foarte elaborată în cadrul partidului. Chiar în această seară am convocat colegii din comitetul politic, practic liderii din filialele judeţene, la o primă discuţie pentru a analiza perioada următoare şi ceea ce urmează să se întâmple", a declarat Barna.

Chestionat dacă are intenţia să-şi dea demisia, liderul USR a răspuns: "Categoric nu", deoarece "nu sunt un lider care la prima dificultate să plece şi să abandoneze lupta pentru că un obiectiv nu a fost atins".

De asemenea, Dan Barna şi Dacian Cioloş au anunţat că preşedintele Iohannis are "întreaga susţinere" a alianţei USR-PLUS pentru al doilea tur al alegerilor.

"Voi recomanda susţinătorilor mei să-l susţină pe Klaus Iohannis", a spus Dan Barna, care le-a cerut membrilor USR să participe la votul din turul doi.