Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana au avut, la final de săptămână, două misiuni de salvare.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, pompierii Detaşamentului 2 Oradea au intervenit sâmbătă, în jurul orei 17.30, folosind autospeciala de lucru la înălţime, pentru a salva o femeie în vârstă de 69 de ani.

Militarii au intrat prin balconul apartamentului femeii, situat la etajul trei, găsind-o pe proprietară căzută pe hol, conştientă, dar în imposibilitatea de a se mişca din cauza unor probleme de sănătate.

"Pompierii militari paramedici i-au acordat femeii, în vârstă de 69 de ani, primul ajutor calificat, transportând-o la spital", a transmis Camelia Roşca.

O zi mai târziu, duminică, în jurul orei 19, pompierii au intervenit şi pentru a debloca un copil în vârstă de 12 ani care se închisese accidental în apartamentul familiei - situat la etajul 1 al unui bloc de pe strada Barierei - în momentul în care tatăl acestuia a ieşit în casa scării.

În caz au intervenit pompierii Detaşamentului 1 utilizând scara culisabilă şi accesoriile din dotare. Ei au pătruns în apartament prin fereastra uneia dintre încăperi redând familiei, în siguranţă, copilul în vârstă de 12 ani.