Statuia celui mai celebru avocat orădean, Emanuil Gojdu, îşi recapătă strălucirea meritată. După ce ani la rând a zăcut într-un ţarc din ştrandul Ioşia, iar în primăvara acestui an a fost relocat în Cetate, monumentul ce-l reprezintă pe Gojdu a fost restaurat, la comanda Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor.

"Procesul de conservare şi restaurare a statuii a presupus, prin avizul de la Direcţia Judeţeană de Cultură Bihor, şi acordul comisiei de monumente de for public şi componente artistice de la Ministerul Culturii, documente ce s-au finalizat la sfârşitul lunii iunie", a transmis directoarea Fundaţiei, Angela Lupşea, la solicitarea BIHOREANULUI.

Restaurarea statuii a fost realizată de Ştefan Valentin, restaurator atestat de Ministerul Culturii, prin firma SC Metamorfozys SRL din Alba Iulia, contractul cu acesta prevăzând atât lucrările de restaurare, cât şi de asistenţă la amplasare şi finisaje.

"Lucrările efectuate la statuie au respectat procedura avizată, Comisia de la Direcţia Judeţeană de Cultură Bihor a verificat lucrările, propunând unele retuşuri, care vor fi realizate ulterior. Finalizarea restaurării va avea loc la momentul amplasării, deoarece pot apărea mici deteriorări la transport, îmbinare piese etc., şi acestea se finisează la acel moment", a mai transmis Lupşea.

Statuia va fi reamplasată în Parcul 1 Decembrie, însă pentru asta soclul va fi modificat. Drept urmare, a fost necesară întocmirea unui proiect tehnic, inclusiv de fundaţie, din cauza greutăţii foarte mari. Proiectul urmează să fie supus dezbaterii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, iar apoi lucrările vor fi făcute de firma de construcţii SC Conpila SRL.

"Reamplasarea va fi demarată curând, în funcţie de disponibilitatea constructorului de a lucra în zonă", a mai spus directoarea Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor.