Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a deschis începând de luni o linie verde pentru vârstnici şi persoanele singure în contextul epidemiei de coronavirus.

Potrivit unui comunicat al DASO Orădenii care au cunoştinţă de persoane vârstnice şi singure sau cei în cauză pot apela la numărul de telefon 0800.410.430.

"Punem la dispoziţia comunităţii Tel Verde: 0800/410430 pe care, în această perioadă, vă rugăm să-l apelaţi doar pentru a ne sesiza dacă aveţi cunoştinţă despre vârstnici lipsiţi de ajutor", se menţionează în comunicat.

Numărul de telefon poate fi apelat de luni până miercuri între orele 7:30 – 16:30, joi între orele 7:30 – 18:30 şi vineri între orele 7:30 – 16:00.

În plus, începând de miercuri, DASO va deschide un call center pentru consilierea vârstnicilor de peste 65 ani din evidenţe.

"Asistentele medicale din cadrul creşelor orădene vor lucra într-un sistem de call center şi vor suna persoanele vârstnice existente în bazele noastre de date, pentru a-i consilia şi pentru a le întocmi fişa de intervenţie", a transmis DASO.

Măsura va fi luată pentru ca asistenţii sociali să poată acorda ajutor punctual vârstnicilor.

"Având radiografia problemelor cu care se confruntă şi a nevoilor pe care le au în această perioadă, asistenţii sociali vor lua toate măsurile care se impun pentru fiecare caz în parte, pentru a trece mai uşor peste această perioadă", a anunţat DASO.

Conducerea Direcţiei a făcut un apel la persoanele vârstnice să rămână în casă pentru protecţia lor.