Din motive de precauţie, dată fiind răspândirea îmbolnăvirilor cu coronavirus, activitatea artistică a Teatrului Regina Maria se suspendă momentan, au anunţat, luni după amiaza, reprezentanţii instituţiei de cultură.

Aceştia amintescă că, potrivit Ministerului Sănătăţii, "sunt interzise manifestările publice sau private, în spaţii deschise sau închise, cu un număr de participanţi mai mare de 1.000 de persoane", iar "evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obţinerea aprobării de la Direcţiile de Sănătate Publice locale".

"În urma solicitării unei aprobări din partea Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, pentru desfăşurarea spectacolelor programate în luna martie la Teatrul Regina Maria, ni s-a comunicat că organizarea evenimentelor prezintă un risc moderat spre ridicat şi pentru optima desfăşurare a acestora ar trebui să îndeplinim un număr de 9 recomandări", au transmis reprezentanţii Teatrului Regina Maria. Aceştia au adăugat că recomandările vizau modalităţi de organizare în siguranţă a spectacolelor, pe care nu au reuşit să le îndeplinească, dat fiind timpul scurt în care le-au fost comunicate de autorităţi. 

Drept urmare, conducerea instituţiei de cultură a luat decizia să amâne toate spectacolele programate în această săptămână, inclusiv musicalul "Sunetul Muzicii", care urma să fie jucat luni seara, de la ora 19.

"În contextul epidemiologic existent şi datorită faptului că nu putem asigura în totalitate protecţia spectatorilor împotriva infecţiei cu coronavirus conform metodologiei existente la nivel naţional şi a recomandărilor făcute de autoritaţile competente, vă anunţăm cu regret că suntem nevoiţi să amânăm toate spectacolele din această săptămână, urmând să vă ţinem la curent cu evoluţia ulterioară a acestei situaţii", se arată în comunicatul Teatrului.

Biletele achiziţionate la spectacolele din această săptămână nu se restituie, ci rămân valabile pentru reprezentaţiile care vor fi reprogramate.