Constructorii încep, marţi, dezafectarea sensului giratoriu de la intersecţia centurii cu strada Universităţii. Lucrarea, programată pentru sfârşitul săptămânii trecute, a fost amânată cu câteva zile.

"Conform anunţului iniţial, începând din 7 noiembrie urma să se blocheze o bandă în sensul giratoriu. Din păcate, constructorii nu au reuşit să realizeze acest lucru în timp util. Am discutat cu ei, iar această interdicţie va intra în vigoare de mâine", a declarat viceprimarul Florin Birta, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

Constructorul va trece marţi la demontarea parapeţilor aferenţi giraţiei, circulaţia prin sens urmând să se desfăşoare pe o singură bandă.

Centrul sensului giratoriu va fi mutat către Piaţa 100, pentru a face loc benzii de ocolire a pasajului din zona Cartierului Europa.

"Începând de mâine, până în luna mai a anului viitor, circulaţia în zonă se va desfăşura cu dificultate, cu doar o bandă pe sens", a spus viceprimarul Birta.

Lucrările de construire a pasajului au fost atribuite prin licitaţie firmei Porr Construct, pentru 27,8 milioane lei, și au o durată de execuţie de 18 luni.

Termenul de finalizare a lucrărilor este 11 aprilie 2021.

În zona viitorului pasaj sunt programate încă două lucrări. Municipalitatea a scos la licitaţie realizarea unui drum de legătură între zona hypermarket-ului Leroy Merlin şi cea a intrării la Piaţa 100, precum şi lucrări de prelungire a drumului de acces în Parcul Industrial II din strada Ogorului, respectiv de la strada Anghel Saligny, la strada Nojoridului care duce în cartierul Grigorescu.