Consiliul Local a aprobat, joi, cu unanimitate de voturi, modernizarea străzilor Nicolae Firu, General Eremia Grigorescu și Radu Enescu din Cartierul Veteranilor. 

Cele trei străzi nu au fost modernizate până acum, neavând trotuare sau elemente de colectare și evacuare a apei.

Acestea au o lungime totală de circa 1,2 kilometri, valoarea investiție fiind de 4,11 milioane de lei cu TVA. Pe aceste artere vor fi amenajate carosabilul, trotuarele, canalizarea pluvială şi accesele la proprietăţi.

Pentru strada Nicolae Firu termenul de execuție va fi de două luni, în timp ce pentru străzile General Eremia Grigorescu și Radu Enescu termenul de predare va fi de patru luni.

De altfel, primarul Ilie Bolojan a anunțat luni că municipalitatea va construi un pod nou peste Peța la capătul blocurilor din Aleea Călinului, în prelungirea străzii Nicolae Firu. Acesta va lega cartierul Veteranilor de strada Trotuşului, care iese în Henrik Ibsen.

Astfel, locuitorii blocurilor ANL nu vor mai fi nevoiți să vireze la dreapta pentru a ocoli prin sensul giratoriu atunci când doresc, de fapt, să intre în oraș. Noul pod va fi util locuitorilor din Ioşia care doresc să iasă din oraş spre Sântandrei, folosindu-se de viitoarea bretea pentru viraj la dreapta, care va fi construită sub geamurile blocurilor ANL.