Trei străzi din zona Gutenberg au intrat de la 1 august în lucrări de modernizare. Investiţia de 882.000 lei plus TVA vizează reabilitarea străzilor Arabilor, Ioan Buşiţia şi Thomas Mann.

Lucrările de modernizarea ale celor trei artere au început pe data 1 august şi vor avea un termen de predare de trei luni.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, investiţia presupune lucrări de infrastructură şi suprastructură la partea carosabilă, lucrări de canalizare pluvială şi de semnalizare rutieră, amenajarea de parcări, trotuare, accese auto şi de spaţii verzi, iar pe strada Arabilor se va realiza inclusiv un zid de sprijin.

Modernizarea celor trei artere se realizează prin proiectul "Regenerare fizică, economică şi socială a comunităţii defavorizate din zona Gutenberg" depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020.

Lucrările sunt realizate de asocierea de firme formată din Drumuri Orăşeneşti şi Edildrum Construct. Acestea presupun moderizarea unui tronson de 194 metri din strada Arabilor (333.300 lei), 115 metri din strada Ion Buşiţia (222.200 lei) şi 161 metri din strada Thomas Mann (327.000 lei).