Lucrările de modernizare a străzii Piaţa Bobâlnei din cartierul Ioşia se află în plină desfăşurare.

Modernizarea constă în lucrări de infrastructură şi suprastructură la partea carosabilă, trotuare şi accese auto, lucrări de canalizare pluvială şi lucrări de semnalizare rutieră.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de municipalitate, până în prezent muncitorii au realizat săpături (ajunse la stadiul de 45% din totalul celor prevăzute), borduri la carosabil (în proporţie de 40%), borduri la trotuare (25%) şi lucrări la stratul de balast (în proporţie de 45%).

"În ceea ce priveşte stadiul fizic actual, se lucrează la compactarea stratului de balast pe toate cele trei bretele ale străzii şi montarea de borduri pe una dintre acestea. Totodată, se montează borduri la trotuare la două dintre cele trei bretele", se arată în comunicat.

Informarea Primăriei mai precizează că în prezent lucrările sunt îngreunate din cauza relocării reţelelor de apă, canalizare menajeră şi pluvială a Companiei de Apă.

Modernizarea este realizată de asocierea firmelor Drumuri Bihor SA -  liderul, Proexco SRL - asociat proiectant şi Drum Asfalt SRL - asociat, pentru suma de aproape 576.000 de mii de lei fără TVA. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 30 septembrie.

Municipalitatea mai transmite că strada Piaţa Bobâlnei şi strada Coriolan Hora, unde lucrările de reabilitare se vor încheia în 2020, sunt printre ultimele străzi care se modernizează în Cartierul Ioşia.