Podul Centernarului va fi iluminat în culoarea portocalie cu ocazia Zilei Mondiale pentru Siguranţa Pacientului marcată în fiecare an pe data de 17 septembrie.

Siguranţa pacienţilor...

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, iluminarea color a podului va fi făcută "ca semn al susţinerii acordate de administraţia locală a municipiului Oradea acestei campanii de dezvoltare a culturii siguranţei pacientului în sistemul medical, cu scopul asigurării unei îngrijiri medicale de calitate şi în siguranţă".

Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului a fost creată în baza programului WHO Patient Safety lansat în octombrie 2004 de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a facilita dezvoltarea politicilor şi practicilor privind siguranţa pacienţilor în toate statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

... arşi în spital

Anul acesta, în Oradea, marcarea acestei zile cade cum nu se poate mai prost, în condiţiile în care trei pacienţi internaţi la Pavilionul 3 au suferit arsuri grave în cadrul unui incendiu care a avut loc în noaptea de 15 spre 16 august la Spitalul de Psihiatrie.

Unul dintre pacienţi, în vârstă de 46 de ani a decedat ulterior, în noaptea de 2 spre 3 septembrie la Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea unde a fost internat cu arsuri de gradul 2 şi 3 pe 30% din suprafaţa corpului.

La sfârşitul lunii august Dacian Foncea, managerul Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu de care aparţine şi Spitalul de Psihiatrie, a anunţat că cei cinci îngrijitori şi asistenţi care au fost de serviciu în noaptea incendiului vor fi concediaţi.

Managerul a mai dispus înlocuirea din funcţie a asistentei şefe de la secţia unde a avut loc incendiul şi constituirea unei comisii pentru cercetarea prealabilă a celor doi medici care au fost de gardă în noaptea cu pricina, a şefului de secţie şi a înlocuitorului acestuia, precum şi a şefilor de servicii de la Resurse Umane şi Managementul Calităţii.