Fostul deţinut politic Niculina Moica, arestată pe când avea doar 15 ani, le-a vorbit joi elevilor orădeni, la Colegiu Naţional Traian Vuia, despre calvarul îndurat în închisorile comuniste din Arad, Târgu Mureş, Jilava şi Oradea, în cadrul proiectului "Poveşti care schimbă lumea", finanţat de Fundaţia Comunitară Oradea prin Programul Bursa Talentelor. La întâlnirea moderată de istoricul Cristina Puşcaş au participat peste 80 de liceeni şi studenţi ai Facultăţii de Jurnalism din Oradea.

"Amintiri foarte vagi"

A fost arestată în 1959, la 15 ani, de la serbarea de sfârşit de an, condamnată la 20 de închisoare pentru apartenenţă la o organizaţie anti-comunistă formată din 19 elevi din Reghin, apoi închisă la Arad, Târgu Mureş şi Jilava şi pusă în libertate cinci ani mai târziu, în 1964, de la Oradea, când regimul comunist a decis eliberarea deţinuţilor politici.

"Când am păşit spre libertate peste pragul închisorii din Oradea aveam aproape 21 de ani. Eram eu şi colega mea, cu care fusesem arestată în aceaşi zi, dar cu care nu ne-am văzut cinci ani. Purtam hainele de la 15 ani. Afară, lumea era îmbrăcată altfel. Am amintiri foarte vagi, îmi amintesc doar Crişul Repede cu acele lanţuri de pe mal, amintiri din gară, din tren şi cum am mers acasă la Reghin", a povestit Niculina Moica (foto).

Victimele comunismului

Fostul deţinut politic îşi aminteşte însă foarte bine drama tatălui său arestat de Securitate odată cu grupul de elevi pentru a credibiliza o organizaţie formată din copii şi închis nevinovat timp de cinci ani, procesul demonstrativ la care au participat secretarii Uniunii Tineretului Comunist din tot judeţul, pentru a putea băga apoi spaima în tineri, divorţul formal al mamei pentru a putea găsi de lucru ca să supravieţuiască, foamea, frigul, izolarea şi teroarea îndurate în închisoare.

Calvarul nu a încetat nici măcar după eliberare. Niculina a fost urmărită de Securitate până în decembrie 1989. Femeia a fost nevoită să presteze cele mai grele munci, a fost dată afară în repetate rânduri sub diferite pretexte şi şi-a putut completa cu greu studiile liceale, doar la fără frecvenţă, pentru a putea fi contabil.

"Trăiam şi mă învârteam doar între foşti deţinuţi politici, nu pentru că aş fi fost proastă sau urâtă, ci pentru că alţi băieţi se temeau să se vadă cu mine, căci le-aş fi putut distruge cariera". Aşadar, Niculina s-a măritat tot cu un fost deţinut politic, cu care a avut un copil. "M-am temut toată viaţa că fetiţa va fi urmărită şi va suferi din cauza mea", a spus femeia.

"Vă rog să citiţi"

Astăzi, Niculina spune că singura soluţie ca astfel de lucruri să nu se repete este cunoşterea trecutului şi păstrarea vie a amintirii acestuia.

"Mă întâlnesc şi acum cu multă lume de vârsta mea care îmi spune că n-a ştiut ce se întâmpla atunci. Nu e posibil să nu fi ştiut câtă vreme din tot a doua familie dispărea cineva în închisori, în centre de psihiatrie sau în tabere de muncă...", spune fostul deţinut politic.

Niculina i-a îndemnat pe elevii orădeni să se informeze despre trecutul comunist. "Nu e uşor, dar vă rog să citiţi ca să aflaţi ce s-a întâmplat, iar astfel de lucruri să nu se mai repete", a spus Moica.

"M-am bucurat ca o proastă"

Fostul deţinut politic se teme că uitarea estompează traumele trecutului, cu riscul de a provoca altele, noi. "Cred că românul are memorie scurtă. Îmi pare rău să o spun...", a zis femeia.

Niculina a argumentat aceată concluzie: "La Reghin n-aveam gaze, deşi era bogăţia Ardealului, aşa că tata stătea la coată la butelie două - trei nopţi, femeile nu puteau face chiuretaj şi erau obligate să nască copii, iar eu căram cu trenul pâine uscată de la Ploieşti la Reghin pentru un porc pe care părinţii mi-l creşteau ca să am ce da de mâncare fetiţei. Asta nu e viaţă!".

Niculina Moica a spus că şi-a pus speranţe mari în schimbarea de regim din decembrie 1989. "La revoluţie m-am bucurat ca o proastă. Am zis că am scăpat, dar nu prea cred că am scăpat, sunt tot ei (n.r. cei care ne conduc), copiii lor, nepoţii lor...", a spus femeia. Dar, până la urmă, românii mai au la dispoziţie două arme: cunoaşterea şi votul...