Fundaţia Comunitară Oradea a selectat cele 21 de echipe de elevi care, în următoarele luni, vor primi finanţări pentru a face cercetări în diferite domenii, în cea de-a doua ediţie a programului Fondul Ştiinţescu. În total, echipele vor primi 134.200 lei, bani pe care îi vor folosi pentru experimentele ori atelierele pregătite.

Astfel, vor primi finanţare echipe care şi-au propus să programeze maşinuţe autonome, care vor să se familiarizeze cu tehnologia de tipărire 3D, care vor să inaugureze un club de programare pentru tinerii din Oradea şi Bihor cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani ori care vor să facă diverse amenajări în curţile unor şcoli şi grădiniţă, desigur, pentru a-i îndemna pe copii să înţeleagă ştiinţa.

De altfel, scopul programului de granturi este tocmai de a-i încuraja pe tineri să descopere lumea fascinantă a ştiinţei. "Prin Fondul Ştiinţescu, Fundaţia Comunitară Oradea încurajează o altfel de învăţare şi doreşte să arate, prin iniţiativele şi proiectele finanţate, că ştiinţele au o aplicabilitate imediată la orice vârstă, reprezentând o lume fascinantă care merită descoperită, ducând la disiparea obscurantismului, la înţelegerea unor fenomene simple şi la dezvoltarea unor noi abilităţi", se arată într-un comunicat al ONG-ului.


Lista proiectelor care primesc finanţare:

Robo Car, Coder Dojo Cantemir, iniţiator Andrei Chiana – programarea unor mașinuțe autonome, capabile să se deplaseze pe un traseu predefinit;

- Învață și mergi mai departe, Coder Dojo Cantemir, iniţiator Laurențiu Chiana  – activități de proiectare și programare prin familiarizarea cu tehnologia de tipărire 3D;

- CoderDojo Oradea, iniţiator Daniel Erzse – club de programare pentru tinerii din Oradea și Bihor cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani;

- Mini ecosistem – Laborator în aer liber, Scoala Gimnazială Nr. 1 Sâmbăta, iniţiator Diana Panda – amenajarea unei grădini educaționale în vederea înţelegerii şi studierii relației om-natură din perspectiva sustenabilităţii;

- Simbolurile vitalității, Colegiul Național ,,Iosif Vulcan”, iniţiator Dana Mihincău– activități de studiere a calității aerului și apei și influența ei asupra dezvoltării psihice și fizice a elevilor;

- Solar Monitoring, Liceul Arany Janos Salonta, iniţiator Mária Kiss – familiarizarea elevilor cu sursele de producere neconvențională a energiei electrice;

- E Gojdiștiința, Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, iniţiator Daniela Berchez  – ateliere de explorare a diferitelor forme de energie;

- Minitehnicus Hope Music, Asociaţia Hope Music România, iniţiator Doru Popovici  – ateliere practice de electronică destinate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani;

- Urmând tradiția, spre noi orizonturi, Asociaţia Astroclub Meridian 0, iniţiator Nicoleta Pazmany-Jianu  – club de astronomie pentru tinerii cu vârste între 7 și 18 ani;

- CSI Junior, Liceul Teologic Romano-Catolic Szent Laszlo Oradea, iniţiator Klementina Haracsek  – activități care pun la încercare spiritul de anchetator al elevilor, prin familiarizarea cu tehnicile de bază ale criminalisticii și prin studierea modalităților de depistare a centrului de foc;

- ORADEAstronomie, Asociaţia Clubul de Astronomie şi Stiinţe Spaţiale Oradea, iniţiator Valentina Matei  – ateliere de conștientizare a importanței cunoașterii Universului pentru copii din Oradea și Bihor cu vârste între 10 și 16 ani;

- Imprimăm viitorul, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, iniţiatori Nicoleta Turean, Alina Luncan şi Sandor Lukacs – activități de programare și robotică și familiarizarea cu tehnologia de tipărire 3D;

- DonAqua, Liceul Don Orione, iniţiator Alina Cozma  – efectuarea unor analize fizico-chimice ale calității apei din mai multe izvoare din Bihor şi studierea vulnerabilităţii ecosistemului;

- De la 2D la 3D, Asociaţia Ypervoli, iniţiatori Călin Serac şi Florica Bogdan  – ateliere de învățare a geometriei prin construcția unor forme geometrice tridimensionale mobile;

- Știința step by step, Asociaţia Pas cu Pas, Liceul Teologic Greco-Catolic Iuliu Maniu, iniţiatori Monika Gaşpar, Diana Mălan şi Camelia Ţîrţ  – activități de descoperire și explorare a mediului înconjurător pentru elevii din ciclul primar;

- GoRobo, Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, iniţiator Adrian Niţă – ateliere de construire și programare a roboților LEGO și Ozobot Evo destinate elevilor din clasele V-XII;

- Wow Science, echipa ,,Albinuţele Curioase”, Colegiul Naţional Iosif Vulcan, iniţiator Anamaria Horga  – ateliere de experimente științifice destinate copiilor între 6 și 7 ani;

- Cu pași mici spre descoperiri mari, echipa “Curioşii”, Colegiul Naţional Iosif Vulcan, iniţiator Marioara Donca  – desfășurarea unor experimente distractive pentru elevi de clasa a III-a;

- IT Generation, Colegiul Naţional Teodor Neş Salonta, iniţiator Lajos Illyes  – club de programare pentru tinerii din Salonta;

- RobotEm V2, Robotică In Eminescu, Colegiul Naţional Mihai Eminescu, iniţiator Istvan Nagy  – cerc de robotică în cadrul căruia elevi din clasele VII-IX vor participa la activități de inițiere în programare și electronică;

- Geosera, Şcoala Gimnazială Szacsvay Imre, iniţiator Grete Kincs  – activități practice de geografie-biologie prin amenajarea unei grădini educaționale în curtea școlii.