Senatorii Universităţii din Oradea din mandatul 2016-2020 şi-au încheiat luni activitatea. Reuniţi în şedinţă, aceştia au validat noii membri ai forului, desemnaţi în urma alegerilor care au avut luna trecută. Astfel, începând de acum, Senatul Universităţii este compus din câştigătorii scrutinului.

În noua structură, Senatul se va reuni pe 9 martie, când îşi va alege şi preşedintele. Potrivit calendarului de alegeri al Universităţii, aspiranţii la această funcţie trebuie să-şi depună candidaturile până vineri, la ora 12. În prezent, Senatul nu are un lider.

Aşa cum BIHOREANUL a scris, mai bine de jumătate dintre noii membri ai Senatului se află la primul mandat, de după apariţia Legii 1/2011. Printre numele noi se numără şi cel al rectorului Constantin Bungău, care va trebui să decidă care scaun îl preferă, pe cel de şef executiv sau pe cel de senator.

Citeşte pe această temă şi articolul: "Înnoire... cu şefime: Senatul Universităţii din Oradea s-a primenit, peste jumătate din noii aleşi fiind la primul mandat"