Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Alin Novac Iuhas, a anunţat, marţi, că 4.148 de absolvenţi din Bihor se pregătesc să susţină probele scrise ale Bacalaureatului, primul examen, cel de limba şi literatura română, urmând să aibă loc pe 25 iunie.

Din cei 4.148 de candidaţi, 3.547 sunt absolvenţi de anul acesta, iar 601 din seriile anterioare. Iniţial, au fost 4.375 de elevi înscrişi la examenul de Bacalaureat, însă 227 de elevi au rămas corigenţi sau au situaţia şcolară neîncheiată.

"Examenul îl vom desfăşura în 12 centre şi trei subcomisii. Va exista în Bihor şi un centru zonal de evaluare, unde vor fi evaluate lucrări dintr-un alt judeţ, pe care îl va stabili Ministerul Educaţiei Naţionale", a precizat inspectorul şcolar general, într-o conferinţă de presă.

Potrivit calendarului examenului naţional de Bacalaureat, pe 25 iunie se va desfăşura proba de limba şi literatura română, pe 26 iunie cea de limba şi literatura maternă, pe 27 iunie va fi susţinută proba obligatorie a profilului, în timp ce pe 28 iunie tinerii vor da proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi afişate pe 4 iulie.