Copiii sunt viitorul orașului, de aceea săptămâna mobilității este sărbătorită la Oradea cu mai multe activități pentru cei mici.

Evenimentul are scopul de a-i face pe cei mici, mai ales, să conștientizeze importanța folosirii unor mijloace de transport cât mai nepoluante, în defavoarea autoturismelor părinților. Evenimentul este organizat de Primăria Oradea, împreună cu Agenția pentru Protecția Mediului Bihor și Garda de Mediu Bihor, în parteneriat cu Asociația Green Revolution.

Activitățile sunt organizate pe mai multe secțiuni. Astfel, până sâmbătă, 21 septembrie, va avea loc o campanie de informare a cetățenilor cu privire la importanța folosirii unor mijloace de transport nepoluante, în detrimetrul mașinilor de  familie. Informarea va fi realizată prin distribuirea unor pliante de către copiii de la Asociația Shemaya din Oradea.

De marți până miercuri, elevii de la școlile Avram Iancu și Nicolae Bălcescu vor desena pe asfalt pentru a celebra Săptămâna Mobilității, mai exact în curtea școlii, iar cei de la Școala Dacia își vor expune lucrările la Colțul Verde de la sediul APM Bihor.

Iar, joi, copiii de la Școala Dacia se vor putea bucura admirând priveliştile oraşului de sus, din Turnul Primăriei. Începând cu ora 15, elevii se vor aduna în fața turnului, iar cei mai sportivi dintre ei, cei de la Liceul cu Program Sportiv Bihorul, se vor lua la întrecere cu bicicletele. Cursa va avea loc vineri, în Parcul 1 Decembrie, începând cu ora 11.

Potrivit comunicatului, Săptămâna Europeană a Mobilității are ca scop oferirea de informaţii şi mobilizarea oamenilor în a găsi soluții eficiente pentru combaterea problemelor de sănătate, a poluării fonice şi a aerului, dar și pentru prevenirea accidentelor de circulație ce rezultă din folosirea excesivă a autoturismelor personale.

Mădălina Sim
studentă