Sindicaliştii din învăţământ acuză oficialii Ministerului Educaţiei că au suplimentat clasele de învăţământ profesional în toate şcolile din ţară, fără a investi în dotările unităţilor de învăţământ.

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri de liderii SLI Bihor, preşedintele Flaviu Zancu şi prim-vicepreşedintele Radu Hora, alături de prim-vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, George Purcaru, au criticat ordinul ministrului Ecaterina Andronescu prin care s-au aprobat planurile de şcolarizare, implicit numărul de clase de-a IX-a pe care fiecare colegiu sau liceu are dreptul să le organizeze în următorul an şcolar. Conform acestui act, în Bihor ar urma să funcţioneze, din toamnă, 136 clase de liceu şi 72 de clase de învăţământ profesional, cu 10 mai multe decât au propus şcolile bihorene.

În primul rând, au arătat sindicaliştii, ordinul a fost emis tardiv, mai precis pe 28 mai, chit că inspectoratele şcolare transmiseseră propunerile şcolilor încă din luna ianuarie. Aşa cum şi BIHOREANUL a scris, din cauza acestei întârzieri, elevii care termină acum clasa a VIII-a nu au primit încă ghidul admiterii, în care ar trebui să găsească oferta tuturor liceelor şi colegiilor, astfel încât să poată decide spre care se îndreaptă.

"Eroare gravă"

În plus, a precizat Purcaru, Ministerul Educaţiei a modificat semnificativ propunerile şcolilor, crescând "din pix" numărul de clase de învăţământ profesional. "S-au transformat foarte multe clase din liceu tehnologic în şcoală profesională. Ministerul Educaţiei face o eroare foarte gravă", a declarat prim-vicepreşedintele FSLI.

Diferenţele între cele două sunt substanţiale: elevii de la liceele tehnologice fac 4 ani de şcoală, la finalul cărora susţin examenul de bacalaureat şi, implicit, primesc diploma aferentă, în timp ce cei care urmează şcolile profesionale se califică într-o meserie în 3 ani de studiu, dar nu susţin bacalaureatul.

Sindicaliştii spun că aceste schimbări vor avea consecinţe: pe lângă că unii profesori s-ar putea trezi cu normele didactice ciuntite sau chiar fără loc de muncă, şcolile nu sunt pregătite pentru aceste clase băgate pe gât.

Schimbări nefireşti

Potrivit preşedintelui SLI, în Bihor au fost transformate în clase de profesională 10 clase de liceu tehnologic. În unele situaţii, schimbările sunt chiar absurde, fiind vorba de specializări complet diferite.

De pildă, la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuşi, o clasă de liceu cu specializarea "Coafor-stylist" a devenit clasă de profesională în specializarea "Confecţioner tâmplărie din aluminiu", la Liceul Horea din Marghita o clasă de liceu "Tehnician turist" se transformă în clasă de profesională "Lucrător", iar la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din Oradea, clasa de "Coafor-stylist" devine la rându-i una de "Ospătar-bucătar". Aceste modificări, a spus Zancu, au fost făcute fără ca profesorii să fie consultaţi, aşadar fără a se şti dacă şcolile au cadrele didactice necesare pentru a preda noile discipline.

"Noi nu suntem împotriva înfiinţării şcolilor profesionale, dar nu oricum. Nu putem transforma liceele tehnologice în profesionale peste noapte, pentru că nu avem baza materială necesară şi nici maiştrii specialişti care să preda", a declarat Purcaru. Câţi profesori vor rămâne fără ore se va şti doar în toamnă, când se va şti şi câte din clasele de-a IX-a se vor umple cu elevi.

FSLI a cerut Ministerului Educaţiei să retragă ordinul cu pricina. În caz contrar, sindicaliştii sunt hotărâţi să conteste actul în instanţă.