În cadrul conferinţei ştiinţifice "A Call for Tolerance" ("O invitaţie la toleranţă") organizată, joi, în Aula Magna de Departamentul de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării  a Universităţii din Oradea, a avut loc o ceremonie de decernare a celui mai înalt titlu academic, de Doctor Honorius Causa. Distincţia i-a fost acordată profesorului de ştiinţe politice Paul Alliés, de la Universitatea "Paul Valéry" din Montpellier.

Ceremonia a fost condusă de decanul Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Ioan Horga, care, într-un laudatio, a menționat argumentele care au stat la baza propunerii de decernare a titlului. Pe lângă recunoaşterea personalităţii ştiinţifice marcante în ţara de provenienţă, Alliès este şi colaborator cu Universitatea orădeană încă din 2003.

"Acest profesor emerit participă în fiecare an la conferinţele din Oradea şi a facilitat bursele Eramus (n.r. pentru studenţii orădeni în Franţa), are opt cărţi de autor, dar şi peste 100 de articole scrise în reviste ştiinţifice. De asemenea, profesorul a fost şi ambasador al Franţei în Mexic", a declarat Horga.

La ceremonie au mai luat cuvântul preşedintele Senatului Sorin Curilă şi lectorul Irina Pop, liderul proiectului Comxen ("Comunicând privind provocările UE în lupta noii xenofobii"), în cadrul căruia intră şi conferinţa de joi.

În semn de mulțumire, profesorul Paul Alliés a ținut o prelegere legată de lupta împotriva xenofobiei dusă de un filosof francez care s-a născut în Oradea. Este vorba despre Georges Politzer, care în timpul celui De-al Doilea Război Mondial a publicat un articol în care a povestit despre viața savanților în închisorile fasciste. Acesta a fost condamnat apoi la închisoare din cauza publicării acelui articol.