La Universitatea din Oradea începe anul electoral. În următoarele şapte luni, angajaţii instituţiei îşi vor alege liderii şi reprezentanţii în structurile de conducere.

Primele alegeri vor avea loc în această toamnă, pentru conducerea departamentelor din cadrul facultăţilor. Apoi, universitarii îşi vor alege reprezentanţii în consiliile facultăţilor, apoi pe cei din Senatul universitar, iar punctul culminant va fi, desigur, alegerea viitorului rector.

În pregătirea acestor momente, universitarii sunt chemaţi pe 10 septembrie la referendum, în care să decidă cum anume vor să fie ales următorul rector: prin scrutin electoral sau în urma unui concurs public.

Potrivit Claudiei Timofte, preşedintele Biroului Electoral Universitar, referendumul se va ţine între orele 10 şi 16, la Biblioteca Universităţii, fiind aşteptate la urne 884 de cadre didactice. De asemenea, au drept de vot 56 de studenţi, reprezentanţi ai studenţilor în forurile Universităţii.

Pragul electoral pentru validarea referendumului va fi de jumătate plus unu din numărul total de electori şi este greu de crezut că va fi atins. În această situaţie, al doilea referendum se va organiza pe 12 septembrie, în acelaşi interval orar şi acelaşi amplasament.

Dacă universitarii orădeni vor decide să-şi aleagă viitorul rector prin vot, la fel ca până acum, scrutinul va avea loc în primăvara anului 2020.