Autorul piesei Avalanşa, Tuncer Cücenoğlu, şi traducătoarea textului în româneşte, Nermin Hogea, au fost între 4-6 decembrie oaspeţii Teatrului "Regina Maria". Cei doi au venit la Oradea pentru a vedea spectacolul montat de regizorul Petru Vutcărău cu trupa "Iosif Vulcan".

Dramaturgul turc este o personalitate culturală importantă nu doar în Turcia, ci şi la nivel internaţional.

Avalanşa are vreo 40 de montări în toată lumea - cea de la Oradea este a treia făcută în România -, dar piesele lui Cücenoğlu se joacă masiv în Rusia, Ucraina sau republicile ex-sovietice din Asia Centrală, unde s-au făcut şi câte 12-14 spectacole după textele sale, dar şi în Franţa, SUA, Polonia sau Cuba. Dramaturgul a fost supranumit un "Cehov contemporan" datorită frecvenţei cu care i se joacă piesele în lumea întreagă.

Tuncer Cücenoğlu abordează teme foarte variate. A scris piesa cu orizont simbolic Avalanşa, dar este extrem de preocupat de destinul femeii în lumea contemporană, de violenţa şi discriminarea exercitate asupra femeilor într-o lume care se consideră civilizată şi emancipată. Piese ca Adunarea femeilor sau Femeiuştile sondează astfel de subiecte dureroase.

În alt registru, însă, dramaturgul turc a scris şi un musical despre Che Guevara sau - chiar anul trecut - o parabolă despre Brutus, în care personajul privit până acum drept ucigaş al lui Cezar este văzut ca un justiţiar în raport cu un tiran sângeros. "Ar fi bine să avem mai mulţi Brutus care să ne scape de dictatori", crede Tuncer Cücenoğlu, care se declară făţiş social-democrat ca ideologie.

Spectacolul văzut la Teatrul "Regina Maria" l-a impresionat pe autor. Într-o întâlnire cu echipa spectacolului Avalanşa, Tuncer Cücenoğlu a ţinut să felicite pe rând pe toată lumea.

"A fost cel mai emoţionant spectacol al piesei Avalanşa pe care l-am văzut până acum. Un spectacol superb! Regia este extraordinară, actorii au jucat impecabil şi cu mare intensitate, costumele au fost concepute cu mare atenţie şi fineţe pentru detalii, decorul a fost foarte adecvat ideii spectacolului, textul a fost adaptat în ton cu concepţia regizorală. Ce aţi făcut la Teatrul «Regina Maria» este minunat. Mă bucur foarte mult că am venit la Oradea şi sper că Avalanşa va participa la cât mai multe festivaluri teatrale internaţionale. După părerea mea, acest spectacol merită multe premii şi sigur le va şi primi", a spus dramaturgul turc.

Claudiu Groza