Închipuie-ţi că eşti într-un studio în care formaţia preferată îşi înregistrează noul album. Se aude fiecare clapă de pianină, coardă de chitară, lovitură de tobă, iar vocea solistului îţi face pielea de găină. Asta simte şi Gheorghe Szucs când îşi bea cafeaua de dimineaţă ascultând-o pe Whitney Houston răsunând din vechiul magnetofon ce redă fiecare vibraţie a vocii celebrei artiste.
Peste 300 de astfel de aparate decorează casa bihoreanului, ce seamănă cu un veritabil muzeu muzical, unde pasionaţii pot găsi şi peste 1.000 de benzi magnetice, amplificatoare, boxe, casetofoane şi chiar un gramofon vechi la care încă se mai poate asculta muzică!
Magnetofonul, un trend
Înconjurat de magnetofoane de colecţie, de boxe uriaşe, vechi de 40 de ani, şi de amplificatoare, orădeanul Gheorghe Szucs (55 ani), mutat de câţiva ani în Leş, povesteşte cu nostalgie despre prima sa întâlnire cu unul dintre cele mai cunoscute aparate din ultimele decenii ale comunismului, ce reda muzica înregistrată pe benzi magnetice. "Primul magnetofon, un Majak 203, l-am primit de la bunicul meu. Aveam 14 ani. Pe vremea aia era foarte bun şi scump, era o mândrie să ai unul în casă".
Gheorghe, însă, a fost un privilegiat. La 16 ani era deja DJ la taberele PTAP (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei) organizate de UTC (Uniunea Tineretului Comunist), fapt ce l-a făcut cunoscut printre activiştii de partid. Aşa a reuşit să-şi cumpere următoarele două magnetofoane, două Rostov-uri, de la magazinul Crişul.
"Nu oricine îşi permitea aşa ceva. Erau destul de scumpe şi, chiar dacă aveai banii, trebuia să ai şi relaţii ca să ajungi la ele. Cu banii pe care i-am dat pe ele puteam să mobilez un apartament, dar mi le-am dorit mult", recunoaşte el. Îi sclipesc ochii amintindu-şi cum chema lumea la dans, prin ritmurile unei melodii. "Începeam cu blues, iar apoi puneam mereu «Gadda Da Vida» de la Boney M. Era ca un magnet pentru colegii mei"...
Muzică... de la piloţi
Şi piesele pe care le difuza erau greu de obţinut. Funcţiona o adevărată reţea. Piloţii Tarom erau cei care aduceau în ţară vinilurile cu cele mai noi melodii din străinătate. Aveau legături cu DJ-i din Bucureşti, cărora le vindeau "plăcile", iar apoi pasionaţii de muzică le copiau pe benzi magnetice şi le trimiteau mai departe altor confraţi din ţară.
"La noi ajungeau cu trenul. Eu cumpăram cu 150 lei banda", zice colecţionarul. Le aducea chiar "naşul", care era bine plătit pentru un astfel de serviciu. "Muzica se oferea numai pe sub mână, dar bucuria de a avea cele mai noi piese era mare. Şi mai puteai face şi nişte bani, pentru că şi eu, la rândul meu, copiam şi vindeam alte benzi".
Aşadar, unde era Gheorghe era şi distracţie! Cele mai noi melodii ale unor trupe ca Bee Gees, Boney M sau ABBA răsunau din magnetofoanele sale, ceea ce l-a avantajat şi în armată. După ce şi-a încheiat studiile la Liceul Sinteza (actualul Colegiu Tehnic Transilvania), a făcut doi ani de armată la Lugoj, unde a fost din nou DJ. "Aveam seri festive, sărbători de Revelion, de Crăciun... Înainte de fiecare petrecere mergeam după benzi în Oradea, ocazie cu care primeam o săptămână permisie. Le spuneam că am nevoie de timp să selectez benzile, să aleg cele mai bune melodii de pe ele".
Discoteca şi... partidul
În anii `70 s-au deschis şi discotecile din centrul Oradiei (ARLUS, URCC şi Casa Armatei), unde se adunau sute de tineri. Atmosfera era plină de culoare, cu puşti dornici de dans, îmbrăcaţi în cele mai frumoase haine din garderobă, cu pantaloni trapez, iar mai apoi în jachete de jeans şi pantaloni de catifea. "Mergeam mult în ARLUS (actuala Sală Florica Ungur - n.r.). Se puneau cele mai noi melodii internaţionale, chiar dacă regulamentul spunea ca 2/3 din melodii să fie româneşti. Se ştia când vin «cei cu ochi albaştri» să verifice, pentru că erau recunoscuţi uşor de cei care împărţeau biletele la intrare", povesteşte Gheorghe.
Mergea la acele chefuri ca simplu iubitor de muzică. Până la Revoluţie, când avea 24 de ani, reuşise să strângă 12 magnetofoane, dar n-a vrut să ţină o discotecă. "M-au bătut gândurile la un moment dat, dar mă angajasem, eram deja specialist în utilaje frigorifice şi automatizări şi îmi începusem viaţa de familie". Totuşi, pasiunea nu s-a stins. "Locuiam lângă Cinema Patria, la etajul 6, şi erau zile în care dădeam muzica la maximum de se auzea până jos. Vecinii nu erau deranjaţi, ba chiar le plăcea", îşi aminteşte bărbatul.
Căldura sunetului
În anii ‘90 moda discotecilor a apus încet şi, odată cu ea, şi cea a magnetofoanelor. O nouă "piesă" tare intra pe piaţă: CD-ul. "Atunci mi-am adunat cele mai multe magnetofoane, toată lumea voia să scape de ele pentru că erau grele şi demodate, am primit unele şi pe gratis. Orădenii treceau la muzica digitală, dar eu am rămas cu dragostea pentru magnetofoane, de care n-am să scap niciodată".
Pasionat, Gheorghe a descoperit care e diferenţa dintre banda de magnetofon şi CD: "căldura" sunetului. Pe CD sunetul este compresat, dar pe magnetofoane muzica sună mai natural, e mai apropiată, zice DJ-ul, de sunetul captat în studioul de înregistrare.
În prezent, bărbatul deţine o fabrică de utilaje frigorifice industriale în Oradea şi are trei copii care l-au botezat "DJ Papy", pentru că le pune muzica la fiecare petrecere. De 4 ani s-a mutat în satul Leş, într-o casă pe care a dedicat-o pasiunii sale: în fiecare cameră se găsesc zeci de magnetofoane şi boxe, unele având 30 sau 40 de ani, amplificatoare, peste 1.000 de benzi magnetice, casetofoane şi chiar un gramofon (foto) antic, dar funcţional.
Piese unicat
Cele mai multe magnetofoane le-a achiziţionat din Germania şi Austria, unde se află şi azi mulţi colecţionari. "În urmă cu 5 ani am mers după cinci magnetofoane în Austria. Colecţionarul era un bărbat de peste 70 de ani care, sărmanul, a orbit, iar fiul său vindea câteva dintre ele pentru că avea prea multe, în jur de 150. Eu le-am cumpărat cu circa 800 euro bucata, nici nu cred că a aflat bătrânul", povesteşte orădeanul.
"Bijuteriile" colecţiei lui Gheorghe sunt un BR 20 UHA (foto) de la Tascam şi un Sony TC 9040, care, spune el, nu se mai găsesc altundeva în Europa.
Printre cele mai dragi se numără şi magnetofoane profesionale Akai GX-77 şi Akai GX 747, ultimul produs în 1982, valorând peste 20.000 lei. Era unul dintre cele mai performante de la acea vreme, căci avea un "locator" care oprea banda la melodia dorită şi un buton cu ajutorul căruia puteai derula înainte şi înapoi.
"Cel mai drag aparat din toată gama Akai este un 646, pentru că l-am curăţat, i-am schimbat condensatoarele şi a fost dat cu un strat de lac, astfel că arată ca atunci când a fost scos din fabrică", spune colecţionarul.
Cea mai mare colecţie
Gheorghe se mândreşte cu colecţia sa, cu atât mai mult cu cât ar putea fi cea mai bogată din România. "M-am mai întâlnit cu colecţionari din ţară, dar niciunul nu avea una atât de mare".
Nu doar că magnetofoanele sunt multe, dar sunt şi extrem de valoroase. Preţurile lor variază între 3.000 şi 20.000 lei, iar valoarea este în creştere. "Acum sunt tot mai rare şi mai scumpe, trebuie să mai vinzi din ce ai ca să cumperi altul mai valoros", explică pasionatul, recunoscând că şi el a cedat câteva dubluri.
Zilele libere şi le petrece tot lângă scule, în studioul amenajat chiar de el, ascultând atât muzică disco, cât şi mai recentă. "Îmi plac şi câteva melodii de acum, dar e o mare diferenţă faţă de anii `70-`80-`90. Atunci se punea mult accent pe calitatea sunetului şi pe versuri, acum multe nu-mi transmit nimic".
De când locuieşte în Leş, i-a mers vestea în sat că se pricepe la muzică, aşa că la ultimul Revelion a fost chemat să întreţină atmosfera la balul organizat la căminul cultural. Marea sa dorinţă este, însă, să deschidă în Oradea un club retro, un loc în care diferitele generaţii să se adune şi să socializeze. Pur şi simplu, vrea să împărtăşească şi altora bucuria pe care o simte el, de fiecare dată când apasă "Play"...
MUZEUL DISCO
Cadou pentru generaţii
În urmă cu două săptămâni, Gheorghe Szucs şi-a expus câteva magnetofoane la Muzeul oraşului Oradea cu ocazia vernisajului expoziţiei "Discoteca anilor `70 şi`80", care a adunat zeci de pasionaţi şi curioşi. Vernisajul a prilejuit discursuri ale primilor DJ-i din discotecile orădene şi s-a încheiat cu o petrecere cu dress-code adecvat, ce a imitat moda acelor vremuri.
Muzica a rulat de pe două magnetofoane ale colecţionarului, ceea ce i-a umplut inima de bucurie şi de nostalgie. "Mi-a plăcut atât de mult ideea încât m-am gândit să donez muzeului primul meu magnetofon din gama Tesla şi primul din gama Kashtan, ca să cunoască trecutul şi cei din generaţiile mai tinere".
Expoziţia se poate vizita în continuare la muzeul din Cetate. În plus, n-ar fi exclus şi ca discoteca să se repete, dacă vor exista doritori...