Se spune că trecutul te ajunge mereu din urmă, iar primarul PNL-ist din Aleşd, Ioan Todoca, o poate confirma. După ce BIHOREANUL a dezvăluit cum şi-a turnat un fost subaltern la Securitate, Todoca a fost criticat de colegii din Consiliul Local.

Fitilul l-a aprins chiar unul dintre cei 7 consilieri PNL, Dan Vancea, care a demisionat din funcţie în semn de protest, arătând că se simte jignit de trecutul primarului. Apoi, oponenţii din PSD au dezvăluit că, în loc să se disculpe, primarul deturnează atenţia spre ei, spunând prin oraş că ar fi plătit apariţia articolului. Confruntat cu noile acuze, Todoca a reacţionat previzibil, negând vehement.

Secretul lui Cupidon

Ioan Todoca, primarul oraşului AleşdLa începutul lunii mai, BIHOREANUL dezvăluia că judecătorii Curţii de Apel Bucureşti l-au declarat pe Ioan Todoca (foto) colaborator al Securităţii, în baza unui raport întocmit de Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii. S-a aflat astfel un detaliu neştiut din trecutul edilului, şi anume că, sub numele de cod Cupidon, fostul inginer mecanic a scris trei turnătorii despre Attila Karbunar, un subaltern de la atelierul Autoservice din Aleşd.

Hotărârea judecătorilor nu e definitivă, procesul urmând să continue la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde Todoca a declarat recurs. Totuşi, interpelat de BIHOREANUL, edilul a recunoscut înţelegerea cu Securitatea, jurându-se însă că fusese presat să semneze angajamentul, pentru ca tatăl său să nu ajungă la închisoare. „Vă garantez că n-am făcut niciun rău nimănui, omul acela n-a păţit nimic din cauza mea”, a spus PNL-istul. Ulterior, şi Karbunar a declarat ziarului că n-a avut de pătimit şi că nici măcar nu ştiuse că a fost urmărit de Securitate.

Şedinţă cu scântei

Reunit pe 31 mai, Consiliul Local s-a inflamat când, după dezbaterea celor două puncte de pe ordinea de zi, consilierul PNL Dan Vancea a anunţat că renunţă la statutul de ales local, fiind foarte nemulţumit de Todoca. „Am sperat că vom face din oraşul nostru unul frumos, că vom încerca să avem grijă de lucrările şi de banii oraşului. În schimb, am constatat că lucrările se fac cum se fac, că preţurile derapează, că licitaţiile sunt ruşinoase”, s-a justificat Vancea.

În plus, acesta s-a declarat ofensat aflând din BIHOREANUL că primarul a fost colaborator al Securităţii. „Eu mă simt foarte jignit că am fost pus într-o situaţie de genul ăsta, a fost picătura care a dus la demisie. Nu mi se pare corect să ne fi ascuns aşa ceva. Treaba cu Securitatea pe mine m-a dat peste cap. Caracterul trebuie să primeze”, i-a reproşat Vancea lui Todoca.

Membru PNL de aproape un deceniu, bărbatul era la primul mandat de consilier. Nu-şi regretă decizia, a explicat ulterior BIHOREANULUI. „Dacă în Aleşd se ştia că a colaborat cu Securitatea, domnul Todoca n-ar fi ajuns primar. A furat alegerile”, zice Vancea. Mai mult, bărbatul spune că, inclusiv după apariţia articolului, primarul spera că puţini îi vor afla trecutul de turnător. „A trimis funcţionarii Primăriei să cumpere toate exemplarele ziarului. Noroc că a fost şi pe site articolul”. Supărat că în PNL problema nu s-a discutat deloc, bărbatul  e decis să plece şi din partid.

Cupidon, brand turistic

Călin Dubău, consilier PNL în AleşdDeşi provocat de propriul coleg, în şedinţa Consiliului Todoca n-a spus o vorbă despre „scheletele” propriului trecut, până când a reacţionat opoziţia formată din consilierii PSD. Ironic, liderul grupului, Călin Dubău (foto), a propus ca brandul turistic al Aleşdului să fie de acum... Cupidon! „Dacă Las Vegas e un loc de pelerinaj pentru cei care vor să se căsătorească, propun să-l punem pe Cupidon şi domnul primar să oficieze căsătoriile turiştilor”, a spus Dubău.

Persiflarea l-a deranjat vizibil pe edil, care a pretins că nu poate fi judecat de aleşii aleşdenilor. „Hai, lăsaţi miştoul. Astea-s chestiuni personale, nu penale. Eu nu vă doresc dumneavoastră să trăiţi vremurile alea. Nu mă puteţi judeca dumneavoastră”, a replicat Todoca.

Acuzaţii nefondate

PSD-iştii nu s-au potolit şi au spus că, în loc să dea explicaţii, primarul a împrăştiat prin oraş acuzaţii grave. „Vă atrag atenţia: nu ştiu dacă pornesc de la dumneavoastră sau nu, dar sunt cetăţeni apropiaţi dumneavoastră care spun că un coleg de-al meu a scris articolul din ziar, iar un alt coleg a plătit apariţia. Deveniţi ridicol, retrageţi-vă răspândacii. Asumaţi-vă problemele pe care le aveţi”, l-a admonestat Dubău.

Edilul a negat că ar fi dat vina pe PSD-işti, dar a admis cu jumătate de gură că are convingere că a ajuns victima vreunui duşman. „Nu ştiu cine a generat problemele, dar vom afla”, a spus Todoca, insistând pentru închiderea discuţiei, întrucât locul ei nu era în şedinţa Consiliului, ci „la o bere”. „Despre mine aţi spus că am scris articolul. Dar problemele vi le-aţi generat singur, iar colaborator v-a declarat CNSAS-ul, nu PSD-ul”, i-a replicat consilierul Leontin Cipleu, punând punct dezbaterii.

„Voi mi-aţi făcut-o?”

Pentru că Todoca a încercat să bagatelizeze acuzele, PSD-iştii sunt convinşi că, dând vina pe ei, scopul acestuia a fost să atenueze impactul dezvăluirii BIHOREANULUI. „Domnul Todoca i-a spus cuiva în care am încredere că ştie că dumneavoastră aţi luat 10.000 de lei de la preşedintele PSD Aleşd, Călin Morar, şi de la mine, ca să scrieţi articolul. Vorbeşte prostii, că el aşa e”, spune Cipleu.

Pe lângă faptul că, până acum, nici n-a vorbit vreodată cu reporterul BIHOREANULUI, social-democratul recunoaşte că nici nu avusese habar de trecutul lui Todoca. „Înainte să apară articolul s-a dus domnul primar la colegul meu Dubău şi l-a întrebat: „Voi mi-aţi făcut-o?”. Abia când am văzut ziarul am înţeles ce-a vrut să spună”, zice Cipleu.

Călin Morar, preşedintele PSD AleşdAcuzat că a şpăguit jurnalistul, Călin Morar (foto), preşedintele PSD Aleşd, fost contracandidat al lui Todoca la alegerile din 2016, nu e la fel de supărat precum colegii săi. „Nu ştiu dacă domnul Todoca a spus sau nu aşa ceva. Dar haideţi să nu ne luăm după prostii, ştim că nu este adevărat”, zice el. Culmea, şi Morar a făcut obiectul unui articol al BIHOREANULUI, chiar în campania electorală, când s-a aflat că era patronul şi administratorul unei firme care avea relaţii comerciale cu Primăria pe care voia s-o conducă...

„Minciuni de PSD”

Evident, primarul Todoca neagă că ar fi acuzat jurnaliştii de corupţie, dar recunoaşte că i-a bănuit pe adversarii politici că le-ar fi dat pontul. „I-am întrebat dacă au avut vreo legătură, atâta tot. În rest, minciuni ale PSD-iştilor, aşa le place lor, să mă toace”, spune Todoca, victimizându-se.

În schimb, edilul se făleşte că cetăţenii din Aleşd nu s-au supărat pe el. „Oamenii ştiu că aşa au fost vremurile şi că n-am făcut nimic rău”, susţine PNL-istul. Nici după fostul coleg Vancea nu plânge. „Oricum urma să fie dat afară din partid, pentru că vota împotriva noastră”, zice Todoca. Dezvăluind, involuntar, că de fapt are acelaşi gen de apucături dictatoriale, specifice anilor comunişti...


USR VREA DEMISIA
Alegător profund dezamăgit

Sebastian Bradea, USR AleşdPrimul politician care a reacţionat după dezvăluirea BIHOREANULUI despre trecutul primarului Ioan Todoca a fost preşedintele USR Aleşd, Sebastian Bradea (foto), care într-o scrisoare deschisă i-a cerut să demisioneze.

„Am crezut că veţi fi altfel când am ales să vă dau votul meu la ultimele alegeri. Au trecut 28 de ani de la Revoluţie (şi puţin mai mult de când aţi semnat angajamentul cu Securitatea), iar în aceşti ani România a ratat multe şanse de dezvoltare economică din cauza unor conducători incompetenţi sau cu apucături penale. În toţi aceşti ani dumneavoastră aţi ţinut secretă colaborarea cu poliţia politică a regimului comunist, ratând astfel şansa de a vă reabilita moral. 28 de ani! Nu vă întreb cum aţi putut trăi cu această povară, pentru că se vede că nu v-a deranjat”, a scris Bradea. Previzibil, fără răspuns.

Vezi aici înregistrarea şedinţei de Consiliu Local din Aleşd: