Scene de sudul sălbatic al ţării, marţea trecută, ziua în amiaza mare, pe şoseaua de centură a Oradiei, unde un bărbat aflat la volanul unui Jeep a tăiat calea unei alte maşini, blocând-o în trafic, după care, înarmat cu o "viperă" metalică, a coborât pentru a-l agresa pe şoferul acesteia, înjurându-l, ameninţându-l şi lovindu-i autoturismul. Mai grav, după ce victima a sunat la 112, iar un echipaj de la Poliţia Rutieră a ajuns pe teren, membrii acestuia au fost obstrucţionaţi în anchetă chiar de un ofiţer superior, chemat în ajutor de agresor.

BIHOREANUL vă prezintă un caz ce pune serios sub semnul întrebării loialitatea faţă de lege a unui ofiţer de Poliţie care, în loc să-şi respecte menirea, a acţionat împotriva ei, la fel ca borfaşii în sprijinul cărora a sărit.

Din pădure pe centură

Marţi, 19 iunie, puţin după ora 15, la ieşirea din Oradea, înaintea giraţiei spre Sântandrei, Nojorid şi Nufărul. Un Jeep de culoare neagră cu numere de Italia, BT 630 KH, taie calea unui autoturism condus de secretarul Asociaţiei de Vânătoare Pro Hunting, Claudiu Pantea.

Echipat în pantaloni scurţi, cu un tricou tip maiou, din maşina de teren a coborât un tip cu burtă. O cunoştinţă veche: Cristian Matei, un braconier pe care paznicii pădurilor din Nojorid şi Miersig, ajutaţi uneori de poliţişti din Nojorid, l-au prins de mai multe ori în ultimii şapte ani, noaptea, cu proiectoare, măturând vânatul, la împuşcat de cerbi şi căprioare, împreună cu alţi tovarăşi de-ai lui. Niciodată n-au găsit arme asupra sa, pentru că braconierii acţionează în echipe. Unii acţionează din maşini pe marginea drumului dintre Leş şi Miersig, orbind animalele cu proiectoare, alţii stau "de şase" pe şosea ca să nu apară paznicii şi poliţiştii, alţii trag cu arma să doboare vânatul.

Aşa a fost prins, tot de mai multe ori, unul dintre trăgaci, un afacerist orădean, Ştefan Dudaş, condamnat în luna martie de Judecătoria Oradea la 1 an şi 6 luni de închisoare cu executare şi lăsat fără cinci arme deţinute unele legal, altele nelegal. Din 2015, de când a fost trimis în judecată, paznicii de la Pro Hunting sunt periodic ameninţaţi că vor "plăti", prin SMS-uri de pe cartele prepay, pe Facebook, dar şi direct.

Urmărit în urmărire

Silit să oprească în spatele Jeep-ului, tânărul a trebuit să facă faţă agresiunii lui Cristian Matei, unul dintre membrii grupării de braconieri din care făcea parte şi Dudaş. "S-a dat jos din maşină şi a venit spre maşina mea, a strigat că îmi rupe picioarele, că ne arată el nouă, că ne schilodeşte, a scuipat, a înjurat şi mi-a lovit maşina cu o "viperă" metalică flexibilă pe care o avea în mână", spune secretarul Asociaţiei Pro Hunting. Încercând să-şi păstreze calmul, a rămas la volan şi a reuşit să filmeze o parte din scenă. Apoi a sunat la 112, să ceară ajutorul Poliţiei, moment în care agresorul a urcat la volanul Jeep-ului, ca să se facă nevăzut.

Pantea a pornit după el. "Prima dată, a luat-o spre Aeroport, dar lângă staţia Gazprom a făcut dreapta şi a intrat în benzinărie. Apoi a continuat spre Dedeman, unde a întors spre oraş, iar în sensul giratoriu a făcut stânga spre Sântandrei, unde a oprit în dreptul unei case din satul vechi. Am sunat din nou la 112, să spun Poliţiei unde erau", povesteşte bărbatul.

Poliţist contra poliţişti

Acolo, din Jeep a coborât Matei şi alţi doi bărbaţi. Potrivit relatării lui Pantea, în câteva minute a ajuns la faţa locului un echipaj al Poliţiei Rutiere, care întâi l-a legitimat pe el, apoi pe Matei şi pe ceilalţi doi amici ai acestuia. Surpriză, însă, în scurt timp a sosit şi un ofiţer de Poliţie în uniformă, dar la volanul maşinii personale, un Ford Focus. "Ulterior am aflat că este subcomisarul Marius Mărcuş, prieten de-al lui Matei. A devenit poliţist fără şcoală de Poliţie, cu ajutorul colonelului Matei, tatăl lui Cristian Matei şi al unui poliţist la Crimă Organizată".

De la colegii din Dispecerat, poliţiştii de la Rutieră au aflat că Jeep-ul condus de Cristian Matei era de fapt radiat din circulaţie. I-au cerut să-l deschidă, mai ales că au observat în interior nu doar diverse accesorii specifice braconierilor, ci şi "vipera" metalică şi o bâtă de baseball. "Matei a zis că a lăsat cheile în casă, iar subcomisarul Mărcuş le-a spus celor trei să intre cu toţii în casă, unde au stat apoi închişi mai mult de un ceas. În timpul ăsta, poliţiştii de la Rutieră au chemat un trailer ca să ridice Jeep-ul", povesteşte Pantea.

După mai bine de o oră, prima oară a ieşit subcomisarul Mărcuş, pe care poliţiştii de la Rutieră au încercat să-l legitimeze. "A refuzat să le spună cine este şi ce căuta acolo, iar la un moment dat, când un poliţist de la Rutieră i-a dat telefonul să vorbească cu un şef de-al lui din oraş, a refuzat din nou, s-a urcat în Ford şi a plecat, pur şi simplu. Noroc că l-am filmat, zicea că era casa lui", spune secretarul asociaţiei. 

Plângere cu filmări

Ulterior, poliţiştii de la Rutieră au dus Jeep-ul pe platformă, iar Pantea a venit în Oradea, la sediul Poliţiei Rutiere, să depună o plângere. "Am arătat cum am fost agresat în trafic, dar am cerut să fie verificat şi subcomisarul Mărcuş care, lucrând la Poliţia Municipiului Oradea, nu avea ce căuta acolo. E clar că a sărit să protejeze o persoană care are deja destule probleme cu legea. Evident, le-am pus la dispoziţie poliţiştilor şi filmările pe care le-am făcut cu telefonul mobil", spune tânărul.

În obişnuitul buletin de presă din ziua respectivă, Poliţia Bihor a făcut public incidentul, dar extrem de lapidar şi parţial, fără a pomeni nimic despre ofiţerul care a încercat să împiedice ancheta colegilor: "Marţi, 19 iunie a.c., la ora 15.13, în localitatea bihoreană Sântandrei, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene - Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală".

Anchetă internă

Miercuri, la o zi după incident, BIHOREANUL a cerut lămuriri oficiale conducerii Poliţiei judeţene, care a confirmat atât deschiderea dosarului penal pentru "punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat" faţă de Cristian Matei (faptă pentru care acesta riscă între 1 şi 3 ani de închisoare sau amendă), cât şi începerea cercetărilor, "sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea", pentru infracţiunile de ameninţare şi distrugere reclamate de Pantea.

În ce priveşte implicarea subcomisarului Marius Mărcuş pentru protejarea lui Matei, Biroul de Presă al Poliţiei Bihor a transmis redacţiei că instituţia a început o cercetare disciplinară internă: "În legătură cu celelalte aspecte, acestea fac obiectul unor verificări interne efectuate de poliţiştii Biroului Control Intern din cadrul IPJ Bihor". Spre siguranţa victimei, dar şi a publicului, nu rămâne decât ca aceasta să se desfăşoare cât mai repede, iar ofiţerul care şi-a pătat uniforma să fie - de ce nu? - dezbrăcat de ea.


SUB TEROARE
Ameninţări mafiote

Încă din 2011, paznicii Asociaţiei de Vânătoare Pro Hunting sunt într-un adevărat război cu braconierii, pe care încearcă să-l poarte deşi armele sunt inegale, neavând autoritatea de a reţine persoanele prinse la vânătoarea nelegală decât dacă sunt ajutaţi de poliţişti.

De-a lungul timpului, BIHOREANUL a relatat în mai multe rânduri despre felul în care liderul grupării, Ştefan Dudaş (foto), precum şi alţi membri ai acesteia, au fost prinşi noaptea în pădurile dintre Leş şi Miersig, dar şi la marginea cartierului Grigorescu din Oradea, unde după o urmărire cu maşina Dudaş chiar s-a confruntat cu paznicii şi a îndreptat arma spre ei, încercând să tragă asupra lor.

De fiecare dată după asemenea episoade, braconierii au lăsat în faţa cantonului Asociaţiei capete şi picioare de iepuri, de cerb şi căprioare, cu sau fără ochii scoşi, şi au transmis pe Facebook sau prin SMS-uri, dar şi direct, mesaje de ameninţare. "Ştim unde stai", "Îţi rup dinţii", "Vă rupem picioarele" sunt doar câteva exemple.