O orădeancă de 46 ani, mamă a doi copii, a ocupat primul loc la etapa zonală a Campionatului Naţional de Culturism şi Fitness şi va merge în faza naţională a competiţiei, şi a fost inclusă în lotul naţional pentru Campionatul balcanic.

Care este secretul unui corp ca la 20 ani? Disciplină, determinare şi sport, a explicat BIHOREANULUI Daniela Baciu, pentru care o felie de prăjitură este un festin pe care şi-l permite foarte rar, chit că îşi răsfaţă copiii cu dulciuri, ca orice mămică, săptămânal...

Sportul ca pasiune

Daniela a făcut sport din copilărie. A fost o pasiune, la fel ca şi muzica, spune orădeanca, absolventă a cursurilor de canto şi muzică uşoară la Şcoala Populară de Arte Francisc Hubic şi prezentă la numeroase spectacole ca interpretă.

Totuşi, dragostea mai mare a fost sportul, pe care îl practică, sub diferite forme, încă de la 3 ani. A început cu gimnastica, apoi a continuat cu atletismul, până la terminarea liceului, cu gândul că va urma Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. A schimbat direcţia în clasa a XII-a, când a cochetat cu Medicina şi, în final, s-a înscris la Colegiul Sanitar. "Asta am şi făcut ulterior. Am lucrat asistentă la Neurochirurgie, la Spitalul Judeţean, apoi o perioadă şi la Spitalul CFR", spune Daniela.

Două meniuri

Între timp a continuat să facă mişcare, dar numai pentru întreţinere. "Apoi au venit copiii şi, recunosc, n-a fost uşor", spune ea, referindu-se la faptul că în timpul sarcinilor şi câteva luni după, născând prin cezariană, n-a făcut deloc sport.

În plus, a fost obligată să gătească în două feluri, căci meniul ei, bazat pe carne slabă de pui, salate şi legume, diferă de cel al familiei. "Copiii au un meniu normal, le fac inclusiv prăjituri în weekend, şi e foarte greu doar să miroşi şi să nu te poţi atinge de nimic", recunoaşte Daniela.

Familia o susţine, ba chiar e mândră de ea. "Şi ei fac sport. Întotdeauna m-am străduit să le insuflu această dorinţă de a face mişcare, nu doar acum, ci şi mai târziu, când vor fi adulţi, pentru că sportul înseamnă, de fapt, sănătate".

Nişte murături...

De pe la 40 ani Daniela a cochetat cu ideea de a participa la concursuri de fitness, motiv pentru care a început să se pregătească. O vreme a oprit-o o problemă medicală. "Am căzut pe scări cu borcanele de murături. Le duceam în beci şi am alunecat. În loc să am grijă de mine, am avut de borcane...". De pe urma căzăturii s-a ales cu un traumatism la coloană care a ţinut-o departe de sport peste doi ani. "Am făcut atunci gimnastică medicală, yoga, pilates, mai mult acasă. Am învăţat cum să fac mişcările astfel încât să nu îmi dăuneze coloanei".

Apoi, de prin 2015, s-a întors în sala de sport. Întâi pentru întreţinere, dar de anul trecut, de când a decis să-şi încerce norocul la un concurs, mai intens. Are câte două antrenamente pe zi, 5-6 zile pe săptămână, nu a "chiulit" niciodată şi nici n-a simţit nevoia. Dimineaţa începe cu un program de alergare de 40 minute, iar după-amiaza revine la sală, la aparate, unde exersează după un program special, pe grupe musculare, încă cel puţin o oră şi jumătate.

Competiţia "muşchilor"

Rezultatele se văd cu ochiul liber. Mămicile elevilor din clasele copiilor ei au crezut că glumeşte când le-a spus că are 46 de ani, la fel cum nu au crezut-o nici membrii juriului la Campionatul Naţional de Culturism şi Fitness la care a participat în urmă cu două săptămâni, clasându-se pe primul loc în etapa zonală.

"M-am simţit foarte bine pe podium. Am fost mândră de forma la care am ajuns. Competitoarele mele toate au fost cu 10-15 ani mai tinere", spune Daniela, care zilele trecute a şi fost convocată la Bucureşti, la Federaţia naţională. Scopul? Includerea sa în lotul naţional, pentru Campionatul Balcanic şi European!

La îndemâna oricui

Orădeanca susţine că vârsta nu e un obstacol în calea unui corp perfect. "Începutul este greu, recunosc, dar dacă îţi faci un program şi ştii că de la ora X trebuie să faci mişcare, parcă e mai simplu. E bine oricât, chiar şi 15-20 minute, căci sportul trebuie adaptat vârstei şi potenţialului fiecăruia. Mersul pe jos, de pildă, este mişcare la îndemâna oricui şi poate fi practicat la orice vârstă. Nu trebuie neapărat alergare, pentru că de la o vârstă articulaţiile sunt suprasolicitate chiar şi la alergarea pe bandă. Dar mersul pe bandă în ritm mai alert ajută foarte mult", recomandă ea.

Ce sfaturi le dă altora? Nu are nici diete şi nici secrete care fac minuni, dar există câteva reguli general valabile. Fructele, de pildă, se consumă zilnic, dar ca masă separată, nu la desert, mesele trebuie să fie regulate, cam la trei ore, mai bogate dimineaţa, iar între ele să nu ronţăim biscuiţi şi sărăţele. După cum se vede, la ea a funcţionat...