Etno-Norio: Un etnograf japonez din Tokio s-a îndrăgostit de Bihor şi de folclorul românesc (FOTO / VIDEO)

De la mii de kilometri depărtare, din Ţara Soarelui Răsare, Norio Inagaki vine an de an în România, în căutarea folclorului autentic. Cercetător în ştiinţa etnografiei, Norio s-a îndrăgostit de cultura românească tradiţională şi vrea s-o înţeleagă, dar mai ales să încerce s-o conserve.

Japonezul ia la rând satele ţării, inclusiv pe cele din Bihor, căutând bătrânii care mai ştiu cântecele, corindele şi jocurile arhaice. "Aceasta este cultura tradiţională europeană", este el convins. Atât de mult îi plac dansurile şi cântecele noastre că de dragul lor a învăţat limba română, iar acum ştie dansa ca în Bihor, "mânânţăl" sau "pe şir"...

Cercetător dedicat

"Nu eu sunt important, ci dansurile şi corindele", zice Norio Inagaki, când e întrebat ce vânt l-a adus prin Bihor. Nu vrea să vorbească despre el ori despre familia din Tokyo, pe care o lasă în urmă an de an pentru a veni în România. În schimb, când îl ispiteşti cu folclorul românesc nu se mai opreşte din vorbit.

Cercetător la un institut din capitala Japoniei, bărbatul s-a specializat în etnografie românească, iar de mai bine de 15 ani vine cu regularitate în România, vara şi iarna, pentru a găsi bătrânii care mai ştiu juca şi cânta. Ca să-i înţeleagă, Norio a învăţat româna. "Aici, între oameni, am învăţat-o", spune el. Curios de spaţiul est-european, în care şi-a concentrat toate cercetările în ultimele două decenii, japonezul a mai învăţat maghiara, bulgara, sârba şi un dialect ucrainean.

În ultima sâmbătă a anului trecut, Norio s-a dus la Bălnaca, în comuna Şuncuiuş, unde s-a întâlnit cu ultimii bătrâni care ştiu cum se juca pe vremuri în aceste locuri. "În Bihor jocurile sunt bine păstrate. În alte zone din ţară, jocul de pereche, care este cel originar, a fost stricat de hore", spune niponul.

Mărturii despre trecut

Special pentru musafirul de peste mări, trei perechi de dansatori din Bălnaca au pus în scenă, în căminul cultural, un spectacol autentic românesc. Mai bine de două ore, bătrânii au dansat, iar Norio a filmat fiecare moment cu două camere.

Peste tot pe unde merge prin ţară, bărbatul cu siluetă specifică asiaticilor, subţirel şi nu prea înalt, cară două genţi mari cu camere de filmat, microfoane, trepiede şi cabluri. Aşa s-a dus şi în satele din Bihor pe care le înşiră cu precizie: Tilecuş, Topa de Criş, Vârciorog, Peştiş, Ceica, Răbăgani, Pomezeu, Peştiş. Cu sprijinul primarilor, preoţilor ori specialiştilor de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, a găsit în fiecare localitate bătrâni care să-l ajute. "M-a ajutat mult şi Cornel Borza, care nu este doar un mare artist, ci şi un mare cunoscător de folclor. El cântă muzică comercială, dar ştie bine şi cântecele vechi", zice Norio. De altfel, Borza (foto) îl şi însoţeşte adesea în periplul prin Bihor...

Înregistrările video îi sunt necesare japonezului la studiu. Când se întoarce acasă, la Tokyo, analizează fiecare mişcare ori vorbă captată pe DVD-uri, pentru că şi-a propus să scrie mai multe cărţi despre folclorul românesc. Până acum a semnat două volume, ambele despre căluşari. "Voi scrie şi despre dansurile şi corindele din Bihor", promite el. Nu ştie când, pentru că mai are de cules informaţii de la bătrânii de aici. "Ei sunt mărturia trecutului, pentru că ştiu dansuri şi corinde vechi de 500, de 700 de ani. Dacă nimeni nu păstrează ce ştiu ei, când nu vor mai fi, se va pierde istoria locului", spune Norio. Ca să nu se întâmple asta, japonezul oferă înregistrările şi Academiei Române. Fireşte, voluntar şi fără să aştepte nimic la schimb...

Corinda-i românească!

Etnograful n-a venit în Bihor întâmplător în preajma Crăciunului. De ani buni şi-a dorit să asculte "corindele" locului, cântecele care se auzeau numai în pragul acestei sărbători şi care nu au obligatoriu un subiect religios. "Corindele sunt specifice spaţiului românesc. Unde sunt corinde sunt români, iar românii sunt un popor vechi european. Folclorul şi obiceiurile de aici sunt o mărturie despre viaţa de acum mii de ani din această zonă a lumii", spune Norio. De când studiază spaţiul bihorenesc, a aflat că cele mai multe corinde sunt despre fetele nemăritate, despre "juneri" ori despre vânătoare. "Cântau despre ceea ce îi preocupa", explică cercetătorul.

Studiul făcut până acum îi indică japonezului că Pădurea Craiului, adică zona cuprinsă între defileul Crişului şi depresiunea Beiuşului, a fost "leagănul" folclorului bihorean. "De aici au pornit cântecele şi dansurile şi s-au răspândit în restul judeţului", crede Norio. În fiecare sat, însă, repertoriul s-a adaptat. "Linia melodică şi paşii de dans sunt aceiaşi, dar mai există variaţiuni", zice el.

Dansator ca-n Bihor

Atât de multe dansuri bihorene a urmărit Norio încât acum le ştie mai bine decât un om al locului. Când dansatorii din Bălnaca au făcut o demonstraţie în faţa reporterului BIHOREANULUI, japonezul a dat lămuririle necesare: "Acesta e dansul sir (n.r. – "pe şir", în care perechile stau paralel), asta e "mânânţăl" (n.r. - un dans cu paşi mărunţi), asta e polcă". Mai mult, din spatele camerelor de filmat, muzica instrumentală de Bihor l-a îmbiat şi pe el la dans, dovedind că ştie nu doar teoria.

Tot de dragul culturii româneşti, Norio a cercetat şi folclorul ţărilor vecine. "În Bulgaria nu le place dacă le spui, dar cel puţin 15% din cetăţeni sunt români. Se vede din dansurile lor", zice specialistul. Mai mult, crede că şi dansurile ungureşti se trag tot din cele româneşti. "Am fost la Sânnicolau Român, am văzut dansuri foarte frumoase, asemănătoare cu cele din Bălnaca. Şi exact pe aceleaşi le-am descoperit apoi în Micherechi, în Ungaria. Sunt identice", explică japonezul, convins că folclorul a "curs" în aceeaşi direcţie cu apa Crişului Repede.

Când îşi va termina cercetarea, Norio nu poate spune. Sigur este doar pe hotărârea de a reveni în Bihor ori de câte ori va putea, pentru a continua să dezgroape tainele culturii populare care l-a cucerit...

"CORINDĂTORII" DIN PEŞTIŞ
De dragul străbunilor

În periplul prin Bihor, Norio Inagaki a cunoscut şi un grup de localnici din Peştiş (foto), care în Ajunul Crăciunului au colindat prin sat, aşa cum făceau odinioară străbunicii lor.

"Noi am cules de la oamenii mai bătrâni 16 corinzi vechi de peste o sută de ani şi pe acelea le-am cântat în noaptea de Ajun, în oricare casă în care am fost primiţi", spune Gabriel Tanc, liderul ansamblului "Cetatea Şoimurilor" din Peştiş. De meserie poliţist, bărbatul simte că are o datorie faţă de străbuni, că trebuie să le ducă mai departe obiceiurile. De aceea, merge ca "grăitor" la nunţi, învaţă copiii să joace pe muzică populară, iar acum şi-a convins şi alţi consăteni să corinde ca pe vremuri.  "Pe vremuri, colindătorii erau tinerii neînsuraţi. Noi suntem toţi însuraţi, dar n-am avut ce face, că tinerii nu mai vor să corinde", povesteşte Gabi.

Fireşte, pentru Norio, "corindătorii" din Peştiş au dat un recital special, iar etnograful i-a filmat. "Ce fac ei este excepţional. Au înţeles importanţa corindelor şi obiceiurilor vechi şi vor să le ducă mai departe", îi laudă japonezul.