Vechi de când lumea, obiceiul darurilor care, înainte de Crăciun şi de Paşte, umplu birourile instituţiilor publice şi portbagajele maşinilor bugetarilor, dăinuie neclintit şi în ziua de azi. "Tradiţia" a devenit atât de răspândită încât mieii, cozonacii, vinul şi pălinca se dau în saci transparenţi, în sacoşe şi în flacoane, la vedere, în plină zi şi în plină stradă.

Au constatat-o chiar reporterii BIHOREANULUI, care în joia din Săptămâna Patimilor i-au surprins pe pădurarii Ocolului Silvic Oradea, veniţi "în şir" să aducă la sediu "cota" de dar cerută de însuşi şeful instituţiei, Cornel Hulea. Prins în fapt, acesta a luat-o pur şi simplu la fugă!

Pânda din Joia Mare

Monitorizarea Operaţiunii "Mielul" de către reporteri a pornit după un pont furnizat de o sursă. Potrivit acesteia, pădurarii au "normă" de miel şi pălincă cu care să se prezinte, înainte de Paşti, la sediul instituţiei. Obiceiul e vechi de două decenii, dar anul acesta, într-o şedinţă desfăşurată pe 10 aprilie, li s-au impus cantităţi precise: câte un miel şi câte un flacon de pălincă fiecare! "Celor care au turmă, că sunt şi unii care au gospodării mai mari, li s-a spus să aducă trei miei", a explicat sursa, precizând că "livrarea" trebuia făcută în Joia Mare, ultima zi de lucru înaintea Învierii.

Pentru cine erau atenţiile? "Pentru şefii din Ocolul Silvic Oradea, pentru cei de la Direcţia Silvică Bihor, pe la Poliţie... În fiecare an s-au adus. Şeful de Ocol le strângea la el în birou, iar apoi le trimitea cu maşina care încotro", a explicat sursa BIHOREANULUI.

Pentru a verifica informaţia, reporterii s-au pus la pândă cu puţin înainte de ora 8, în faţa sediului Ocolului Silvic Oradea din strada Constructorilor.

Pelerinajul cu "ofrande"

Agitaţia a început după ora 10. Rând pe rând, pădurarii din cantoanele arondate Ocolului au început să apară cu maşinile. Unii, cum e cel de la Şauaieu, Claudiu Codreanu, au intrat direct în curtea instituţiei, mai ferită privirilor, alţii, ca de pildă fraţii Stelian şi Faustin Chiş din Mierlău, Florian Berea de la Cordău ori Ioan Ilonca din Miersig, au oprit în apropiere.

Oamenii aveau flacoane cu vin şi cu pălincă, precum şi carcase de miel însângerate, în saci din plastic. Unele pachete au fost duse în sediu, altele depuse direct în maşinile unor angajaţi ai Ocolului ieşiţi din birouri ca să le preia.

După oprirea în curtea instituţiei, maşina pădurarului Codreanu, de pildă, a zăbovit câteva clipe şi în faţa clădirii, unde îl aştepta "la primire", cu portbagajul larg deschis, inginerul Gheorghe Bughiu, normator în cadrul Ocolului.

Totul a decurs ca şi cum "ritualul" le era în fişa postului, carnea şi băutura fiind livrate fără ca cineva să se jeneze. Pădurarii păreau uşuraţi că s-au achitat de datoria de a "cotiza", iar funcţionarii satisfăcuţi, ca şi când erau îndreptăţiţi să ia şpăgile în natură.

"Nu vreau"

Cornel Hulea, şeful Ocolului Silvic OradeaPe la ora 12, când ritmul s-a mai domolit, reporterii au intrat şi ei în sediul Ocolului. Şeful instituţiei, Cornel Hulea (foto), era în birou şi, până să afle motivul vizitei, arăta fericit. Când, însă, i s-au cerut explicaţii pentru cele consemnate, s-a congestionat la faţă. "Ce pot io să vă zic acum? Puteţi să cereţi relaţii la conducerea Direcţiei…", a spus bărbatul, de parcă ar fi fost problema Direcţiei, nu a lui.

Apoi, mototolind câteva hârtii, a abandonat birou, subordonaţi, ziarişti, sediu, şi a ieşit val-vârtej spre curtea interioară, până la maşina de serviciu. Rugat de reporteri să-i deschidă portbagajul, pentru a vedea "capturile zilei", a zis ferm "nu vreau!".

Nici secretara sa, Elena Balog, nu a fost mai deschisă, deşi BIHOREANUL o surprinsese burduşindu-şi portbagajul maşinii de teren: "Eu? Da’ care-i maşina mea? Da’ care-i problema?", a parat femeia, refuzând, la fel ca şeful ei, să-şi arate "cadourile".

Hulea, ca hoţii

Ghinionul şefului de Ocol a fost că, taman când fugea de reporteri, în faţa sediului tocmai ajunsese un alt pădurar care îi aducea ploconul. Nicolae Rotaru, de la cantonul Apateu, se îndrepta cu un sac în mână spre clădire şi, văzându-l pe Hulea, a vrut să i-l predea personal.

"Nu-mi adu’ nimic! Du-l de-aici! Fugi cu el! Du-te!", i-a strigat acesta, după care, văzându-se filmat, a tăcut brusc. Intrigat, pădurarul a făcut cale întoarsă, dând să plece, dar nu suficient de iute. Observând că reporterul se îndreaptă spre el, a rămas pe loc, spre disperarea lui Hulea care, curios să asculte discuţia, s-a apropiat şi el, cu maşina. A stat, însă, doar câteva secunde, căci, văzând că "se filmează", s-a făcut nevăzut.

Pădurarul n-a apucat să ascundă sacul buclucaş, în care se afla o carcasă de miel, aruncându-l la repezeală pe bancheta maşinii cu care venise. Întrebat despre "beneficiar", a zâmbit cu subînţeles până a găsit o explicaţie salvatoare: mielul, cică, era... de vânzare. Dar nu pentru oricine. Aşa că a tulit-o cu el cu tot...


SĂ VINĂ LA MINE
Le-a interzis... tradiţia

Adian Jurcău, şeful Direcţiei Silvice BihorÎntrebat de BIHOREANUL despre plocoanele pretinse de şeful Ocolului Silvic Oradea de la pădurarii din subordine, şeful Direcţiei Silvice Bihor, Adrian Jurcău (foto), susţine că habar nu avea despre această "tradiţie" continuă. Ba dimpotrivă, afirmă că ar fi interzis-o încă de la instalarea sa în funcţie, în 2017.

"Am interzis categoric astfel de practici. Le-am spus că trebuie să înceteze", declară Jurcău, adăugând că le cere pădurarilor să-şi denunţe şefii care le cer şpăgi în natură. "Dacă li s-a pretins aşa ceva, e grav. Însă nu a reclamat nimeni. Să vină şi să spună. În secunda următoare voi declanşa o anchetă disciplinară", promite, solemn, directorul.

Culmea, acesta nu exclude, însă, ca pădurarii să fi adus plocoanele de bună-voie: "Toţi stau la ţară, cresc animale, mai au naşi, fini prin instituţie... Nu pot să le spun să nu aducă. Însă nu poate fi instituită o astfel de obligaţie". Cum ar veni, nu-s neapărat foloase necuvenite, nici şpăgi, nici conduită imorală, ci mai degrabă doar un obicei vechi al pământului...

Vezi mai jos filmul șpăgilor!