Dacă de obicei se lipesc prea uşor şi des de televizoare, calculatoare şi tablete, copiii sunt îndemnaţi ca în vacanţa mare să facă mişcare şi să înveţe lucruri noi.

În tabere urbane, copiii orădenilor vor putea participa vara aceasta la activităţi creative şi să înveţe jocuri sportive, dar şi să meargă în natură, ca să se joace de-a indienii şi să caute comori. Activităţile din oraş nu sunt exagerat de scumpe, dar taberele de aventură au preţuri piperate...

Şcoala fun

Orădenii care nu vor să-şi trimită copiii prea departe de casă, dar îşi doresc ca aceştia să se distreze şi să înveţe lucruri noi, îi pot înscrie în tabăra de vară organizată şi anul acesta de Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai. În perioada 2-27 iulie, de luni până vineri, între orele 10 şi 12, copiii cu vârste între 7 şi 14 ani pot participa la cluburi de lectură şi la ateliere de creaţie, educaţie cetăţenească şi rutieră, jocuri creative şi recreative, astronomie şi cunoaşterea tradiţiilor populare. Înscrierile se fac la Bibliotecă, vestea bună fiind că participarea este gratuită.

La fel ca în alţi ani, părinţii pot să opteze şi pentru şcoli de vară. La Liceul Don Orione, o săptămână de activităţi prelungite până după amiaza costă 137 lei, locurile fiind, însă, deja ocupate de la începutul verii. Şi şcoala privată Agora a organizat o şcoală de vară pentru elevii din clasele I-VIII, instituind programul "Şlefuieşte diamantul", în care sunt incluse activităţi de team-building, jocuri în aer liber în campusul propriu şi la Hanul Pescarilor, teatru de improvizaţie, precum şi ore de engleză şi de germană, costul săptămânal fiind de 300 lei, sau 250 lei dacă participarea e pentru o lună.

Sport de vară  

Clubul Sportiv Gym le oferă copiilor o altfel de tabără, una urbană, în care accentul este pus pe mişcare. "Am vrut să oferim o alternativă, să nu stea copiii doar în faţa televizorului sau acasă, cu bunicii", spune Anca Wallmen, de la Clubul Gym.

În perioada 18 iunie - 7 septembrie, între orele 9 şi 12.30, copii cu vârste între 5 şi 10 ani pot participa la programul distractiv pregătit de profesoara de sport Andreea Mateaş, care include diverse jocuri sportive, precum ştafetă şi sărituri, desfăşurate în aer liber, în parcuri. În cazul în care vremea nu este prielnică, cei mici şi coordonatoarea lor se mută în sala Gym. O săptămână de antrenamente şi jocuri costă 100 lei, înscrierile putând fi făcute la numărul 0749.983.773.

Poftă de aventură

Pentru taberele în natură există opţiuni atractive, dar mai scumpe. Spre exemplu, aproape toată vara, începând din 15 iulie, firma Adventure Camps ţine tabere la Şuncuiuş, cu cazare la pensiunea Perla Albastră, între activităţi fiind incluse jocuri şi concursuri în limba engleză, drumeţii, vizitarea unor peşteri, via ferrata, tir cu arcul şi serate muzicale. Pentru 6 zile cu cazare şi masă incluse, părinţii plătesc 990 lei.

Şi Camps 4 U organizează tabere interesante. Între 9 şi 15 iulie, la Roşia de Beiuş se va ţine o tabără în care micuţii vor dormi în iurte (corturi folosite de nomazi), dar vor avea acces la băi şi duşuri. Participanţii vor escalada Cheile Cuţilor, vor şedea la foc de tabără şi vor face karaoke. Preţul pentru o asemenea vacanţă e destul de piperat: 1.049 lei. Mai apoi, în august, aceeaşi firmă va organiza două tabere de aventură în Şuncuiuş, cu rafting, tiroliană, speologie, escaladă şi alte activităţi dinamice, costul participării fiind de 1.100 lei pentru 7 zile.

Exploratorii din vale

Mai aproape de Oradea, la Betfia, în această lună centrul de dezvoltare personală Pro Cariere organizează împreună cu complexul Caii din Vale tabere tematice pentru cei mici. Prima, "Aventura indienilor din Valea Cailor", se va desfăşura în perioada 16-20 iulie, fiind dedicată copiilor cu vârste între 8 şi 12 ani. Aceştia vor dormi în căsuţe dotate cu băi proprii, vor avea trei mese principale şi gustări, plus o sumedenie de ateliere. Timp de 5 zile, ei vor trăi într-un trib improvizat de indieni, vor învăţa despre ritualurile acestora şi despre semnalele de fum, vor îngriji animale, vor trage cu arcul şi se vor plimba pe căluţi, înscrierile având termen limită data de 10 iulie, la un preţ de 980 lei.

Următoarea tabără la Caii din Vale se va numi "Căutătorii de comori" şi se va desfăşura în perioada 23-27 iulie, tot pentru copii cu vârste între 8 şi 12 ani. În ofertă au fost incluse probe zilnice de căutare a unor "comori", ateliere de îndemânare, călărie, drumeţii şi cântece la foc de tabără, preţul fiind tot de 980 lei, iar înscrierile putând fi făcute până pe 16 iulie. Pentru taberele din Betfia se poate suna la numerele 0771.678.575 şi 0756.759.088. Ofertele sunt tentante, doar să existe şi buget pentru ele...