Rock-ul orădean renaşte! Membrii noii trupe Mustang îşi propun ca versurile lor să ajungă pe buzele şi în inimile multor generaţii de orădeni de acum înainte.

Deşi sunt tineri în showbiz, şi-au câştigat admiraţia spectatorilor la concursul organizat de Visit Oradea pentru scena destinată trupelor locale cu ocazia Oradea FestiFall, reuşind să strângă peste 2.300 voturi şi fiind desemnaţi să cânte ultimii în prima zi a sărbătorii. În acea zi au început şi pregătirile pentru marea lansare în lumea muzicii rock...

Iubirea caporalului

Trupa Mustang s-a născut în luna ianuarie a acestui an, dintr-o dorinţă a lui Ioan Florea de a pune pe picioare o trupă rock cu creaţii proprii. Originar din Târnăveni, un orăşel din judeţul Mureş, bărbatul a ajuns în oraşul de pe Crişul Repede în 1984, făcând aici armata timp de un an şi şase luni. Tot atunci a întâlnit-o pe Daniela Drăgan (foto), o liceană, sora unui camarad de-al său, de care s-a îndrăgostit. "A fost dragoste la prima vedere", îşi aminteşte orădeanca.

După terminarea armatei, Florea s-a întors în Târnăveni, unde înfiinţase în liceu o trupă rock, cu care a reînceput să cânte. Doar că sentimentalismele nu ţineau de foame. A fost nevoit să se muleze pe cerinţele publicului şi să treacă la muzică comercială pentru a se întreţine. "Toată viaţa mi-a stat capul numai la rock, dar într-un orăşel mic nu ţi se ivesc oportunităţi, aşa că am fost nevoit să mă adaptez", povesteşte bărbatul.

Cu toate acestea, nu a renunţat la visul de a avea din nou o trupă de rock. Şi iată că soarta a făcut ca Ioan şi Daniela să se reîntâlnească, după trei decenii! S-au regăsit în urmă cu doi ani, prin internet. Ea a mers să-l vadă la un concert, vechea idilă s-a reaprins, iar anul trecut au decis să se căsătorească. De aici până la ideea înfiinţării unei noi trupe rock a fost doar un pas...

De nouă luni

Întâi de toate, au simţit nevoia unui compozitor care să-i ajute. "S-a întâmplat ca tot în acea perioadă compozitorul Gabriel Băruţa să revină la Oradea, după câţiva ani în care a locuit la Bucureşti. Am luat legătura cu el printr-o prietenă, am constatat că planurile noastre se potriveau cu ale lui, aşa că am început să colaborăm", explică Daniela.

profesoara de canto Meda HorjanÎn scurt timp, trupa a început să prindă viaţă, avându-i în componenţă pe chitaristul Paskui Tomy, pianistul Adrian Ioan, bassistul Mark Mihele şi toboşarul Cservak Miki. Cum era nevoie de o voce feminină, cunoscuta profesoară de canto Meda Horjan (foto), care era vocal coach-ul lui Ioan Florea, a ales să se alăture proiectului în calitate de colaboratoare. "Am ales să mă implic deşi a fost o provocare pentru mine. De 23 de ani nu am mai cântat cu o trupă", spune Meda, cunoscută în Oradea pentru şcoala sa de canto, Meda Music.

Numele trupei l-a ales Daniela Drăgan Florea, care este şi textiera, şi managerul "Mustangilor". "Numele vine de la caii sălbatici, Mustang, care trăiesc departe de oameni şi sunt foarte greu de îmblânzit. Fiecare membru al trupei s-a regăsit în acest nume", spune Daniela.

Succes la Oradea FestiFall

Până acum, cea mai importantă cântare a lor a fost pe scena principală de la Oradea FestiFall. Pentru a ajunge acolo, trupa a fost inclusă într-un sondaj iniţiat de APTOR (Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune), organizatorul evenimentului, pe Facebook, unde oricine a avut posibilitatea să voteze trupa locală pe care o dorea pe scenă. Surprinzător, cu toate că era cea mai nouă dintre formaţiile înscrise în concurs, Mustang s-a clasat pe primul loc, adunând peste 2.300 voturi.

Show-ul de hard rock a fost plin de energie, chiar dacă numărul spectatorilor n-a fost foarte mare. Încântaţi, la finalul concertului, rockerii le-au promis celor prezenţi că acesta este doar începutul.

Album la final de an

Pentru a "creşte" cât mai repede, membrii trupei se strâng de trei ori pe săptămână în sala lor de repetiţii de pe strada Vasile Alecsandri.

Deocamdată piesele proprii ale trupei nu pot fi găsite pe YouTube sau pe site-ul oficial, pentru că rockerii doresc să îşi etaleze public munca numai după ce îşi lansează primul album, ceea ce, potrivit managerului, se va întâmpla la finalul anului.

"Obiectivele noastre sunt ca generaţiile tinere să ne cânte melodiile, să simtă rock-ul autentic şi, desigur, să ajungem pe cele mai mari scene din ţară", spune Daniela. Cu o asemenea atitudine, e clar de ce rock-ul nu va pieri niciodată...

Ascultă Mustang - Is this love (Whitesnake Cover):