Din curiozitate sau în căutarea unei noi meserii, tot mai mulţi orădeni plătesc pentru a descoperi secretele fotografilor profesionişti.

Au şi de la cine învăţa, căci în Oradea cursurile le ţin fotografi recunoscuţi şi multipremiaţi. În cele mai multe se pune accent pe partea practică, asta însemnând că elevii participă la instruiri în studio, dar şi în natură, unde ies în căutarea cadrului perfect...

Cursuri cu istorie

Ștefan Toth, artist fotograf OradeaPrimul curs de iniţiere în tehnică şi artă fotografică a fost organizat în Oradea încă din 1976 de Clubul Fotografic Nufărul, care continuă şi acum tradiţia, profesori fiind, astăzi, artiştii fotografi Ştefan Tóth (foto), cu o experienţă de 42 de ani în domeniu, şi Claudiu Szabó. Cei doi organizează câte trei sau patru cursuri pe an, pentru a transmite secretele meseriei.

Următorul curs, programat să înceapă luna viitoare, pe 10 decembrie, e prezentat ca un "cadou inedit de Crăciun". În sediul Asociaţiei Euro Foto Art din Cetate, curioşilor le va preda Ştefan Tóth. "Unul din avantajele cursului este că absolvenţii vor învăţa să «vadă» altfel faţă de cum au văzut până la înscrierea lor la curs. Altfel vor vedea oamenii din jurul lor, strada, peisajul, un film la televizor sau la cinema", spune artistul.

Cursul oferă noţiuni despre istoria fotografiei, elemente de foto-compoziţie, genurile artei fotografice, noţiuni tehnice, dar şi sesiuni de portrete şi o "deplasare de creaţie" în teren, în centrul istoric al oraşului, cu aparatele de fotografiat. Cu 10 întâlniri, cursul costă 500 lei, elevii, studenţii şi pensionarii plătind doar 350 lei.

Anul trecut, Clubul Nufărul a adus şi un specialist din Bucureşti pentru un curs de fotografiere cu telefonul. Oarecum previzibil, orădenii nu s-au arătat prea interesaţi să înveţe secretele acestei tehnici, crezând, probabil, că deja le stăpânesc...

Fotografi pe bune!

artistul fotograf Ovi D. PopDin 2016, amatorii pot învăţa să capteze cele mai interesante imagini şi la Varadinum Photo School, deschisă de Ovi D. Pop (foto) şi Adela Rusu, singurii din oraş care oferă cursuri acreditate de Ministerul Educaţiei şi de Ministerul Muncii.

La finalul lor, absolvenţii cursului dedicat începătorilor primesc diplome de absolvire, dar numai cea oferită la promovarea prin examen a cursului pentru avansaţi atestă calitatea de fotograf profesionist, recunoscută de ministere. "Cu diploma pot să fie angajaţi ca fotografi, să-şi facă PFA sau să-şi deschidă o întreprindere individuală", spune Ovi. D. Pop, fotograf premiat în 46 de ţări şi autor a 12 albume fotografice.

Începătorii plătesc 590 lei pe un curs, iar avansaţii 1.000 lei, elevii, studenţii şi pensionarii având reduceri de 20%. Cei doi profesori au devenit atât de populari încât ţin cursuri şi în Satu Mare şi Baia Mare, iar Ovi a avut elevi chiar şi din Ungaria, care au venit aici special pentru a învăţa fotografie.

Pe munţi, prin peşteri…

Adela Rusu, artist fotograf OradeaCursurile desfăşurate de Ovi D. Pop şi Adela Rusu (foto) presupun, evident, noţiuni tehnice, dar accentul e pus pe partea practică, pe sesiunile foto desfăşurate în studio şi în aer liber. "Lumea poate alege între noi doi. Eu sunt mai dur, mai vulgar, mergem să fotografiem pe munte, îi pun să-şi care echipamentele, mergem în peşteri, ne căţărăm... Adela e mai finuţă, mai romantică, pusă pe fotografii fashion, de stradă, de poveste, dar şi portrete", spune Ovi. Următoarele cursuri sunt programate să înceapă în ianuarie 2019.

Ieşirile nu se fac doar în Bihor, ci şi în judeţele învecinate. De curând, Adela şi-a dus cursanţii la Cetatea din Şiria (Arad) pentru o sesiune cu modele în costume de epocă, unul dintre acestea fiind chiar actorul orădean Sebastian Lupu, de altfel colaborator constant al Varadinum Photo School. Cum a câştigat numeroase premii cu nudurile, Ovi D. Pop a inclus în cursul său şi asemenea sesiuni practice. "E ceva nou, cursanţii trebuie să înveţe să vadă formele şi frumosul", spune el. Căci - nu-i aşa? - ce-i frumos e păcat să nu fie imortalizat...