Attila Nagy, specialist în ornitologie: "La oraş, legătura între om şi natură se pierde"

De peste 20 de ani, indiferent de anotimp, Attila Nagy stă cu ochii spre cer. Nu fără vreun scop, ci observând cu atenţie păsările în zbor.

Specialist în ornitologie, e pasionat de când se ştie de natură, dar mai ales de păsări, motiv pentru care şi-a abandonat meseria de bijutier pentru a se dedica exclusiv proiectelor unei organizaţii anume înfiinţate pentru protecţia păsărilor - Milvus. De altfel, Attila a şi devenit preşedintele filialei orădene a organizaţiei, preluând de curând, alături de altele, custodia Parcului Natural Cefa. Specialiştii asociaţiei rămân atenţi, însă, şi la zburătoarele din Oradea şi din celelalte zone ale judeţului, fiind, de altfel, singurii care se ocupă cu monitorizarea acestora.

Un loc mai bun

- Cum a apărut şi care este misiunea Grupului Milvus?

- În 1992, mai mulţi ornitologi din Târgu Mureş, unde se află sediul asociaţiei, au format un grup al pasionaţilor de natură, şi mai ales de păsări. Ulterior, grupul a devenit o filială a Societăţii Ornitologice Române, iar în 2001 organizaţie distinctă, scopul fiind să schimbe România într-un loc mai bun pentru păsări, pentru natură şi, evident, pentru oameni.

- Când s-a înfiinţat filiala din Oradea şi ce rezultate a obţinut?

- Juridic, ne-am înfiinţat în 2011, pentru a putea accesa fonduri transfrontaliere, dar echipa exista de mult. Eu lucrez la proiecte Milvus din 2002. Până acum, am avut foarte multe activităţi în vestul ţării, unde am derulat sau am fost parteneri în proiecte pentru conservarea unor specii de păsări. Avem în custodie două arii protejate, Valea Alceului şi Lunca Barcăului, precum şi situri Natura 2000 declarate în special pentru vânturelul de seară, specie de pasăre răpitoare.

- În ultimii ani, la Oradea s-au stabilit mai multe familii de lebede, care chiar cuibăresc aici. Care este explicaţia?

- Lebăda de vară este de câţiva ani buni o specie în expansiune. Conform datelor de pe vremuri, înainte ca râurile să fie regularizate şi mlaştinile desecate, a fost prezentă la noi în zonă, dar ulterior a dispărut. Când am început eu să umblu după păsări, prin anii ‘90, lebăda de vară nu cuibărea în judeţ. Dacă bine ţin minte, în 2000 a apărut o primă pereche la Sălacea, apoi au început să apară şi în alte zone. Aşa am ajuns în situaţia de azi, să ocupe foarte multe habitate, inclusiv în Oradea.

Păsări atrase de Oradea

- De altfel, Crişul Repede este tot mai animat pe teritoriul oraşului: lebede, raţe sălbatice, egrete, cormorani... Cum a devenit Oradea ospitalieră pentru atâtea specii?

- În urmă cu zece ani, şi raţa mare, cea mai abundentă specie de raţă de la noi, era o raritate. Când am văzut câteva exemplare în zona străzii Sovata a fost un spectacol. Acum sunt cam o sută de exemplare. Sunt tot mai multe pentru că păsările apărute aici atrag şi altele, convinse că aici vor găsi hrană. De asemenea, cum spuneam, vorbim despre specii a căror populaţie creşte, categorie în care intră şi raţa mare.

- Ar trebui oamenii să le hrănească sau se descurcă singure?

- Nu au nevoie să fie hrănite, dar eu mă bucur când văd oameni care fac asta, pentru că recreează legătura între om şi natură, care mai ales la oraş s-a pierdut.

- Ce zburătoare mai pot fi văzute pe cerul oraşului? Care sunt specifice locului şi care sunt neobişnuite pentru aceste locuri?

- Vedem multe ciori, o specie foarte inteligentă, care se regăseşte îndeosebi în Parcul Brătianu. Acestea sunt combătute în mediul rural, pentru că pot face ravagii în culturile de porumb, dar tocmai pentru că sunt inteligente au căutat un loc mai sigur - oraşele. Neobişnuiţi sunt cormoranii mici, o specie super protejată şi rară din care au apărut câteva exemplare. De asemenea, mai vedem şoimul călător şi dunărean, tot specii rare. Din ambele specii în ţară există mai puţin de o sută de perechi. La noi apar atraşi de porumbei.

"Trebuie să protejăm parcurile"

- Face cineva vreo evaluare, pentru a se afla evoluţia numărului de păsări?

- Instituţii nu, dar Milvus da. Suntem, însă, la început în cazul multor specii. Cert este că o bogăţie de care trebuie să avem grijă sunt cele 50-60 exemplare de dropii de lângă Salonta, singurele din toată România.

- Nu mulţi au pasiunea ornitologiei. În afară de a hrăni porumbeii în Piaţa Unirii şi lebedele ori raţele de pe Criş, ce ar putea face orădenii care vor să vadă cât mai multe păsări deasupra oraşului?

- Trebuie să protejăm parcurile. Nu trebuie să tăiem arborii bătrâni şi scorburoşi decât dacă sunt uscaţi, sub nicio formă din motive de estetică. Nu trebuie să ciuntim arborii, cum se face la noi, pentru că un coronament mai puţin dezvoltat oferă mai puţin loc de cuibărit. De asemenea, deratizările cauzează probleme, în special pentru rândunici.

- Alături de Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, de Aqua Crisius şi de firma Pro Aqua, aţi preluat administrarea Parcului Natural Cefa. Ce vreţi să faceţi acolo?

- Trebuie să asigurăm conservarea habitatelor din parc, care nu înseamnă doar pescăria de la Cefa, ci şi Pădurea Rădvani, unde există o colonie de stârci, şi pajiştile de la Salonta, pe care cresc dropiile. La Cefa, prioritară e conservarea raţei roşii, o specie periclitată şi rară, dar reprezentată aici în 2-3.000 de exemplare, astfel că pentru noi este o responsabilitate să se dezvolte.