1912. Ultimul palat antebelic

Casa Roth, situată pe strada Vasile Alecsandri nr. 3, aparţine stilului arhitectural art-nouveau. Edificat în anul 1912, imobilul a fost ultima realizare a arhitectului Mende Váler în Oradea şi unul dintre ultimele palate construite în centrul oraşului înaintea Primului Război Mondial. Denumirea clădirii provine de la proprietarul său, Róth Henric, care avea şi un magazin de îmbrăcăminte la parter.

Având trei etaje şi mansardă, Casa Roth se află în continuarea Palatului Moskovits, regimul de înălţime fiind de altfel similar. Balconul de la etajul I a fost conceput în aşa fel încât să separe parterul de celelalte niveluri, printr-o formă continuă şi o balustradă din fier forjat. Simetria faţadei este observabilă deja de la parter, unde poarta de acces a fost amplasată la mijloc, vitrinele magazinelor rămânând în flancuri.

Pe verticală, arhitectul a conturat pilaştri decoraţi cu cărămidă aparentă, ce pornesc de la balconul primului etaj şi continuă până la acoperiş. Ferestrele sunt mari, iar balcoanele de la etajele superioare sunt realizate din zidărie, în formă de semicerc. Aceste balcoane conferă masivitate faţadei, însă se rup de registrul general al acesteia, dominat de linii şi unghiuri drepte.

2017. Spre mult aşteptata reabilitare

Palatul Roth OradeaNu doar clădirea a fost concepută cu deosebită atenţie, ci şi poarta din lemn şi podelele realizate din plăci de ciment cu elemente geometrice. Practic, edificiul se încadrează într-o perioadă de tranziţie, de trecere de la art-nouveau-ul clasic la arhitectura modernă. Acest lucru este lesne observabil datorită folosirii cărămizii aparente, obicei aflat atunci încă la început. Apartamentele sunt organizate în jurul unei curţi interioare, câte trei pe nivel, identice la toate nivelurile.

Locuinţele au fost naţionalizate în 1950, iar destinaţia spaţiilor comerciale de la parter s-a modificat frecvent. În prezent, locuinţele au diferiţi proprietari şi chiriaşi, iar la parter funcţionează un mic magazin de îmbrăcăminte.

Datorită cărămizii aparente, tencuiala nu a fost expusă la intemperii şi nu a suferit degradări semnificative, dar în timp au dispărut elemente de decor de la ultimul nivel. Casa scării nu a fost modernizată şi s-a degradat şi ea. Ideea reabilitării faţadei s-a ivit în anul 2014, în cadrul planului de refacere a clădirilor de pe întreaga lungime a străzii Alecsandri.

La începutul anului 2017, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru ca demararea investiţiei să se poată face în cel mai scurt timp.