Ultima zi: Cum a preluat primarul Rimler Károly conducerea Oradiei de la bolşevicii lui Kun Béla în 19 aprilie 1919

În 1919, Vinerea mare a fost cumplită pentru Oradea. În oraş se decretase stare de asediu, toate magazinele şi cafenelele erau închise, obloanele caselor erau coborâte, gărzile liderului comunist al Ungariei, Kun Béla, arestau şi executau pe oricine încerca să se opună regimului, iar Directoratul bolşevic îi închisese în clădirea Primăriei pe liderii români locali, în frunte cu vicarul Roman Ciorogariu.

BIHOREANUL a reconstituit ultimele ore ale ocupaţiei bolşevice, în baza relatărilor din presa vremii, care l-a urmărit pe primarul Rimler Károly, descriind şi şedinţa furtunoasă a Sovietului încheiată cu repunerea în funcţie a edilului legitim.

Oraş în agitaţie

Ziarul Nagyvárad titra sâmbătă, 19 aprilie 1919, că oraşul se află sub asediu, iar rezerviştii şi voluntarii sunt convocaţi la Primărie, pentru a intra în rândul gărzilor bolşevice, în caz contrar urmând să fie deferiţi Tribunalului Revoluţionar. În Oradea era agitaţie mare: forţele militare locale s-au împărţit în „albi” şi „roşii”, iar printre localnici circulau zvonuri despre Partidul Revoluţionar din Budapesta, care ar fi predat puterea, dar şi despre apropierea Armatei Române.

Ce s-a întâmplat, de fapt, pe 19 aprilie, ziariştii vremii aveau să dezvăluie pe data de 24, până atunci apariţia publicaţiilor fiind suspendată. Într-un articol intitulat „De la dictatura proletară la intrarea Armatei”, publicat în Nagyvárad, ziaristul care urmărise evenimentele din umbra primarului Rimler Károly a descris în mod amănunţit filmul acelei zile zbuciumate.

„Oradea s-a umplut de lume. Se împrăştiase zvonul că dictatura proletară a luat sfârşit şi că românii se apropie de oraş, fiind deci târziu să se formeze un batalion de rezervişti şi voluntari care să sape şanţuri de apărare în jurul oraşului. Maşinile fugeau într-o parte şi în alta, ca să îi strângă pe membrii Direcţiunii la o şedinţă de urgenţă în Sala cea mare a Primăriei”, arată articolul.

Mâinile pe arme

De altfel, la Primărie, la Casa Muncitorilor şi la Poliţie fusese zarvă şi peste noapte. S-au semnalat focuri de armă, ciocniri între localnici şi gărzile bolşevice, iar Sovietul (Sfatul) Muncitorilor şi soldaţilor, prezidat de Katz Béla, a fost în şedinţă. În zori, căpitanul Jánossy Gyula (foto) a preluat şefia Poliţiei de la procurorul Végh Dezső, iar în câteva ore „albii” au ocupat sediul Primăriei, poliţiştii patrulând înarmaţi, câte doi sau câte patru.

„Începând cu ora 10, lucrurile au început să se precipite incredibil de repede. Şeful Poliţiei, Jánossy Gyula, a dublat patrulele în oraş. Pe Calea Rákoczi (n.r. - azi Republicii) au apărut soldaţi în uniforme, ofiţeri cu stele, distincţii, înarmaţi cu săbii şi cu pistoale, în uralele orădenilor. Şi la Garnizoană a fost mare zarvă, comanda a fost preluată de căpitanul Halász Sándor, iar la aflarea veştii locuitorii din oraş au devenit mai liniştiţi, şeful Poliţiei şi comandantul Garnizoanei fiind garanţia că lucrurile vor intra pe făgaşul normal. La cererea celor doi, sute de oameni vin să-şi ofere serviciile. În faţa Primăriei sosesc maşini pline cu arme dinspre Garnizoană. Voluntarii şi rezerviştii primesc arme, până la ora 12 sunt deja câteva sute de oameni înarmaţi”, scrie în articol.

Între timp, pe Calea Rákoczi au loc ciocniri între „roşii” şi „albi”. Un comandant bolşevic ameninţă cu arma ofiţerii şi le cere să-şi dea jos stelele. E prins şi dus la Primărie, unde e dezarmat. Mulţi îl atacă, vrând să-l linşeze, dar e salvat de poliţişti.

Fugiţi pe rând

În jurul orei 11 membrii Sovietului  încep să părăsească îngrijoraţi şedinţa. „Din spatele uşilor se aud discursuri agitate, prin uşă răzbate fum gros de ţigară. Întâi pleacă procurorul Végh. Se urcă în maşină, pornind spre gară, ca şi cum ar vrea să părăsească oraşul. Are la el un sac. E înconjurat şi percheziţionat. Oamenii cred că are bani în el, dar n-au găsit decât câţiva filleri. În sac sunt manifeste. În final, trenul pleacă cu Végh şi mulţi «roşii»”.

La 11.30, Patócs János, un alt membru al Sovietului, iese din sala mare a Primăriei, încadrat de doi gardişti „roşii” care să îl apere, după ce dimineaţa pe la 7 fusese ţinta unei tentative de asasinat. Pe coridor sunt comercianţi orădeni care strigă după el agitaţi. Patócs se întoarce şi le răspunde nervos, apoi pleacă spre maşină. La ora 12 era deja fugit din oraş.

Preşedintele Katz Béla a declarat şedinţa Sovietului închisă, cu hotărârea de a preda oraşul fostei conduceri, iar trupele gărzilor roşii să se retragă spre Berettyóujfalu. „Despre cele întâmplate în şedinţă, un consilier dă declaraţii. Spune că Oroszlán Pál, comisarul politic, i-a informat că trupele româneşti se apropie dinspre Beiuş, Aleşd şi Marghita. Acolo unde nu au fost atacaţi, militarii români s-au purtat prietenos, nu au existat vărsări de sânge. În acest timp, ordinea în rândul trupelor bolşevice s-a spart, acestea au intrat în panică şi au dat bir cu fugiţii pentru că nu au avut conducere, au foarte mari pierderi, mai ales prizonieri. A spus şi că secuii au rezistat mult, dar din cauza debandadei roşiilor au trebuit să se retragă. Garda roşie e destrămată şi la Oradea şi, ca atare, Sovietul trebuie să-şi dea demisia”.

Într-o linişte de mormânt, Katz s-a ridicat şi a propus ca Sovietul să predea puterea vechiului Consiliu Local, fiind aprobat cu unanimitate.

„Trebuie ţinut oraşul!”

Între timp, în oraş se lansau tot felul de zvonuri despre posibile ofensive ale „roşiilor”. Din biroul său, preşedintele Sovietului transmitea informaţii la Budapesta. Îl sunase însuşi Kun Béla, care i-a cerut să reziste, anunţând că patru batalioane de bolşevici sunt pe drum şi vor ajunge spre seară. „Katz Béla raportează decizia Sovietului şi ministrului Apărării, Böhm Vilmos, dar nu este luată în considerare. «Trebuie ţinut oraşul!», i se transmite, deşi Garda roşie era deja destrămată şi fugea fără vreo ţintă din faţa soldaţilor români, dincolo de Oradea”, scria Nagyvárad.

Katz a încercat să-i explice ministrului că nu avea nici oameni, nici muniţie şi nici arme, iar soldaţii nu vor să lupte. „Acest lucru e imposibil”, i-a replicat Böhm, insistând că întăririle vor veni. Într-o clipă, ştirea a făcut înconjurul oraşului. „Toată suflarea e înfricoşată. Dacă vine armata roşie, vor avea loc evenimente critice. O asemenea panică cuprinde oraşul, cum poate n-a mai fost niciodată”, relata ziarul.

Era, însă, un foc de paie. Însuşi Kun Béla ştia că bătălia e pierdută. „Ofensiva română a reuşit. După semnale, a căzut şi Satu Mare. Trupele româneşti sunt lângă Oradea. Ale noastre, o mică parte, au rămas pe poziţie, au luptat până la ultima picătură de sânge, au căzut la datorie. Cei mai mulţi, însă, s-au comportat ca nişte laşi, şi-au abandonat mişeleşte camarazii, şi-au părăsit locurile, au fugit, trupele s-au dezintegrat. Românii sunt mai mulţi, cu arme şi echipament mult mai bune”, spunea liderul maghiar, pe 19 aprilie, într-o consfătuire relatată de ziarul Délmagyarország.

„Singurul meu gând...”

În jurul orei 15, şefii Sovietului din Oradea s-au strâns ca să redacteze documentul de predare a puterii şi, la 15.30, l-au chemat pe primarul Rimler Károly (foto), al cărui discurs a fost concis: „Pentru mine, cel mai important lucru este să pot asigura siguranţa orădenilor. Eu nu fac politică, servesc acest oraş de 35 ani şi singurul meu gând este ca nici un locuitor să nu aibă de suferit, iar armata română, care se pregăteşte să intre, să nu aibă motiv să se răzbune pe ei”.

Apoi, Katz şi Rimler au semnat documentul, iar primarul s-a îndreptat spre propriul birou, cu reporterul Nagyvárad alături, dând dispoziţie să fie convocat Consiliul Local. „Pe drum nu a mai spus nimic primarul, era într-o situaţie care părea îngrozitoare. Mi-a spus doar că i-a cerut lui Katz Béla să meargă personal în întâmpinarea trupelor roşii aflate în drum spre Oradea şi să-i întoarcă din drum, să nu încerce să opună rezistenţă şi să nu facă din oraş câmp de bătaie”, a notat ziaristul.

La şedinţa Consiliului Local au participat şi liderii românilor, între timp eliberaţi. De pe faţada Primăriei a fost scos drapelul bolşevic şi au dispărut şi însemnele comuniste. Consiliul a dat publicităţii un comunicat în care solicita păstrarea ordinii, anunţând că noul şef al Poliţiei este căpitanul Jánnossy. „Acesta a interzis consumul de alcool şi a dispus ca după ora 20 toată lumea să se retragă în case. De asemenea, a dispus pornirea iluminatului public pe toate străzile”, consemnează ziarul.

Spre seară, peste oraş s-a lăsat liniştea. „Voluntarii, bătrâni, tineri, porneau în posturi ca să păstreze ordinea şi să vegheze somnul liniştit al unui oraş mult încercat”. Sosise vestea că primele patrule ale Armatei Române au ajuns la Fughiu. Istoria era pecetluită...

DOUĂ TABERE
„Rânduială în nenorocita cetate”

Cum au descris ziarele româneşti ultimele ore ale bolşevicilor în Oradea? Într-un articol intitulat „În sbor spre Tisa”, publicaţia Unirea Poporului din 1 mai 1919 scria că „ungurii din Oradea erau împărţiţi în două tabere”, cea a comuniştilor şi a bandelor roşii, respectiv „a cetăţenilor mai cu scaun la cap, cari erau sătui până în gât de stăpânirea bolşevicilor”. Aceştia din urmă aşteptau „să răsară în zare baionete româneşti, ca să facă rânduială în nenorocita cetate pe care o încălecaseră de-o lună întreagă jefuitorii lui Kun Béla şi soţii lui”.

„Înainte de a se fi arătat însă românii, s-au arătat cătanele lui Kun, cari fugeau ca alungaţi de furtună. Automobilele cari îi duceau îşi pierduseră splinele pe drum de atâta goană. Fugeau vestiţii comunişti de credeai că sorb depărtările, nu alta”, consemna ziaristul.

17 ANI EDIL
Primar de ispravă

Unul dintre personajele importante ale momentului 20 aprilie 1919 a fost primarul Oradiei, Rimler Károly. Cu un mandat de 17 ani, acesta a condus orașul într-una din cele mai prospere perioade, La Belle Epoque.

Între 1902 și 1919, cât a fost primar, orașul a crescut puternic, ajungând pe locul patru în Imperiul Austro-Ungar ca ritm de dezvoltare, după Budapesta, Bratislava și Zagreb. Atunci au fost construite clădiri publice importante, precum Primăria, a fost ridicată Uzina Electrică, a fost introdus tramvaiul, dar și canalizarea, iar zeci de străzi au fost modernizate.

În timpul Primului Război Mondial, Rimler a făcut apel la unitate pentru ca orădenii să-i sprijine pe soldații de pe front; totodată, a reușit să organizeze aprovizionarea cu alimente a orașului.

Înlăturat de bolșevici în martie 1919, acesta a revenit în funcție chiar înaintea ocupării Oradiei de către Armata Română. Deși a predat de bunăvoie orașul lui Traian Moșoiu, a rămas primar până în vara lui 1919, primindu-i pe Regele Ferdinand și pe Regina Maria, semn că activitatea sa a fost prețuită.