Fie că este vorba de curţile şi grădinile caselor sau de spaţiile verzi care înconjoară blocurile, toate prind din nou viaţă primăvara. Ca să crească frumos, dar şi să aibă randament, plantele trebuie însă întreţinute cu grijă. Daniel Boţa, administratorul magazinelor Danvert, specializate în comercializarea materialului semincer şi a altor produse agricole, explică lucrările necesare în această perioadă pentru ca toate să meargă din plin.

Munci de primăvară

- A venit primăvara şi grădinile renasc. Ce trebuie să facă în această perioadă un grădinar?

- În primul rând, resturile vegetale trebuie scoase din grădini. Terenul trebuie săpat şi pregătit pentru însămânţările de primăvară, deşi ideal ar fi fost să fie lucrat cu cazmaua încă din toamnă, iar acum doar nivelat şi mişcat. Pomii se plantează cât mai devreme posibil, imediat după ce se dezgheaţă pământul. Tot acum se tund pomii, arbuştii fructiferi (zmeurul, murul, coacăzul) şi trandafirii. Mai este necesară administrarea de îngrăşăminte.

- Care sunt cele mai eficiente soluţii pentru curăţarea grădinilor: incendierea sau tratamentele chimice?

- Cea mai eficientă este curăţenia bine făcută. Adică să adunăm toate resturile vegetale şi să le transformăm în compost.

- Care sunt regulile la plantarea de puieţi primăvara?

- Gropile trebuie săpate cu cât mai mult timp posibil înainte de plantare, fără "economie" la mărimea acestora. Apoi, puieţii trebuie fasonaţi, adică tăiaţi din înălţime, din creşterile laterale mari, din rădăcinile prea mari sau rupte, astfel încât să echilibrăm dimensiunea rădăcinii cu partea aeriană şi să încercăm dezvoltarea armonioasă a plantei. Urmează mocirlirea, adică prepararea unui amestec din pământ, apă şi balegă proaspătă de vacă, iar apoi aşezăm puieţii în groapă, împreună cu un fertilizant.

- Copacii toaletaţi trebuie obligatoriu şi trataţi?

- Toate speciile care rezistă peste iarnă ar trebui tratate în această perioadă, cu atât mai mult acele plante care au suferit răni. Aceste locuri sunt nişte puncte slabe, care trebuie protejate.

Românesc vs. din import

- La ce ar trebui să fie atenţi cei care cumpără seminţe, butaşi, bulbi sau alt material semincer?

- La seminţe nu se poate face mare lucru, doar verificarea termenului de expirare. La butaşi trebuie să verificăm să nu fie uscaţi, când zgâriem rădăcina să aibă o culoare albă şi să fie elastică, iar partea aeriană să aibă sub scoarţă o culoare verde şi să nu se rupă uşor. La pomi, ideal ar fi să nu aibă rădăcină ambalată, să nu fi stat la căldură, ci în pământ.

- Este adevărat că nu se mai găsesc seminţe şi răsaduri de legume din soiuri româneşti?

- Se găsesc, ba chiar tot mai multe în ultimii ani, dar într-adevăr, ponderea lor faţă de cele de import este mult mai mică. La fel de adevărat este, însă, că majoritatea clienţilor caută mai degrabă un ambalaj frumos decât un soi mai gustos.

- Ce preferinţe au bihorenii când vine vorba despre florile de primăvară?

- Internetul şi oferta variată ne-au determinat să plantăm specii a căror origine nu este potrivită acestui gen de climat, astfel încât şi reuşita lor este şubredă. Totuşi, pe primul loc au rămas muşcatele, petuniile, panseluţele, crăiţele, cârciumăresele, florile de miere, begoniile.

"Ajutoare" pentru plante

- Îngrăşămintele sunt obligatorii pentru reuşita grădinăritului?

- Nu putem avea o plantă sănătoasă fără îngrăşăminte, fie că folosim din cele chimice, fie alternative naturale, din ce în ce mai multe şi mai accesibile ca preţ.

- Când şi cum se aplică pesticidele? Orice plantă are nevoie de pesticide?

- Problema pesticidelor este complexă. Dacă ne referim strict la această perioadă, toate plantele din grădină ar trebui stropite cu un insecticid uleios şi la 10-15 zile cu un fungicid pe bază de cupru sau polisulfură de calciu. Aceste stropiri sunt cel mai puţin toxice şi ar trebui făcute şi toamna, după căderea frunzelor. La speciile sensibile la băşicarea frunzelor, cum sunt piersicii, de exemplu, trei stropiri pe bază de cupru în perioada de repaus vegetativ reduce semnificativ această problemă.

- Ce facem dacă dorim să cultivăm legume bio?

- În cultura bio, pe lângă folosirea exclusivă a unor produse de origine ecologică, este necesar ca în sol să se facă lucrări de prevenţie pentru combaterea dăunătorilor şi a bolilor, ceea ce presupune o documentare laborioasă.

- Cum putem avea în curte un covor de gazon cât mai bun?

- Pentru un gazon frumos este obligatorie folosirea îngrăşămintelor, fie chimice, de preferat cele cu eliberare controlată, fie naturale. La fel de necesare sunt şi lucrările specifice: scarificare (afânare cu scarificatorul, care permite pătrunderea aerului la rădăcină), aerare, tundere, aplicarea de îngrăşăminte foliare şi de fungicide, de preferinţă preventiv.