Un caz nemaiîntâlnit i-a scos din cotidian, săptămâna trecută, pe bihoreni. O doctoriţă rezidentă, Nadia Filip, a ajuns cercetată pentru omor după ce s-a descoperit că, în urmă cu 4 ani, a născut în secret o fetiţă, pe care a îngropat-o, după câteva săptămâni, în curtea unei case din Auşeu.

Cum a reuşit femeia să ascundă atâţia ani că a fost mamă? Şi-a ucis tânăra doctoriţă propriul copil, sau acesta era mort pe când l-a îngropat? Cum o vor putea dovedi anchetatorii, în condiţiile în care, după 4 ani, din cadavrul bebeluşului a rămas doar scheletul, nici acela în întregime?

BIHOREANUL vă prezintă amănuntele unei poveşti şocante, care ridică numeroase dileme de ordin moral şi legal, şi care a stârnit deja un val de reacţii din cele mai diverse...

Descinderi la secret

Primele informaţii despre ancheta ce o are ca protagonistă pe Nadia Filip, fostă Lupo, o tânără doctoriţă în vârstă de 31 ani, în anul 5 de rezidenţiat la secţia Chirurgie l de la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, s-au aflat în urmă cu două săptămâni, pe 26 august. Atunci, într-o luni seara, echipaje de poliţişti şi criminalişti descindeau la Auşeu, încercuind casa de la intrarea în comună, dinspre Oradea, cumpărată de părinţii femeii acum mai bine de un deceniu, dar niciodată locuită.

Desfăşurarea de forţe şi scotocirile ce au urmat i-au băgat în sperieţi pe localnici, care au crezut iniţial că poliţiştii căutau ţigări de contrabandă sau droguri. Oamenii legii i-au luat la întrebări, discret, pe vecini, dar şi pe edilii comunei, cerându-le date despre casă şi proprietari, însă fără să le spună ce anume caută. „Casa a fost a unei bătrâne, care s-a dat în grija unui cetăţean de aici, din comună. Când femeia a murit, el a vândut casa familiei Lupo. Dar asta a fost demult, le-am spus. Am întrebat ce s-a întâmplat, însă mi-au zis că nu pot să-mi spună”, a povestit BIHOREANULUI viceprimăriţa Ancuţa Şchiop, la două zile după acţiune.

Bebeluş îngropat

Că în ograda casei părăsite s-a găsit cadavrul unui bebeluş şi că acesta a fost al Nadiei Filip, localnicii au aflat abia săptămâna trecută, din presă. Vestea i-a şocat pe toţi, mai ales că familia doctoriţei, deşi nu locuia în comună, era cunoscută ca una respectabilă.

Cel mai contrariat era unchiul femeii, Nicolae Lupo (foto). Pastor neoficial al micii comunităţi penticostale din comună şi tată a 11 copii, bărbatul a fost întotdeauna mândru de nepoata sa, ajunsă medic la Oradea. „Nu am văzut-o foarte des, pentru că nu prea ţinem legătura. Fratele meu a cumpărat casa aici, ca să le rămână celor trei copii, dar n-au fost decât foarte rar aici. Pe ea cred că nu am văzut-o niciodată. Nu am ştiut să fi fost gravidă, şi cred că nici părinţii ei nu au ştiut. Dacă află tatăl ei, se duce. E grav bolnav”, a spus cu tristeţe Lupo.

Secretul Nadiei

Copilul găsit mort în Auşeu s-a născut în urmă cu 4 ani, pe 14 noiembrie 2015, la Maternitatea Oradea, după cum avea să afle BIHOREANUL, după o sarcină pe care Nadia Filip a încercat să o ascundă atât familiei, cunoscuţilor, dar şi colegilor din spital, unde a mers până aproape de momentul naşterii şi s-a întors 5 zile după aceea, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Femeia absolvise Facultatea de Medicină din Oradea cu un an mai devreme şi era rezident în anul l la Chirurgie. „Era tăcută, nu prea vorbea cu nimeni”, îşi aduc aminte despre ea medicii, dar şi colegii rezidenţi. Au observat că era cam grăsuţă la vremea respectivă, însă nu s-au gândit vreun moment că ar fi fost gravidă. Unii au ştiut încă de atunci că a devenit mămică, dar nu i-au interesat detaliile vieţii ei personale. „Noi am aflat că a născut, căci ne-au spus colegii rezidenţi de la Maternitate. A fost un şoc, pentru că ea n-a spus nimănui ce se întâmplă. Noi toţi am crezut că era plinuţă, nu că era gravidă”, spune, acum, unul din foştii ei colegi.

Cert este că bebeluşul a fost înregistrat la Maternitate, fiindu-i eliberat certificat de naştere, s-a externat după 5 zile, sănătos, chiar dacă avusese unele probleme, însă ulterior a dispărut cu totul din viaţa doctoriţei, fără ca nimeni să se alerteze cu privire la acest lucru. „Fetele o mai întrebau de copil, din când în când, dar nu voia să vorbească, nu spunea nimic. Era ciudat, când mă gândesc acum, dar am crezut că aşa e ea, mai discretă”, povesteşte acelaşi medic.

Dată de gol de calculator

Care era motivul secretomaniei s-a aflat luna trecută, la câteva zile după de, pe 24 august, femeia s-a căsătorit cu medicul kinetoterapeut Cosmin Filip, şi el provenit tot din zona Aleşdului. După cununia civilă, doctoriţa a decis să preia numele soţului şi, ca atare, s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor din Oradea, unde cei doi îşi au domiciliul. Aici, femeii i s-a solicitat o copie a certificatului de naştere pentru copil, obligatoriu în cazul persoanelor care au în grijă copii sub 14 ani, însă ea a negat că ar fi fost mămică, protestând cu atâta vehemenţă încât funcţionarii, ba chiar şi şeful Serviciului, Marcel Iova, au crezut că e o eroare în bazele de date.

Ulterior, însă, verificând documentele care au stat la baza înregistrării copilului, s-au lămurit că Nadia Filip minte. Între acte exista declaraţia pe proprie răspundere pe care o dăduse la Maternitate, că este unicul părinte al copilului, care îi va purta numele, dar şi poza ei, pentru că se prezentase la spital fără acte de identitate, iar procedura spune că, într-un asemenea caz, medicii au obligaţia să o fotografieze şi chiar să o amprenteze pe viitoarea mămică.

A recunoscut

Aşa a ajuns Nadia Filip, pe 26 august, în faţa procurorilor de la Parchetul Bihor, chemaţi să lămurească împrejurările în care a născut și ce s-a întâmplat cu nou-născutul. În timpul audierilor, doctoriţa a încercat să-şi menţină versiunea, în sensul că nu ar fi fost vreodată mămică.

După câteva ore de interogatoriu, însă, a cedat şi a recunoscut că a născut o fetiţă, pe care a îngropat-o. Nu şi faptul că ar fi ucis-o, moartea intervenind, spunea ea, ca urmare a unor afecţiuni ale bebeluşului. Femeia a fost şi cea care a indicat anchetatorilor locul unde a îngropat cadavrul copilului, aşa explicându-se că oamenii legii au descins la fix, în aceeaşi seară de 26 august, la casa părinţilor ei din Auşeu.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, Nadia Filip ar fi declarat că a ascuns tuturor, inclusiv familiei, părinţilor şi fraţilor, faptul că a rămas însărcinată, apoi şi faptul că a născut. Mai departe, oricât ar părea de neverosimil, femeia spune că s-ar fi descurcat de una singură cu creşterea fetiţei, în paralel cu obligaţiile de serviciu, până când micuţa i s-ar fi îmbolnăvit şi a murit.

Spital în anchetă

În următoarele zile, procurorii au efectuat percheziţii la Spitalul Judeţean, ridicând registrele de prezenţă, actele cu privire la activitatea Nadiei Filip din perioada noiembrie–decembrie 2015, solicitând fişele medicale ale copilului pe care l-a născut, dar şi ale ei din Maternitate.

Verificând cu această ocazie şi condicile de prezenţă, managerii spitalului au descoperit cu stupoare că erau măsluite: în aceeaşi perioadă în care femeia năştea, ea apărea ca fiind la muncă! Menţiunile false au fost făcute chiar de Filip, retroactiv, imediat după ce s-a întors de la Maternitate, profitând de neglijenţa coordonatorului de rezidenţiat al doctoriţei, chirurgul Mircea Pop, care până recent a ocupat cu delegaţie funcţia de şef al Secţiei Chirurgie I şi căruia acum nu i s-a mai prelungit delegarea.

„Din verificările efectuate, s-a stabilit că nu şi-a îndeplinit sarcinile de a-i verifica, zilnic, pe medicii rezidenţi repartizaţi pe secţie, dacă aceştia erau şi prezenţi la serviciu”, a explicat săptămâna trecută, BIHOREANULUI, managerul spitalului, dr. Gheorghe Carp (foto) decizia de a aduce un nou medic şef la conducerea secţiei.

Concediul salvator

În tot acest timp, oricât ar părea de absurd, Nadia Filip a continuat să meargă nestingherită la serviciu. Motivul? „Nu există nicio bază legală să i se restricţioneze accesul, în condiţiile în care procurorii nu au comunicat oficial că ar fi suspectată de vreo faptă penală”, explica, miercurea trecută, directorul medical al spitalului, dr. Lucia Daina (foto).

Problema s-a rezolvat, în final, de la sine. Fiindcă despre poveste se discuta tot mai intens, doctoriţa a plecat subit în concediu, din proprie iniţiativă, miercurea trecută. BIHOREANUL a reuşit să discute cu ea doar la telefon, însă convorbirea a fost oprită imediat ce i s-a cerut punctul de vedere cu privire la gravele suspiciuni. „Nu doresc să fac declaraţii referitoare la aceste aspecte”, a spus Filip, încheind discuţia.

O zi mai târziu, când apăreau primele ştiri pe site-urile locale despre doctoriţa care şi-ar fi ucis şi îngropat copilul pe ascuns, spitalul anunţa, tardiv, că-i restricţionează activitatea, suspendându-i dreptul de a intra în blocul operator până la finalizarea anchetei.

Secretomanie şi dezinformare

În vreme ce oamenii citeau despre cadavrul unui bebeluş născut şi îngropat în secret de propria mamă şi comentau, şocaţi, pe reţelele de socializare despre faptul că „doctoriţa ucigaşă” continua să fie liberă, ba chiar să profeseze într-un spital public, procurorii care coordonează ancheta, îi linişteau, transmiţând prin gura şefilor instituţiei, prim-procurorul Gheorghe Vidican şi adjuncta Maria Cotrău, că nu există suspect în cauză. Pe româneşte, doctoriţa n-ar fi acuzată de nimic.

Informaţia s-a dovedit falsă şi a fost demontată chiar de apărătorul femeii, avocatul Mircea Ursuţa, care a dezvăluit că aceasta era urmărită penal încă de luna trecută, pentru omor.

N-a fost prima oară când Parchetul Bihor transmitea mesaje false publicului, alegând varianta stupidă a secretomaniei. La fel s-a întâmplat în cumplitul caz al interlopului Adrian Hladii care, în dimineaţa zilei 15 martie 2017, înarmat cu un pistol de calibru mare, şi-a împuşcat fără scrupule, în stradă, prietena şi un aparent rival, iar apoi s-a făcut nevăzut cu arma asupra lui. Deşi ştia încă de la amiază numele criminalului şi maşina cu care se deplasa, procurora nu şi-a dat acceptul pentru mediatizarea cazului decât spre seară, refuzând cu bună ştiinţă să informeze populaţia îngrozită de faptul că un asasin umblă liber şi înarmat prin oraş.

Anchetă grea

Dacă ancheta din 2017 a fost „rezolvată” chiar de criminalul care, dibuit de poliţişti în apartamentul mamei sale, s-a aruncat pe fereastră şi s-a zdrobit de beton, cazul doctoriţei nu va fi la fel de simplu de soluţionat. În lipsa unei recunoaşteri din partea Nadiei Filip, e greu de crezut că analiza după 4 ani a rămăşiţelor bebeluşului, în mare parte descompuse deja, vor putea produce probe care să indice faptul că aceasta şi-ar fi ucis copilul.

Daţi în vileag pentru minciuna legată de stadiul anchetei, procurorii au dezvăluit vinerea trecută că doctoriţa Filip a fost pusă sub urmărire penală pentru „violenţă în familie cu referire la infracţiunea de omor”, încadrare care face ca pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru fapta comisă, cea de omor, să se majoreze cu o pătrime, de la 20 la 25 ani de detenţie, miminul rămânând acelaşi, de 10 ani.

„În concret, ca stare de fapt s-a reţinut că în data de 17 decembrie 2015, în timp ce se afla la locuinţa sa din Oradea, suspecta a ucis-o pe fiica sa minoră în vârstă de o lună, după care în 19 decembrie 2015 a transportat cadavrul acesteia şi l-a îngropat în curtea unui imobil din Auşeu, judeţul Bihor, fără să relateze cuiva despre această faptă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău.

Absurdul absurdului

Anchetatorii, care par convinşi de ipoteza omorului, au serioase rezerve cu privire la versiunile doctoriţei, astfel că în aceste zile sunt audiate numeroase persoane din anturajul acesteia - rude, colegi, inclusiv vecini - pentru a stabili dacă aceştia au văzut-o împreună cu copilul, dacă au auzit plânsetele bebeluşului, şi dacă îşi aduc aminte în ce perioadă.

„Sunt anumite aspecte care par absurde. Mie, ca tată, mi se pare absurd să laşi un copil de câteva zile singur în casă şi să stai la serviciu 8-10 ore, ori câte 12 ore în cazul gărzilor. Mi se pare absurdul absurdului. Păi îi dai să sugă, adoarme, după 10 minute se trezeşte şi plânge. Ce faci? Pleci şi îl laşi să plângă cu orele în casă? Sunt multe zone negre în această anchetă. În momentul în care le vom lămuri, vom face publice toate datele”, spune prim-procurorul Gheorghe Vidican.

Valoarea unei vieţi

Apărătorul femeii cere, în schimb, o anchetă corectă, susţinând că aceasta nu poate fi acuzată de vreo infracţiune, şi vizează obţinerea unei „soluţii legale de clasare”. După cum spune avocatul Mircea Ursuţa (foto), femeii i s-ar putea reţine „o culpă morală, care excede procesului penal”, mai exact varianta unei „rătăciri” de moment, a unei mămici căreia i-a murit copilul din alte cauze şi a cărei „vină” ar fi doar aceea că l-a „înmormântat” pe cont propriu. Or, un asemenea gest nu reprezintă o infracţiune, căci legea nu prevede nici măcar sancţiuni pecuniare pentru nerespectarea procedurilor în cazurile de deces.

Nu-i de mirare, astfel, că un bebeluş care a murit imediat după naştere, în scriptele oficiale e viu şi va împlini în curând 4 ani. Cazul şocant al Nadiei Filip arată că, în ciuda măsurilor luate de maternităţi pentru înregistrarea mamelor, dacă copilul nu este înscris după naştere la un medic de familie, obligat prin lege să-i supravegheze evoluţia, statul nu mai are pârghii pentru a-i urmări traseul. Doar dacă nu intervin „accidente” cum e măritişul doctoriţei din acest caz...


ÎN EXAMEN
Poate deveni medic!

Aflată în ultimul an de rezidenţiat, doctoriţa Nadia Filip se pregăteşte să obţină titlul de  medic specialist, la examenul organizat de Ministerul Sănătăţii în perioada 16 octombrie-22 noiembrie 2019, pentru care înscrierile se desfăşoară în perioada 2-17 septembrie.

Ca să poată profesa, însă, pe lângă promovarea examenului, doctoriţa este obligată să se înscrie într-un colegiu al medicilor, pentru care are nevoie, printre altele, şi de cazierul curat, plus o adeverinţă medicală că este clinic şi psihic sănătoasă.

Potrivit preşedintei Colegiului Medicilor Bihor, Carmen Pantiş (foto), atâta timp cât Nadia Filip nu are o condamnare penală, nu poate să-i refuze înscrierea. „Legea spune că sunt nedemni să exercite profesia de medic cei care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni de malpraxis ori cei cărora li s-a aplicat interdicţia de a profesa, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară. Doamna Filip nu se află în niciunul din aceste cazuri”, a declarat Pantiş.


ANALIZE AŞTEPTATE
Cauza morţii copilului, încă nestabilită

Deşi scheletul bebeluşului îngropat de doctoriţa Nadia Filip a fost ridicat de criminalişti încă din 26 august şi trimis la Serviciului de Medicină Legală Bihor, în vederea necropsiei, până la sfârşitul săptămânii trecute medicii legişti nu au răspuns încă la solicitarea făcută de Parchetul Bihor de a stabili cauza morţii copilului.

Şi nu e o excepţie, spun sursele BIHOREANULUI, care au aflat că, în dosarele penale ce vizează accidentele rutiere cu victime omeneşti, rapoartele ajung la anchetatori chiar şi după 5-6 luni, în condiţiile în care, în dosarul „Caracal” de pildă, aflat sub lupa opiniei publice, rezultatele unor teste ADN, proceduri mult mai laborioase, au fost transmise în câteva zile.

După cum susţine prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gheorghe Vidican (foto), osemintele vor fi înaintate Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, pentru analizele mai ample, abia după raportul medicilor orădeni care se lasă aşteptat.

„Trebuie să stabilim inclusiv vârsta, dacă e aşa cum spune acea femeie, că bebeluşul a trăit 3-4 săptămâni. Poate a murit imediat după ce a fost scos din spital, poate la câteva zile. Iar aceste analize şi măsurători antropologice se fac doar la Bucureşti”.

Din păcate, spune tot procurorul, criminaliştii nu au reuşit să recupereze întregul schelet al copilului, deoarece, la o vârstă atât de fragedă, oasele mici sunt fragede şi s-au descompus cu trecerea timpului. „A fost găsită cutia craniană, oasele mari. Medicii legişti ne vor spune dacă sunt indicii din care să rezulte, de pildă, că bebeluşul să fi suferit anumite lovituri”, arată şeful Parchetului.