După 17 ani, fostul prefect Claudiu Pop a divorţat de PSD pentru Pro România lui Victor Ponta, cel care l-a şi convins în 2002 să intre în politică, oficializându-şi decizia marţea trecută, când fostul premier a vizitat Oradea împreună cu comisarul european Corina Creţu.

Nu Europa vrea răul României, ci Dragnea e cel care face rău României, a transmis Ponta, recunoscându-şi greşeala de a nu fi intuit că fostul său „adjunct” va „teleormaniza” întreaga ţară, „capturând cam toate instituţiile” şi abandonând orice pretenţie de social-democraţie. Totuşi, „eliberarea” de „grupul infracţional organizat al lui Dragnea” e posibilă, a spus-o pe şleau fostul premier: „Dacă PSD obţine un rezultat slab şi Pro România un rezultat bun, mai convingem nişte deputaţi să plece de la PSD ca să-l dăm jos pe Dragnea de la Camera Deputaţilor. Când îşi pierde scaunul, Dăncilă fuge şi ea de sub escortă”.

La reuşita strategiei e chemat să contribuie, de acum, şi Claudiu Pop, pe care BIHOREANUL l-a provocat să dezvăluie câtă democraţie mai există în PSD, cine şi cum ia decizii, ce gândeşte „poporul pesedist”, dar şi ambiţiile pe care le are în noul partid.

„Nu s-a bătut pentru Bihor”

- Şeful PSD Bihor, Ioan Mang, susţine că plecarea dvs. nu e o surpriză, fiindcă aţi „atacat partidul” după plecarea de la Prefectură. Ce v-a nemulţumit?

- Domnul despre care vorbiţi este în eroare. Nu am „atacat partidul” pentru că am fost schimbat de la Prefectură, ci critic de câteva luni derapaje pe care le-am văzut la nivel de Guvern sau judeţean. Când îl pui a treia oară pe Răzvan Cuc ministru la Transporturi după ce l-au schimbat de două ori pentru incompetenţă, nu poţi să nu-ţi exprimi stupoarea în legătură cu asemenea „reşapare”. Problema e că astfel de lucruri nici măcar nu se mai discută în partid. La fel, am criticat că în timp ce alte organizaţii, mai modeste, au miniştri şi secretari de stat la ministere importante, Bihorul are doar un director la Agenţia Funcţionarilor Publici (n.r. - Felix Cozma) şi un secretar de stat la Românii de pretutindeni (n.r. - Lilla Debelka). Înseamnă că cineva nu s-a bătut pentru Bihor. Or, e important, dacă ai proiecte pentru judeţ, să ai şi în Guvern pe cineva care să te ajute să le pui în aplicare.

- Ce nu funcţionează normal în PSD? Doar faptul că toţi îl urmează, monolitic, pe Liviu Dragnea? Ori că în Bihor e şef Ioan Mang?

- Nu vreau să se spună că dau cu piatra în locul de unde am plecat, fiindcă am mulţi prieteni în PSD şi îi respect pe cei cu care am colaborat, dar vă pot spune ce am constatat. În ultimii doi ani nici măcar nu am fost invitat la vreo şedinţă. M-am dus la una, chemat de primari, dar n-am fost lăsat să vorbesc. Am încercat să spun anumite lucruri, dar domnul respectiv (n.r. – Ioan Mang) a pus nişte colegi să vorbească pentru a nu avea eu ocazia. Unii se şi mirau, ziceau „dom’le, dar am vorbit deja, acum 5 minute”, dar el insista „nu-i nimic, mai spune, numai să nu vorbească Pop”, ceva de genul ăsta. Am zâmbit, ce puteam face? Scandal? Am ajuns la concluzia că nu sunt dorit. În politică, la fel ca în sport, eşti într-o echipă, iar când „căpitanul” nu te vrea în teren nu-i poţi purta tricoul cu forţa.

Şi mai e ceva care m-a îngrijorat: faptul că de doi ani în PSD se discută numai despre cum să schimbe legile justiţiei. Da, s-au mărit nişte salarii, dar asta-i toată guvernarea? Modernizarea administraţiei, construcţia de autostrăzi, repararea şcolilor, a spitalelor, nu? Păi, PSD a fost votat pentru un program de guvernare atrăgător, unde-i preocuparea de a-l aplica aşa cum a promis? O spun oamenii, şi se va vedea la vot: PSD a uitat propriul lui program de guvernare.

„PSD Bihor e o singură persoană, Mang”

- Dar cum se desfăşoară „viaţa de partid” la PSD? Cum se iau deciziile?

- Când am preluat eu, pentru 7-8 luni, conducerea organizaţiei judeţene după Mihai Bar, era o perioadă când trebuiau făcute propuneri pentru anumite funcţii. Nu am hotărât singur, am stat cu colegii cam 5 ore să le dezbatem. Unele nu au fost cum am vrut eu, ci cum a vrut majoritatea colegilor. Acest mod de lucru s-a păstrat o vreme, dar colegii zic că apoi au început să ia hotărâri doar preşedintele şi 1-2 persoane din jurul lui. De multe ori membrii de partid au aflat numirile din ziare. Pe scurt, decizia e la o singură persoană: şefu’. PSD Bihor e o singură persoană, Mang. A fost deturnat de la ceea ce era, nu mai este un partid cu profesionişti orientat spre nevoile cetăţeanului, ci captivul unor persoane şi al unui grup de interese care nu coincid cu agenda cetăţeanului. PSD, cum e azi, este istorie.

- Au membrii idei şi opinii proprii sau doar le aprobă pe ale şefului?

- Colegii îmi spun că şedinţele se rezumă la atât: vine şeful, transmite directivele, trasează sarcinile şi gata. Dacă încearcă cineva să deschidă o discuţie serioasă, imediat sar pe el 3-5 apropiaţi ai şefului, nişte mici Codrini Ştefănescu locali, şi îl bruiază, uneori şi cu jigniri, până îl fac să tacă. Ceea ce vedeţi că se întâmplă la Bucureşti transpuneţi, la nivel mai mic, la PSD Bihor.

„Să nu fie politruci”

- Apropo de numiri, pe ce criterii pune PSD directori la instituţii? Competenţa nu pare a fi punctul forte, ba se aude şi că ar exista promovări în schimbul unor „cotizaţii”.

- Ceea ce vă pot spune e că atunci când am fost prefect am primit nominalizări pentru funcţii, pentru că prefectul le girează la deconcentrate. Majoritatea au fost profesionişti, iar eu am insistat ca la instituţii de forţă şi foarte tehnice să nu fie politruci. Sunt domenii sensibile, cu care nu te poţi juca, de exemplu dacă îţi cade sistemul la Electrica un politruc habar nu are ce să facă, dar cu toate astea au vrut mulţi să fie puşi directori la Electrica. Unul era profesor, altul pensionar, dar eu n-am putut să-mi asum să girez aşa ceva. Au fost câteva situaţii de felul acesta şi mi-am impus punctul de vedere. În ce priveşte alte lucruri, de genul celor despre care spuneaţi, eu unul nu am cunoştinţă.

- Cum vi se pare, din afară, că funcţionează instituţiile deconcentrate?

- Acum, când sunt simplu cetăţean, merg la instituţii şi la unele stau la coadă, ca toată lumea, şi constat că e adevărată zicala cu omul care sfinţeşte locul. Dar ca să se termine discuţii de felul acesta, despre cum ajunge cineva director, cred că ar trebui să avem un Cod administrativ care să reglementeze care funcţii, de la premier în jos, sunt politice. Altfel o să ne tot minunăm cum de concursurile sunt câştigate de cine trebuie şi că la fiecare schimbare de regim se schimbă şi femeia de serviciu.

„Judeţul nu e condus cum ar trebui”

- Cum apreciaţi prestaţia PSD în Consiliul Local Oradea? Dar în Consiliul Judeţean?

- La Oradea reprezentanţii PSD sunt doar nişte Gică Contra şi atât. Spuneţi un proiect propus de ei, altceva decât să fie nişte lucruri gratis. Dar să se facă nişte lucruri? În ce priveşte Consiliul Judeţean, în afară de lupta cu PNL, nu văd nimic. Poate, doar, proiectul de construire a unor bazine de înot, dar nu-i cam puţin? Şi astea erau prioritare?

- Ce gândeşte şi simte „poporul pesedist” după ce PSD a pus pe tavă UDMR şefia Consiliului Judeţean?

- La încheierea acelei alianţe se putea negocia altfel. Colegii au considerat că dacă PSD are 9 consilieri şi UDMR 7, trebuia să fie de la PSD preşedintele CJ, dar atât au obţinut cei care au negociat. Problema e că de atunci judeţul nu este condus cum ar trebui. Şi e inacceptabil ca persoanele care îl conduc să spună că nu au nicio răspundere, de exemplu, pentru dispariţia curselor internaţionale de pe Aeroportul din Oradea, de care este interesat orice investitor. Cum să vii să spui, ca preşedinte şi vicepreşedinte al CJ, că Oradea nu are salarii care să susţină curse externe când la Debreţin trei sferturi din pasageri sunt din Oradea şi din jur?

- Bun, şi cunoscând situaţia, repet întrebarea: este mulţumit „poporul pesedist”?

- Vom vedea la aceste alegeri ce simte „poporul pesedist”.

„Unii m-au felicitat, alţii mi-au zis că regretă”

- Preconizaţi o hemoragie de membri PSD spre Pro România în Bihor? O veţi stimula, ca Victor Ponta la nivel central?

- Să lămurim un lucru: pentru mine prietenia, relaţiile personale sunt una, iar politica e alta. Sunt convins că în orice loc din Bihor m-aş duce, niciun primar nu ar pune câinii pe mine. Dar hemoragie spre Pro România, în acest moment, ar fi mult spus, pentru că se aşteaptă şi de la noi să confirmăm la alegeri, să creştem, să vadă lumea că avem proiecte. Dar e clar că oamenii de stânga, dezamăgiţi de PSD, vor veni spre noi. Deşi legea interzice primarilor să migreze la alte partide, asta nu înseamnă că nu au dezamăgirile lor. Acum li se promite că vor primi fonduri după scorul pe care îl vor scoate la alegerile din 26 mai, dar eu sunt convins că după ce Pro România va avea un rezultat bun, unii, în 2020, vor vedea în Pro România o soluţie mai bună decât PSD.

- Câţi primari PSD v-au contactat după trecerea la Pro România?

- Dacă spun că toţi, vor fi chemaţi „pe covoraşul roşu”, să fie certaţi. Unii m-au felicitat, alţii mi-au zis că regretă, că trebuia să mai aştept, că poate se schimbă ceva în PSD. Unii mi-au spus că oamenii le zic să nu cumva să vină în campanie să le povestească de PSD şi de Dragnea, că ei pe el îl votează, dar nu şi pe Dragnea. Pentru un primar care simte pulsul, asta înseamnă mult.

- Ce părere aveţi despre prestaţia succesorului dvs., Ioan Mihaiu? Este un prefect mai politic decât aţi fost dvs.? E adevărat că PSD are planuri electorale pentru el?

- Se vorbeşte despre asta, dar nu vreau să comentez, pentru că am avut relaţii bune de colaborare.

„Voi vota DA la referendum”

- Cum veţi împăca politica cu afacerile?

- Când am plecat de la Prefectură familia s-a bucurat că o să am mai mult timp, dar am hotărât să mă implic din nou. Inclusiv pentru mediul de afaceri ceea ce se întâmplă acum nu e deloc bine, se schimbă legi peste noapte, perspectivele nu sunt predictibile. Eu mă revolt că se dau Ordonanţe şi pentru modificarea Codului Fiscal, că dau în gropi pentru că impozitele mele nu sunt folosite la şosele, că nu se mai găsesc angajaţi pentru că ei vor numai la stat sau ajutoare sociale. Oamenii de afaceri nu cer ca statul să-i mângâie pe cap, dar vor ca statul să-şi facă datoria cu banii din impozitele lor.

-  Care vă sunt obiectivele în Pro România? Ce funcţie ţintiţi?

- Obiectivul meu e ca pe 26 mai cât mai mulţi bihoreni să voteze Pro România. Pe termen mediu îmi doresc ca acest partid să se consolideze la nivel judeţean aşa încât în 2020 să emitem pretenţii către Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, pentru a face parte din majoritatea care va conduce Oradea şi Bihorul. În ce priveşte funcţiile, vor fi alegeri interne după scrutinul din 26 mai.

- În ce fel vă implicaţi în campanie? Veţi cere oamenilor să nu voteze PSD, ci Pro România?

- Evident, inclusiv în localităţile cu primari PSD.

- Dar la referendumul pentru Justiţie?

- Da, voi participa şi îi încurajez pe toţi să voteze la referendum. Vă amintesc exemplul Elveţiei, unde multe decizii politice se iau prin referendum. Şi la noi, acum, este o ocazie să decidă cetăţenii. Şi da, voi vota DA la ambele întrebări.