Au crescut cu Facebook, smartphone şi jocuri video. Sunt ambiţioşi, nerăbdători, nesupuşi şi pragmatici. Generaţia Z, a tinerilor născuţi după jumătatea anilor ’90, preţuieşte timpul petrecut cu prietenii şi fuge de programul fix de 8 ore, care a mâncat vieţile părinţilor.

„Părinţii noştri lucrează zi-lumină şi la sfârşit de lună rămân cu 3 lei. Asta nu-i viaţă. Decât să te angajezi la patron 8 ore pe zi, mai bine îţi cauţi de lucru câteva luni pe an în străinătate, iar în rest faci ce-ţi place”, spune Raluca, studentă în an terminal la una din facultăţile orădene. Şi la fel gândesc majoritatea prietenilor săi...

Vânătoarea de oameni

După ani de zile în care angajatorii au ţinut salariile jos, ameninţându-şi oamenii că „aşteaptă oricând alţi 7 la uşă”, situaţia s-a inversat. „Dacă în urmă cu un an firmele mai alegeau din personal, astăzi angajează pe oricine”, spune directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Békési Csaba (foto). Firmele ar face angajări, dar bazinul de forţă de muncă a secătuit. Diminuată la doar 1,57%, în octombrie rata şomajului din Bihor cuprindea 4.213 şomeri, majoritatea greu de integrat într-o firmă. „Cam 2.500 de şomeri nu ştiu scrie şi citi. Or, e greu să angajezi un om cu care nu poţi face nici protecţia muncii”, spune şeful AJOFM.

De parcă nu erau de-ajuns scăderea natalităţii şi fenomenul migraţiei, la adâncirea crizei de personal contribuie masiv modul în care se raportează la muncă tânăra generaţie. Statisticile oficiale înregistrează la nivel naţional circa un milion de absolvenţi de liceu sau facultate, din care peste 720 bihoreni, care nici nu lucrează, nici nu merg la şcoală. Aceştia fie au renunţat la un loc de muncă după prima experienţă, fie muncesc la negru, fie preferă să stea acasă în aşteptarea unui job bun.

Generaţia Z

Spre deosebire de părinţii lor, tinerii din generaţia Z, născuţi în a doua jumătate a anilor ’90, care ar trebui să intre pe piaţa muncii, refuză să se angajeze în orice condiţii. Tinerii apreciază mai mult timpul petrecut online, cu prietenii sau, culmea, făcând voluntariat, decât perspectiva de debutant pe salariul minim pe economie. Asta, în timp ce angajatorii, indiferent de domeniu, se plâng că nu au pe cine angaja.

Spre exemplu, în plin avânt al industriei turistice, hotelierii s-au trezit că nu au cu cine să lucreze. „Am avut tineri care au plecat brusc, fără să spună nimic. Preferă să lucreze la negru două nopţi pe săptămână la sălile de nunţi, numai ca să aibă timp liber”, spune directorul SCT Felix, cel mai mare operator turistic din judeţ, Florian Serac (foto).

Industria ospitalităţii se confruntă cu o criză uriaşă de salariaţi. „Tinerii serioşi, care vin să muncească sezonieri, pleacă la sfârşitul verii. Nu vor să facă din asta o carieră”, spune şi directorul complexului President din Băile Felix, Dumitru Fechete.

„Dacă nu-i dai cât vrea, pleacă”

De fapt, nici angajaţii „permanenţi” nu vor să rămână. „Tendinţa e să lucreze câteva luni pentru un minimum de experienţă şi apoi să plece afară. Îl înveţi de la zero, iar peste două luni vine şi cere majorare de salariu. Zice: «Colegul meu ia atât!» Nu se uită că ăla are 10 ani de experienţă. Dacă nu-i dai cât vrea, pleacă”, povesteşte un şef de restaurant.

În construcţii, în lipsa unui bazin de recrutare, firmele lucrează cu muncitori de import. „În cartierul Ceyrat lucrăm cu italieni din Trento, iar pe Decebal cu ungurii de la KESZ. E absurd! Meşterii lor lucrează la noi pe cele mai mari salarii, românii noştri lucrează la ei pe cele mai mici, iar tinerii nici nu vor să audă de construcţii”, spune directorul de vânzări al grupului Prima, Ciprian Sonea.

Ieşiţi din online

Şi totuşi, în ciuda aparenţelor, tinerii sub 25 de ani nu sunt nici leneşi, nici neserioşi. Crescută online, cu smartphone, tabletă, Snapchat şi Instagram, generaţia Z are alte valori şi aşteptări. Obişnuiţi cu internetul, sunt mai flexibili şi adaptabili, nu citesc, ci scanează, preţuiesc timpul petrecut în lumea virtuală la fel de mult precum cel cheltuit cu prietenii reali, spun mult mai uşor „nu” decât toţi predecesorii lor şi, mai ales, nu vor bani cu orice preţ.

Ironizaţi ca fiind din „generaţia Zen”, fără griji, membrii ei apreciază la un job în primul rând programul, apoi echipa şi abia după, salarizarea. „Patronul te vrea şi proaspăt absolvent, şi cu 3 ani experienţă, şi angajat non-stop. Dacă la 22 de ani lucrezi zi-lumină şi ajungi acasă rupt, nu mai ai timp de nimic”, spune Marian, student la inginerie.

Gânduri de tineri

Marian şi-ar dori la viitorul loc de muncă colegi de vârsta lui. „Echipa contează foarte mult. Te consulţi şi lucrezi mai uşor cu oameni până în 30 de ani decât cu bătrânii”, zice el.

Raluca, studentă la informatică, spune şi ea că reţinerea tinerilor faţă de angajatori vine din experienţa părinţilor şi nu înseamnă lene sau dezinteres. „N-aş putea lucra într-o firmă în care urlă şeful la mine. De ce să rabzi asta? Aş prefera oricând un angajator care întârzie cu salariul o săptămână sau două, dar de la care înveţi şi pentru care lucrezi cu plăcere”, spune aceasta.

Tinerii preferă munca pe proiecte, pentru a-şi gestiona timpul după priorităţile personale, şi nu văd cu ochi buni programul de lucru clasic. „Degeaba faci bani dacă nu ai când să te bucuri de ei”, explică Marian.

„Mai bine trag două luni”

Generaţia Z are tehnologia în sânge, vorbeşte cu naturaleţe engleza, o rupe pe încă o limbă de circulaţie internaţională şi, obişnuită cu internetul, nu face mare diferenţă între distanţa până la Cefa sau până la Chicago. Având aceste calităţi, a descoperit rapid alternativa oportunităţilor în străinătate.

„Decât să muncesc 10 ore pe zi la patron în Oradea şi să rămân numai cu oboseala, mai bine ştiu că trag două luni pe o «merdă» (fr. rahat) de dubă pe Italia, Franţa sau Germania şi dup-aia stau acasă câteva luni”, spune Nelu. Tânărul lucrează sporadic în străinătate pentru a-şi câştiga timpul liber de acasă.

Absolventă de liceu, după ce a schimbat câteva locuri de muncă în ţară, Claudia se pregăteşte să plece şi ea „afară”. „Patronii nu înţeleg că nu mai eşti obligat să stai la mila lor. Afară, un necalificat câştigă şi 1.000 de euro numai că spală un bătrân. Lucrezi câteva luni, dar ştii că îţi permiţi un concediu. Apoi, dacă mai vrei, pleci. Dacă nu, îţi cauţi altceva”, spune tânăra.

Desigur, acest mod de viaţă e doar pentru cei flexibili, sănătoşi şi în putere, şi e greu de crezut că va dura la nesfârşit. Deşi nu practică sportul, generaţia Z trăieşte pe principiul bicicletei, aplicabil celor sănătoşi şi în putere: cine se opreşte, cade. Şi sfârşeşte în România...

X, Y, Z...
Conflictul generaţiilor

Generaţiile de pe piaţa muncii au fiecare alt mod de raportare la carieră, familie şi viaţă. Decană de vârstă, generaţia Baby Boom (1946-1954) îşi doreşte un loc de muncă sigur. „Oameni cu competenţe, dar nu foarte competitivi, se pregătesc să iasă la pensie”, spune specialistul în resurse umane Luminiţa Popa (foto).

Generaţia X, a „decreţeilor” crescuţi cu cheia în gât (1966-1976) este de departe cea mai numeroasă. „Sunt oameni care au muncit mult pentru realizarea profesională, casă şi maşină, iar după 20 de ani şi-ar dori un echilibru între muncă şi familie”, explică specialistul.

Tinerii născuţi între anii 1977-1995, adică generaţia Y sau Millennials, sunt o bătaie de cap pentru generaţia precedentă. „Vorbim de tineri la 30 de ani, crescuţi cu altă cultură, care preferă statutul de colaborator şi îşi doresc din prima salarii de minimum 500 euro”, zice Popa.

Obligate să colaboreze şi să se influenţeze reciproc, cele două generaţii s-au întâlnit deja cu tinerii „Z”. „Crescuţi online, generaţia Z va fi cel mai greu de integrat vechilor valori. Firmele vor trebui să aplice tehnici flexibile, să pună accent pe rezultat, nu pe program, să permită lucrul de acasă şi multe altele”, explică specialista în resurse umane.

Generaţia care închide alfabetul nici nu se gândeşte să îşi confunde viaţa cu locul de muncă. Iar după ea va veni, de la capăt, generaţia Alfa, născută după 2010. Care va fi „cea mai cea” dintre toate...