Un tămbălău cu ţipete şi plânsete a avut loc la începutul acestei toamne în Primăria Nojorid. Protagoniste: două funcţionare de la compartimentul Taxe şi Impozite, inspectoarea Luminiţa Chifor şi referenta Florica Crainic, prinse că s-au înfruptat ani la rând din banii încasaţi de la locuitorii comunei. Amploarea scandalului a făcut ca faptele să nu poată fi băgate sub preş, aşa că femeile au fost zburate din instituţie, prin demisii de nevoie, iar apoi denunţate şi la Parchet, pentru delapidare.

Pe cât de revoltaţi sunt nojoridanii care, deşi îşi plătiseră dările, figurează ca datornici la bugetul comunei, pe tot atât de mare le e şi nedumerirea: cele două funcţionare nu doar că aveau salarii bune, ci şi au, fiecare, o situaţie materială confortabilă. Mai rău, pentru una dintre ele, este că mai are la activ o condamnare penală...

Un august fierbinte

Bănuiala că Luminiţa Chifor, angajată la compartimentul de Taxe şi Impozite al Primăriei Nojorid din anul 2008, şi Florica Crainic, cu o vechime în acelaşi compartiment din 2000, îşi însuşeau bani din dările localnicilor a început să se contureze de astă-vară, când amândouă se aflau în concedii de odihnă.

„Am fost la Primărie să iau o adeverinţă că sunt la zi cu impozitele. Aveam nevoie de hârtie la vânzarea unui teren, dar o funcţionară mi-a spus că figurez în evidenţele lor cu restanţe pe ultimii trei ani. M-am mirat, pentru că totdeauna mi-am plătit taxele la timp şi de fiecare dată am primit chitanţă, normal”, a povestit un localnic BIHOREANULUI.

În aceeaşi perioadă, un vecin s-a dus şi el la Primărie să-şi achite un impozit pe anul în curs, dar a aflat că avea datorii din urmă şi trebuiau plătite întâi cele vechi. Un altul a vrut să plătească impozitul pe maşină, 55 lei, tot pe anul în curs, dar a aflat că prima dată trebuie să-l achite pe 2018, fiindcă în calculator apărea cu debite.

Îngrijoraţi, oamenii au început să-şi caute chitanţele păstrate prin sertare pentru a dovedi că au făcut plăţile. Când s-au adunat mai mulţi, la începutul lunii septembrie, s-au dus la Primărie să lămurească lucrurile.

Demisii cu plânsete

Zvonul că în Primăria Nojorid se fură a devenit certitudine la începutul toamnei, pe 4 septembrie, când, spune un consilier local, la compartimentul Taxe şi Impozite s-au prezentat mai mulţi contribuabili cu chitanţele în mâini. „Oamenii aveau documente, dar în evidenţele contabile ale Primăriei nu erau operate încasările consemnate în chitanţe”, spune sursa BIHOREANULUI.

Cu toate că Primăria are sistem informatic, chitanţele nu se eliberau printate, ci erau scrise tot de mână de funcţionare. Prin confruntarea cu evidenţele contabile, a reieşit că acestea erau, de fapt, falsificate. „Se pare că funcţionarele au fotocopiat file din chitanţiere şi oamenilor le-au dat astfel de copii în schimbul banilor încasaţi, fără să-i înregistreze în contabilitate. Originalele, probabil, le-au folosit corect, pentru alţi cetăţeni, ale căror taxe şi impozite au fost consemnate în calculatoare”, zice bărbatul.

Luate la întrebări de primarul Tudor Baba, femeile au cedat rapid. În lacrimi, au recunoscut că şi-au oprit banii pentru ele, iar a doua zi şi-au scris demisiile, promiţând că vor acoperi prejudiciile. „Numai să nu iasă zarvă”, adică să nu fie date pe mâna „organelor”...

Nici nu ştiu cât au furat

Săptămâna trecută, informaţiile au fost confirmate BIHOREANULUI de reprezentanţi ai Primăriei Nojorid, chiar dacă cu zgârcenie, fără ca aceştia să dea prea multe detalii concrete despre cum au operat cele două funcţionare. „S-au descoperit chitanţe falsificate, pentru sume care nu au fost introduse în contabilitate, şi s-a făcut o cercetare preliminară. Pe 5 septembrie, şi-au prezentat demisiile la zi, fără preaviz”, a explicat consilierul juridic Ioan Bohuş.

Înainte, însă, din dispoziţia primarului, inspectoarea şi referenta au fost puse să dea note explicative. „Au recunoscut situaţia, pentru câte chitanţe le-am pus în faţă, dar au precizat că nu pot spune câte au «făcut», aşa că nici noi nu ştim exact câte sunt”, a precizat Bohuş.

Numărul documentelor măsluite e cu siguranţă mare, căci prejudiciul estimat, numai pentru chitanţele prezentate de cetăţenii care s-au trezit că au de plătit a doua oară taxe şi impozite, se apropie, potrivit reprezentanţilor Primăriei, de suma de 100.000 lei, ceea ce înseamnă că au „activat” în propriul folos ani întregi până să fie descoperite.

„Am precizat suma estimată în plângerea pe care am înaintat-o la mijlocul lunii noiembrie la Parchetul Oradea. Mai multe nu putem spune, pentru că este o anchetă penală în curs”, zice edilul Tudor Baba (foto).

Din lăcomie

Cele două femei au ajuns de ruşinea sătenilor cu atât mai mult cu cât ambele sunt chiar din Nojorid, iar starea lor materială e bună. Chifor, de pildă, deţine o casă părintească, un teren agricol şi unul intravilan, ambele cumpărate, plus două maşini, iar Crainic are şi ea casă dichisită şi maşină, ba şi o fermă, netrecută însă în declaraţia de avere. Chifor a făcut chiar şi politică, la un moment dat ajungând şefa organizaţiei de femei a PDL la nivel local.

În plus, aveau salarii bune: Chifor câştiga lunar 5.616 lei, plus încă 347 lei ca indemnizaţie pentru hrană, iar Crainic 4.950 lei, plus norma de hrană, tot de 347 lei pe lună. Şi-au completat adesea veniturile salariale şi cu altele, suplimentare, tot în baza statutului lor de funcţionar public. Recent, de exemplu, la alegerile prezidenţiale, Chifor a fost vicepreşedinte al Biroului secţiei de votare din satul Apateu, iar Crainic la cea din Chişirid, ca membre ale Corpului Experţilor Electorali, ceea ce le-a mai adus încă aproape 2.000 lei în plus.

„Dacă ar fi avut ceva probleme cu împrumuturi la bănci sau de sănătate şi ar fi avut nevoie de bani ca să acopere cine ştie ce urgenţe, poate că ar mai fi fost de înţeles. Dar amândouă stau bine acasă, nu duc lipsă de nimic”, zice un localnic. Oamenii sunt convinşi că femeile nu au furat de nevoie, ci pur şi simplu din lăcomie, iar din prostie nu şi-au dat seama că, mai devreme sau mai târziu, urmau să fie prinse.

„Un caz atât de mic...”

BIHOREANUL a încercat să stea de vorbă cu cele două foste funcţionare, pentru a afla de ce şi cum au băgat mâna în banii Primăriei, dar au refuzat să-şi spună versiunea proprie.

În schimb, fiica Floricăi Crainic, avocată de profesie, a cerut ca povestea să nu ajungă în ziar, fiindcă i s-ar reduce şansa de a ajunge la încheierea cu procurorul a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, ceea ce ar putea asigura o condamnare mai uşoară pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, sancţionată de Codul Penal cu închisoarea între 2 şi 7 ani.

Cu tupeu, tânăra a susţinut, însă, şi că mama sa ar putea scăpa cu totul de răspundere, chiar dacă şi-a recunoscut fapta în nota explicativă dată conducerii Primăriei. „Era emoţionată, a dat-o în condiţii de stres şi de presiune”, a susţinut fiica Floricăi Crainic, spunând că proba nu ar avea nicio valoare, iar asta „datorită unei decizii a CCR”, pe care n-a reuşit s-o indice.

„Este anormal ca un caz atât de mic să apară în presă”, a mai pretins fiica avocată, minimalizând gravitatea faptei. Mai ştii, la valoarea lor, furtul a zeci de mii de euro, din banii publici nu e, probabil, mare lucru...


RECIDIVISTĂ
Funcţionară cu cazier

Efortul Floricăi Crainic de a se „agăţa” de un târg cu procurorul care anchetează delapidarea de la Primăria Nojorid este de înţeles în condiţiile în care femeia mai are o condamnare penală la activ. Pe 16 noiembrie 2017, Judecătoria Oradea a condamnat-o pe Crainic la 8 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis, pe un drum comunal. Sancţiunea a fost blândă pentru că inculpata şi-a recunoscut fapta şi a spus că o regretă, ba s-a şi scuzat cu faptul că urma cursurile unei şcoli de şoferi.

Pe perioada de „încercare”, femeia a fost obligată să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune Bihor, să anunţe eventuala schimbare a domiciliului şi a oricărei deplasări mai lungi de 5 zile, să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 zile „în cadrul Primăriei Nojorid sau în cadrul altei instituţii din comunitate stabilită de Serviciul de Probaţiune”. Potrivit informaţiilor BIHOREANULUI, fosta referentă ar fi executat munca în folosul comunităţii la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, tocmai pentru ca la Nojorid colegii să nu afle că fusese condamnată. Poate că ar fi reuşit, dacă n-o „mâncau” degetele să se „lipească” de banii cu care lucra...