De luna aceasta, românii pot construi mai repede și mai ieftin, pentru că se va aplica noua lege privind autorizarea lucrărilor. Primăria Oradea pregătește deja un regulament de urbanism menit să pună în aplicare Legea 193/2019, care reduce numărul de avize, așteptarea după acte, lansarea Certificatului de Urbanism electronic și înființarea unei comisii unice pentru verificarea documentelor.

Legea s-a născut greu, ca orice normă care reduce birocrația. Inițiată în octombrie 2018 de deputatul PNL Florin Roman, a fost întâi respinsă în Senat, avizată negativ de Guvern și retrimisă aşa Camerei Deputaților. În final, însă, Legea 193/2019 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții a intrat în vigoare luna aceasta, pe 2 noiembrie. „Actul normativ are prevederi bune, pentru că exceptează de la avizare mai multe categorii de lucrări, scutind solicitantul de drumuri, de timp pierdut și de cheltuieli”, spune arhitectul șef al Oradiei.

Pentru simplificare

Începând de luna aceasta, orădenii care vor să ridice o casă, să închidă un balcon, să refacă o tencuială sau să își racordeze imobilul la rețeaua de utilități vor avea mai puțină bătaie de cap. „Legea 193/2019 privind autorizarea executării lucrărilor în construcții se dorește una de simplificare. De mult se discută în administrație despre necesitatea unui act normativ care să elimine din hârtiile cerute, pentru că există un frunzăriș prea mare de avize care sufocă oamenii”, spune secretarul Consiliului Local Oradea, Ionel Vila (foto).

Potrivit acestuia, modificările și completările aduse de normativ vechii Legi 50/1991 sunt atât de numeroase încât impun modificarea Regulamentului de Urbanism al Oradiei aprobat anul trecut.

„Legea a intrat în vigoare pe 2 noiembrie, așa că în cel mai scurt timp vom veni cu un nou regulament, modificat și completat. Sunt convins că orădenii care au de făcut lucrări de construcții își doresc simplificarea procedurilor cât mai repede”, spune Vila.

Mai puține avize

Noua lege exceptează de la avizarea de către Direcția de Sănătate Publică și Agenţia pentru Protecția Mediului mai multe categorii de lucrări, de la construirea de locuințe, împrejmuiri și anexe gospodărești (cu excepția celor pentru creșterea animalelor) până la consolidarea unor imobile existente, dezmembrări şi comasări de terenuri. La fel, cei care își ridică o casă sunt scutiți de avizul Comisiei Tehnice de Circulație dacă aceasta este situată pe o stradă secundară și nu are o girație în imediata vecinătate.

„Aceste categorii de excepții sunt pentru binele cetățeanului, care scapă de anumite drumuri, dar îl responsabilizează pe arhitectul care se ocupă de lucrare”, spune arhitectul șef al Oradiei, Radu Fortiș (foto).

Ca să fie și mai clar, legea indică expres că avizele și acordurile cerute la obținerea Certificatului de Urbanism, document cu caracter de informare necesar la avizarea unei construcții, trebuie să se refere „strict” la tipul de lucrări necesare construcției, interzicând solicitarea de documente fără temei „tehnic și legal”.

Scutite de autorizare

În plus, potrivit noii legi se pot executa fără autorizație de construire sau de desființare lucrări care nu modifică structura de rezistență ori aspectul construcțiilor, precum reparațiile de acoperișuri, tâmplărie interioară și exterioară (chiar dacă se schimbă tipul materialelor folosite), tencuieli și zugrăveli ale fațadelor (cu condiția păstrării elementelor originale) și clădirilor.

În aceeași categorie intră trotuarele, zidurile de sprijin, lucrările de reabilitare termică (dacă nu schimbă sistemul constructiv), cele de construcții funerare (cu condiția avizării de către administrația cimitirului) și altele.

Noua lege exceptează de la autorizare și funcționalizarea podurilor, cu menținerea anvelopei existente, chiar dacă acest lucru duce la depășirea Coeficientului de Utilizare a Terenului, lucru până acum interzis.

„Pentru lucrările de închidere a balcoanelor documentația va fi simplificată, iar noutatea este că se va putea folosi și acordul proiectantului inițial al clădirii, fără să mai fie nevoie de o expertiză tehnică”, spune arhitectul Fortiș.

În condițiile în care în Bihor sunt autorizați doar șapte experți tehnici pentru construcții din beton și materiale similare, până acum obținerea documentației nu doar că presupunea o cheltuială de câteva sute de lei, dar mai și dura.

Să umble hârtiile!

O altă prevedere menită să scutească solicitanții de timp pierdut și drumuri o constituie reînființarea la nivelul Consiliului Județean Bihor și a Primăriei Oradea a Comisiei pentru acord unic, de la care orădeanul să poată cere mai multe avize simultan.

„O astfel de comisie a funcționat foarte bine prin 2008. La cerere, cetățeanul primea un acord unic în care se cuprindeau toate avizele necesare pentru proiect. Comisia se întrunea în fiecare miercuri, iar avizatorii, de la Direcția de Sănătate Publică și Agenţia pentru Protecția Mediului până la furnizorii de utilități, dacă puteau își dădeau avizul pe loc, dacă nu reveneau cu el în următoarea săptămână. Important este că acum se plimbă documentele, nu omul”, spune Fortiș.

Municipalitatea urmează să încheie protocoale de colaborare cu toate instituțiile care dau astfel de avize și să stabilească un mod de lucru comun. Potrivit legii, corespondența dintre instituții se va purta prin intermediul portalului www.edirect.e-guvernare.ro, pe care Primăria și-a activat contul.

De altfel, funcționarii municipalităţii vor trebui să se obișnuiască cu corespondența electronică: în premieră, noua lege prevede posibilitatea depunerii și primirii documentelor prin e-mail, cu condiția ca solicitantul să își exprime acordul în acest sens. „La cerere, solicitantul va putea primi Certificatul de Urbanism, care este un act de informare, în format digital, iar acesta va avea aceeași valoare ca actul tipărit”, explică arhitectul șef.

Pe repede înainte!

Legea privind autorizarea construcțiilor mai prevede și termene mai strânse pentru eliberarea documentelor, chiar dacă pe orădeni acest lucru nu îi afectează prea mult. Spre exemplu, Autorizația de Construire trebuie eliberată în cel mult 30 de zile (termen oricum deja scurtat în Oradea la 18 zile, respectiv la 5 zile cu plata taxei de urgență), iar Certificatul de Urbanism trebuie emis în 15 zile (termen pe care Instituția Arhitectului Șef din Oradea l-a scurtat deja la doar 2 zile, contra sumei de 150 lei). „Volumul de muncă este foarte mare, pentru că mai mult de jumătate din solicitanți preferă plata taxei de urgență”, explică arhitectul șef.

De altfel, noua lege este cât se poate de strictă cu funcționarii delăsători. În cazul lucrărilor la clădirile monument istoric, pentru a căror reabilitare nu sunt necesare autorizații de construire, ci doar notificarea Primăriei și acordul scris al Direcției Județene pentru Cultură, această din urmă instituție va fi obligată să emită documentul în 30 de zile. În caz contrar, se consideră din oficiu că lucrările beneficiază de acordul tacit, pentru că nu este vina contribuabilului că instituţia se împiedică singură în birocrație...


CINE GREȘEȘTE PLĂTEȘTE!
Amenzi pentru funcționari

Legea 193/2019 privind autorizarea executării lucrărilor în construcții prevede şi sancțiuni. În cazul depășirii termenului maxim de 30 de zile pentru eliberarea Autorizației de Construire sau a refuzului nejustificat de eliberare a acesteia, funcționarul responsabil riscă o amendă de 10.000 lei.

La fel, la solicitarea avizelor pentru utilități şi în cazul documentațiilor tehnico-economice pentru diferite investiții, acestea trebuie eliberate în termen de 5 zile, sub sancțiunea amenzii cu 5.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Termenele strânse nu constituie, însă, pretext pentru munca de mântuială. Prejudiciile aduse proprietarilor de rețele prin lucrări autorizate ca urmare a neindicării exacte a rețelelor sunt suportate de către emitentul avizului, ceea ce ar putea costa entităţi precum Electrica, Termoficare, CAO, Distrigaz etc.

Tot o noutate este că autorizațiile de construire sau desființare emise cu încălcarea prevederilor legale vor putea fi anulate nu doar de instanțele de judecată, cum se întâmpla până acum, ci și de prefectul județului, în urma unui control al Inspectoratului de Stat în Construcții.