Dacă Oradea ar fi o maşină, domeniul producţiei ar fi motorul. Trei parcuri industriale, 2,5 milioane euro vărsate bugetului local numai în 2017, un număr de 78 de companii, 5.757 de angajaţi şi zeci de locuri de muncă încă disponibile. Iar motorul acesta se pregăteşte de o creştere a cilindreei.

"În prezent facem demersurile pentru înfiinţarea celui de-al patrulea parc industrial al oraşului, pe amplasamentul care va fi eliberat de fosta fermă Nutripork", spune directorul Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea, Alina Silaghi.

Absolvent de Ştiinţe Economice în Timişoara, expert contabil, consultant în afaceri, auditor financiar şi mediator, Alina Silaghi a renunţat anul trecut la propria firmă pentru a prelua conducerea parcurilor industriale din Oradea, după plecarea cu scandal a fostei directoare Delia Ungur. Şi nu regretă!

Peste 300 de scrisori de intenţie

- Aţi ajuns la conducerea ADLO venind într-un domeniu nou, al dezvoltării economice, şi preluând o echipă formată de predecesoarea dvs. Care au fost primele probleme cu care v-aţi confruntat? Aţi discutat vreodată cu fosta directoare Delia Ungur?

- Venirea la ADLO a fost o provocare profesională. Am considerat că experienţa de peste 10 ani în mediul privat este o bază pentru preluarea administrării parcurilor industriale, despre care aveam o părere bună. Nu o cunosc pe Delia Ungur. Nu am avut nicio întâlnire. În ce priveşte problemele ridicate de rezidenţii parcurilor industriale, acestea au fost minore, legate de parcări, căi de acces, semnalizări rutiere, mărirea numărului de curse de autobuze către parcul industrial I din Şoseaua Borşului sau introducerea unor curse noi către parcul industrial II din strada Ogorului. Toate au primit termen de rezolvare.

- Există o relaţie de colaborare între ALDO şi societatea de parcuri industriale a Consiliului Judeţean Bihor? De ce s-a retras ADLO din acea societate?

- În acest moment nu există nicio colaborare. Decizia a fost luată înainte de venirea mea şi nu intră în competenţa mea să mă exprim asupra ei.

- Mai este Oradea atractivă pentru investiţii? Cum se explică faptul că în urmă cu câţiva ani oraşul atrăgea lunar câte o companie importantă, iar acum numărul celor interesate a scăzut la una-două pe an?

- Oradea este în continuare atractivă pentru investiţii. Municipiul ocupă locul 8 în topul Forbes pe anul 2018 privind cele mai bune oraşe pentru afaceri din România. Avem peste 300 de scrisori de intenţie din partea unor companii, în special din Germania, care iau în calcul locarea în Oradea. Anul acesta am avut deja trei negocieri directe, care urmează să se concretizeze. Multe companii cer teren în parcul industrial I, finalizat ca infrastructură şi poziţie. Disponibilitatea este, însă, limitată. Am scos deja la licitaţie ultima parcelă liberă. După atribuirea ei, parcul industrial I va fi 100% ocupat.

"Liniile de ajutor de stat sunt închise"

- La începutul anului, primarul Ilie Bolojan declara că Oradea a pierdut doi investitori importanţi din cauza politicii Guvernului. Despre ce firme este vorba, de ce au renunţat şi, mai ales, ce se poate face pentru ca astfel de situaţii să nu se repete?

- Au fost două companii germane specializate în linii de producţie pentru PET-uri. Nu am acceptul lor să le pot nominaliza. Conducerile firmelor au aprobat investiţii de câte 50 milioane euro doar cu condiţia ca 50% din sumă să se întoarcă cu titlu de ajutor de stat. În România, însă, liniile de ajutor de stat sunt închise din 2014.

- Dincolo de atragerea investitorilor străini, cum încurajează ADLO firmele locale care vor să se relocheze în parcurile industriale? Ce se întâmplă cu solicitările firmelor din Oradea, până acum ignorate, care cer parcelele mici, de până la 200 metri pătraţi?

- ALDO are deschise două sesiuni de licitaţii pentru terenuri în parcurile I şi III, şi urmează să fie lansată licitaţia pentru parcul II, unde vor fi disponibile şi parcele de dimensiuni mai mici. Parcurile industriale sunt dedicate unor companii medii şi mari, cu cifre de afaceri de peste 500.000 euro. Susţinem în continuare relocarea micilor companii de comerţ şi servicii în centre de vânzări şi servicii pe platforma industrială, dar solicitările de parcele de 200 metri pătraţi ne par nerealiste. Pregătim în prezent caietul de sarcini pentru construirea unei hale destinate închirierii în parcul industrial I. Va o fi o hală modulară, de 5.000 mp, care va putea fi închiriată fie mai multor companii, fie uneia singure.

- Societatea Eurobusiness Parc s-a transformat în urmă cu trei ani în ADLO, cu scopul de a dezvolta nu doar parcurile industriale, ci întreaga economie a oraşului. În ce constă acest proiect şi ce aţi făcut pentru materializarea lui?

- Alături de companiile Celestica, Nidec, Emsil Techtrans şi Plexus, ADLO este partener în Asociaţia Parteneriat pentru Educaţie, implicată în promovarea învăţământului dual şi tehnic, în proiecte educaţionale şi viitoare parteneriate cu Universitatea din Oradea. De asemenea, ADLO e membru în cadrul Şcolii Internaţionale Oradea, cu predare exclusiv în limba engleză, şi e implicată direct în programul "Repatriot", destinat celor care doresc să se întoarcă din străinătate. Împreună cu rezidenţii parcurilor industriale, postăm pe site-ul ADLO locurile de muncă şi edităm o revistă cu informaţii despre companiile din parcurile industriale.

Firmă, caut angajaţi!

- Care este gradul de ocupare a parcurilor industriale din Oradea şi ce profil au ele?

-  Parcul industrial I e ocupat în proporţie de 99%, iar parcurile II, din strada Ogorului, şi III, din strada Uzinelor, în proporţie de 50%. Parcurile I şi III, fiind într-o zonă cu specific industrial, sunt dedicate tuturor domeniilor de producţie, prelucrare, inclusiv industrie grea. Parcul II, având în vecinătate cartierul Grigorescu, e rezervat industriilor uşoare, nepoluante, serviciilor şi logisticii.

- Cum arată angajatul mediu dintr-un parc industrial? Câţi vin din mediul rural?

- Acesta, în general, trebuie să aibă o pregătire în domeniul companiei în care se angajează. Cunoaşterea unei limbi străine, engleză sau germană, constituie un avantaj. În parcurile industriale vin zilnic, îndeosebi din Zona Metropolitană Oradea, cam 1.500 de angajaţi, majoritatea având transportul în comun asigurat de către companii.

- Care sunt principalele probleme ale companiilor şi cum pot fi soluţionate?

- Principalele preocupări sunt resursa umană, fidelizarea angajaţilor şi angajarea de noi persoane motivate să îşi practice meseriile. Companiile urmăresc o pregătire cât mai bună a viitorilor angajaţi, fapt pentru care sunt partenere în cadrul şcolilor în sistem dual.

"Toate ţările învecinate au şi dezavantaje"

- Principala nemulţumire a angajaţilor vizează salarizarea modestă. Ce poate face ADLO pentru a încuraja creşterea salariilor?

- ADLO nu poate majora salariile şi nu poate interveni în politica de personal a companiilor private. Poate, în schimb, să încurajeze mediul concurenţial şi să sprijine dezvoltarea şcolilor tehnice, a învăţământului dual şi a centrului de formare profesională, astfel încât să atragă companii cu tehnologii înalte, care necesită angajaţi bine calificaţi şi retribuiţi pe măsură.

- La începutul anului, ADLO anunţa înfiinţarea primului centru de formare profesională integrată din România în cadrul Parcului Eurobusiness II, pentru specializarea muncitorilor. Când va deveni el funcţional?

- Este un proiect cu finanţare europeană încă în fază de analiză la Ministerul Dezvoltării. Ar fi trebuit să avem deja un răspuns, dar nu l-am primit. Aici vom pregăti angajaţi pe parcursul unor perioade scurte - de 3, 6 sau 9 luni - pentru maximizarea potenţialului lor.

- În ce măsură afectează criza politică din ţară dezvoltarea economică a oraşului?

- Majoritatea companiilor care vin în Oradea întreabă în ce măsură îşi pot face un plan de afaceri pe 5 ani. Le spunem sincer că la nivel central modificările sunt relativ dese şi că planul lor de afaceri trebuie să fie flexibil şi să acopere eventuale taxe neprevăzute. Toate ţările învecinate au, însă, şi dezavantaje. Dacă în România este fiscalitatea în continuă mişcare, Ungaria ridică semne de întrebare legate de rămânerea în UE, iar Cehia legat de disponibilitatea resursei umane.

Terminal intermodal din 2020

- Cum se explică numărul redus de elevi înscrişi la Şcoala profesională Eurobusiness şi ce se poate face pentru dezvoltarea învăţământului dual?

- Gradul de ocupare a locurilor în învăţământul dual a crescut cu mult faţă de anul trecut. După prima sesiune de înscrieri, când încă nu s-au dat examenele la liceu, Colegiul Tehnic Traian Vuia are 60% din locuri ocupate, Colegiul Tehnic Mihai Viteazul - 70%, Partenie Cosma - 60%, iar Brâncuşi - 20%. Sperăm ca în a doua sesiune să se ocupe toate locurile. Percepţia se va schimba şi mai mult după dotarea atelierelor cu echipamentele de ultimă generaţie folosite de companii. Vorbim de programare, de acţionarea maşinilor cu comandă numerică, de robotică şi sisteme automatizate...

- În ce stadiu este proiectul terminalului intermodal anunţat acum doi ani? Când va fi finalizat şi cum va contribui la dezvoltarea economică a oraşului?

- Am avut nevoie de asistenţă specializată, iar acum suntem pe ultima sută de metri în ce priveşte depunerea proiectului. Ţinând cont că acest terminal va funcţiona după modelul celor din Belgia, Germania, Austria şi Olanda, şi analizând totodată creşterea transportului rutier, care a devenit sufocant, credem că din 2020 intermodalul va ajuta atât la reducerea costurilor de transport ale companiilor din regiune, cât şi la atragerea de noi investitori şi la reducerea poluării în întreaga zonă de vest a ţării.

Parc industrial nou

- Un alt proiect ADLO vizează amenajarea unui centru de servicii cu magazine, grădiniţă, bancă şi alte facilităţi în Parcul Industrial I. În ce stadiu este? Dar cel privind construirea de locuinţe pentru angajaţi?

- Proiectul pentru amenajarea unei grădiniţe în Parcul Industrial I este depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi aşteptăm aprobarea lui pentru a-l implementa. În ce priveşte centrul de servicii conexe, ADLO va lansa licitaţia pentru realizarea lui înainte de sfârşitul acestui an. Referitor la construirea de locuinţe pentru angajaţi, am făcut demersuri pentru preluarea de la Primărie a unui imobil din strada Uzinelor. Acesta va fi reabiliat şi transformat într-o clădire cu 18 apartamente, care vor putea fi închiriate de companii pentru angajaţi.

- Primarul Ilie Bolojan a anunţat relocarea Nutripork şi amenajarea unui al patrulea parc industrial pe amplasamentul fostei ferme. Ce profil va avea? Dat fiind că şi firma doreşte să amenajeze un parc industrial pe terenul său, va exista un parteneriat public-privat?

-  ADLO va primi în administrare şi acest amplasament, urmând să se ocupe de obţinerea titlului de parc industrial. E prematur să spunem ce profil va avea, dar ştim clar că va fi împărţit atât în parcele mici, de la 1.000 metri pătraţi în sus, cât şi în parcele mari. Nu excludem posibilitatea unui parteneriat public-privat, dar aceste aspecte se vor concretiza ulterior.

"Oradea va creşte exponenţial!"

- În Occident locurile de muncă sunt ameninţate de robotizarea industriei. Cum va afecta acest lucru angajaţii de aici şi ce puteţi face pentru a evita disponibilizări în următorii ani?

 - Formarea angajaţilor în utilizarea roboţilor credem că va fi un punct esenţial pentru evitarea disponibilizărilor. Indiferent cât de mult vei robotiza, linia de producţie va fi acţionată tot de un om.

- Cum vedeţi dezvoltarea economică a oraşului peste 10 ani?

- Oradea va creşte exponenţial, pentru că va atrage populaţie din alte zone ale ţării. Renovarea campusului universitar va atrage studenţi, iar o parte dintre ei vor rămâne aici. Proiectele care vizează îmbunătăţirea nivelului de trai, mobilitatea urbană şi profilul tot mai divers al companiilor care se vor loca în Oradea vor duce la creşterea economică a oraşului.