Judecată în familie: BIHOREANUL intră în culisele celui mai mare proces de corupţie. Vezi de ce au fost condamnaţi Kiss şi Rus

Mega-procesul lui Alexandru Kiss şi Beniamin Rus a fost dinamitat de avocaţi şi de magistraţi după ce iniţial toţi l-au vrut cât mai discret, ca să evite „presiunea mediatică”. La un deceniu după cele mai „grase” fapte de corupţie probate din Bihor, Curtea de Apel Oradea a amânat verdictul definitiv, pe fondul unor acuze extreme pe care avocaţii fostului şef al CJ şi ai patronului grupului Selina le-au adus atât procurorilor DNA, cât şi judecătoarei de la Tribunal care astă-vară îi condamnase la închisoare.

Lucrări şi achiziţii publice de peste 70 milioane euro au fost decise, aproape un deceniu, de un politician şi de un amic afacerist care stabileau cine câştigă marile licitaţii, contra unor „comisioane” de 4,3 milioane euro. Pentru asta i-a trimis în judecată DNA Oradea, în 2015, pe Alexandru Kiss, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, şi pe magnatul Alexander Mudura, fondatorul mall-ului Lotus, la pachet cu oameni de afaceri din Ungaria şi din ţară beneficiari ai contractelor aranjate.

Pe Kiss şi pe doi dintre ei, Beniamin Rus, proprietarul grupului Selina, şi Bojtor Vilmos, care controla mai multe firme offshore, Tribunalul Bihor i-a condamnat astă-vară la ani buni de închisoare, în ciuda eforturilor a nu mai puţin de 14 avocaţi de a le obţine achitarea. Sentinţa finală urma s-o dea săptămâna trecută Curtea de Apel Oradea, dar procesul a fost brusc aruncat în aer: unul dintre apărătorii politicianului a acuzat DNA că, împreună cu SRI, a comis acte de „poliţie politică” împotriva clientului său, dar şi a unuia dintre cei doi judecători puşi să dea verdictul definitiv. În „boxa acuzaţilor” au ajuns astfel, brusc, chiar oameni ai legii, procurorii DNA şi judecătoarea de la Tribunal, care ar fi trimis la puşcărie oameni nevinovaţi.

Dovediţi de-o „venitură”

Rechizitoriul celui mai complex caz de corupţie din Bihor a fost finalizat de DNA în iunie 2015. Potrivit procurorului Adrian Munteanu, venit cu câţiva ani înainte de la Hunedoara, deci fără partipriuri cu mai-marii locului, din 2002 până în 2008 judeţul a fost terenul de vânătoare a doi prădători ai banului public.

Concret, lui Alexandru Kiss i s-a imputat că în anii 2002-2003, împreună cu influentul Mudura, a primit 300.000 euro de la patronul firmei Keviep din Debreţin, Miklossy Ferenc, şi de la fiul acestuia, Miklossy Ferenc Laszlo, directorul subsidiarei orădene East Bau, pentru a aranja ca Primăria Oradea să-i atribuie contractul pentru construirea haldei ecologice de deşeuri a oraşului, afacere de 12 milioane euro.

În 2003-2004, Kiss şi Mudura ar fi luat 100.000 euro de la patronul Selinei în schimbul mai multor contracte pentru deszăpeziri şi reabilitarea unui drum judeţean, în valoare de circa 9 milioane euro, iar în 2005-2006 alţi 700.000 euro pentru terenurile subevaluate ale fostelor unităţi militare din Calea Aradului şi din strada Universităţii, prejudiciind CJ cu peste 6,12 milioane euro.

Cele mai consistente şpăgi, peste 3,21 milioane euro, Kiss şi Mudura le-ar fi încasat între 2002-2008 pentru ca CET Oradea să se aprovizioneze cu cărbune importat prin firmele sătmăreanului Bojtor Vilmos, stabilit la Budapesta, şi prin Martex Trans, a orădeanului Gheorghe Roatiş, afacere de 50 milioane euro.

Mita, arăta rechizitoriul, era disimulată prin contracte de vânzare-cumpărare a unor utilaje şi materiale: firmele „cadorisite” cu bani publici achiziţionau la anumite preţuri bunuri de care aveau nevoie, dar le plimbau prin firmele offshore ale lui Bojtor şi abia apoi intrau în posesia lor, plătind preţuri mărite. Diferenţele de sume, în total peste 4,3 milioane euro, erau scoase din conturi şi predate cash lui Kiss şi Mudura, după ce Bojtor îşi reţinea 3-4 procente pentru „albirea” banilor.

Vinovaţi la plată

Încă de la început, apărătorii inculpaţilor au folosit toate posibilităţile pentru a lungi procesul, mizând pe prescrierea răspunderii din cauza vechimii faptelor, au sesizat CCR pentru a elimina din probatoriu convorbirile telefonice compromiţătoare interceptate cu sprijinul SRI, pe baza unor mandate de siguranţă naţională emise de ÎCCJ, motivând că nu aveau ce căuta într-un dosar de corupţie şi că le-au afectat vieţile personale, au cerut noi traduceri din limba maghiară, folosită de Kiss, Mudura, Miklossy sr şi Bojtor, au contestat rapoartele financiar-contabile ale experţilor DNA potrivit cărora, de pildă, numai prin vânzarea sub preţ a fostelor unităţi militare, CJ fusese păgubit cu 6,12 milioane euro, şi au cerut să fie audiaţi 30 de martori - fostul primar Petru Filip, fosta viceprimăriţă Biro Rozalia, foştii vicepreşedinţi ai CJ Ştefan Seremi şi Teodor Ferician, funcţionari din cele două instituţii şi angajaţi ai CET - care să jure că nu au fost influenţaţi să trucheze licitaţiile, aşa cum susţinea DNA.

După 3 ani de judecată, pe 18 iunie 2018 judecătoarea Denisa Bic a dat sentinţa: faţă de patronul Keviep şi fiul său, precum şi faţă de Roatiş, a constatat încetarea procesului pentru prescriere, dar pe ceilalţi i-a condamnat la închisoare: pe Kiss la 8 ani, pe Rus la 4, iar pe Bojtor la 6 ani, statul urmând să recupereze de la ei 8,5 milioane euro, plus 85.000 lei cheltuieli de judecată. Mudura n-a apucat să fie judecat, decedând înainte să înceapă procesul.

Tactică schimbată

„La 66 de ani, după 8 ani nu mai ies viu de acolo. Un trădător de ţară, un ucigaş în serie nu primea atâta!”, s-a văitat Kiss reporterului BIHOREANULUI, singurul care a urmărit procesul participând la şedinţele de judecată. În condiţiile în care Tribunalul şi inculpaţii au refuzat constant ziarului consultarea dosarului, fiecare din motive diferite (judecătoarea pentru a nu fi acuzată că mută dezbaterile în afara instanţei, ceilalţi pentru ca probele potrivnice să nu fie cunoscute de public), Kiss a promis că va da un interviu „incendiar”, care să-l arate pe el nevinovat, iar pe judecătoare un simplu executant trimis „în misiune” ca să-l „execute”, având soţul şi fratele în „sistem”, unul la DNA, altul la SRI.

Nu s-a ţinut de promisiune. În schimb, după 4 septembrie, când la fel ca Rus şi Bojtor a atacat sentinţa la Curtea de Apel Oradea, avocaţii au schimbat radical strategia. Concomitent cu cererea de strămutare a procesului pe motiv de „presiune mediatică” (solicitare respinsă de ÎCCJ), au furnizat site-ului Luju.ro, controlat de mogulul Dan Voiculescu, înregistrări din şedinţele de judecată menite să „devoaleze” că inculpaţii ar fi, de fapt, victime ale serviciilor secrete.

Prima „bombă” au lansat-o în octombrie, când Bojtor a declarat că la mijlocul anilor 2000 „SRI-ul” din Ungaria şi cel din România ar fi conspirat împotriva lui Kiss, cerându-i lui ajutorul pentru asta. Securitatea maghiară, a povestit el, i-ar fi cerut să dea SRI-ului informaţii care să-l „înfunde” pe politician, primind în schimb garanţii de la DNA că va primi o sentinţă „maxim cu suspendare” în procesul ce avea să înceapă peste... 10 ani. Varianta, şocantă, contravenea însă flagrant declaraţiei pe care tot Bojtor o dăduse şi la DNA, şi la Tribunal, unde a susţinut că, dimpotrivă, agenţii unguri i-au cerut să nu coopereze cu autorităţile judiciare din România. În plus, era atât de gogonată încât nimeni n-a înghiţit povestea că serviciile secrete maghiare ar fi vrut să-l sacrifice taman pe şeful UDMR Bihor, cel urmărit de SRI pe mandate de siguranţă naţională.

Poliţie politică...

Acum două săptămâni, însă, a urmat o altă dezvăluire, de data asta reală şi asumată de avocatul Răzvan Doseanu. În timp ce la Curtea de Apel judecătorii Gabriela Ţarcă şi Antik Levente reflectau dacă vor reexamina întregul probatoriu analizat de Tribunal, Doseanu a făcut public, tot prin Luju, un act ce atestă că unul dintre magistraţi, şi anume Antik, soţia acestuia, Kiss şi el însuşi au fost ascultaţi vreme de 60 de zile în 2016, într-un dosar al DNA clasat abia toamna aceasta, de noua Secţie de investigare a infracţiunilor din justiţie, pe motiv că „faptele nu există”.

Concret, Antik fusese bănuit că în iunie 2015 ar fi primit prin intermediul lui Doseanu 50.000 euro ca să-i anuleze lui Kiss controlul judiciar fixat atunci de Tribunalul Bihor (ceea ce de altfel judecătorul a şi făcut), mita fiind disimulată în contractul avocaţial. „DNA a inventat o sesizare din oficiu cu o stare de fapt 100% neadevărată. Scopul era de a obţine măsuri de supraveghere tehnice, inclusiv în spaţii private, în încercarea de a obţine ceva compromiţător. Dosarul a fost regizat la DNA Oradea, însă interceptările au fost cerute de DNA central, după care dosarul a fost livrat la Oradea, celor care l-au născocit”, a declarat Doseanu BIHOREANULUI, sugerând că procurorii au urmărit să-l şantajeze pe judecător, dar şi să afle strategia de apărare a lui Kiss. Ca dovadă, a adăugat el, anchetatorii nici nu s-au sinchisit să verifice dacă a avut cu Kiss un contract pe 50.000 euro, deşi puteau afla uşor că nu.

Anunţând că Secţia a deschis un dosar in rem pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă şi represiune nedreaptă, avocatul a completat că va face şi el personal o plângere, bănuindu-i de acte de „poliţie politică” pe procurorul Adrian Muntean, pe poliţistul judiciarist Traian Surducan şi pe fostul şef al DNA Oradea, Ciprian Man.

... sau act de corupţie ratat?

Solicitată de BIHOREANUL să explice de ce colegii săi au ţinut deschis atâta vreme un dosar fără a-l soluţiona, actuala şefă a DNA Oradea, Felicia Popovici (foto), s-a scuzat cu faptul că magistraţii au „obligaţia de rezervă”, pe când avocaţii „pot spune orice”, dar a precizat laconic că „Inspecţia Judiciară a făcut un control la DNA Oradea anul acesta şi nu a constatat nicio abatere deosebită. Pot să vă spun că DNA Oradea n-a încălcat nicio lege”.

Alte surse susţin, însă, că supravegherea şi implicit dosarul presupusei mituiri ar fi eşuat din cauza unui „incident de securitate”. După Decizia 51/2016 a CCR potrivit căreia SRI nu mai putea asigura sprijin tehnic pentru DNA, aparatura folosită anterior pentru supravegherea lui Antik, a soţiei sale, a lui Doseanu şi a lui Kiss a trebuit „retrasă”, iar operaţiunea ar fi fost surprinsă de Cristina Antik în biroul său de contabilă, pe atunci, la şcoala Szacsvay Imre. „Într-o seară s-a întors la birou pentru că ar fi uitat lumina aprinsă şi a dat peste un bărbat care scotea aparatura. Dar cine îşi închipuie că oamenii din servicii sunt cretini şi ar lucra cu lumina aprinsă? De fapt a fost o scurgere de informaţii, aşa a aflat Antik”, spun sursele.

Fără a se putea dovedi vreo şpagă, interceptările din dosar ar fi arătat, totuşi, că soţia judecătorului şi cea a avocatului, judecătoare de civil, erau prietene, ceea ce, în ochii procurorilor, ar indica o legătură între presupusul mituitor şi presupusul mituit. Ulterior, legătura a mai fost întărită de ceva: în 2017, Cristina Antik a fost pusă în Consiliul de Administraţie al Aeroportului Oradea, ca reprezentant al CJ Bihor, la propunerea UDMR, adică din partea unei instituţii şi a unui partid de care Kiss, „clientul” soţului judecător, nu era deloc străin.

Judecători în divergenţă

Indiferent cum au stat lucrurile, un efect e sigur: scandalul declanşat de Doseanu a pus la îndoială capacitatea lui Antik de a judeca în continuare procesul lui Kiss. De altfel, lunea trecută, magistratul a şi depus o cerere de abţinere. Colegii, însă, i-au respins-o ca nefondată, considerând probabil că, potrivit legii, nu există „nicio suspiciune rezonabilă” de afectare a imparţialităţii sale. Curios, deşi puteau face asta, nici avocaţii nu i-au cerut ulterior recuzarea, nici procurorii DNA.

Prin urmare, la noul termen al procesului, Antik a rămas, miercurea trecută, în completul de judecată alături de Ţarcă, prezidând şedinţa în care a anunţat că respinge cererile de readministrare a probatoriului, a dat cuvântul apărării pentru a-şi prezenta pledoariile şi în final a anunţat că instanţa „rămâne în pronunţare” pentru a doua zi, joi, la ora 12. Atât doar că la ora fixată, în loc să pronunţe verdictul final, a anunţat o amânare pe 10 decembrie.

Ulterior, Biroul de presă al Curţii de Apel a precizat ceea ce Antik nu a spus: că, de fapt, cauza a fost „repusă pe rol în vederea constituirii unui complet de divergenţă” care să ia decizia la data fixată. Practic, asta înseamnă că cei doi judecători nu au ajuns la un acord şi va fi tras la sorţi un al treilea, care să încline balanţa asupra sentinţei definitive, ce putea fi de achitare (situaţie ce putea scandaliza opinia publică, având în vedere pedepsele date la Tribunal), de condamnare (la pedepse mai mici, egale sau mai mari decât cele hotărâte de instanţa de fond) sau de casare a verdictului iniţial şi de retrimitere a dosarului la Tribunal spre rejudecare.

Şmecheria cu prescrierea

Deşi motivul de divergenţă între Antik şi Ţarcă nu a fost făcut public, urmând să reiasă doar din motivarea sentinţei finale, e de presupus că unul ar fi vrut s-o pronunţe la termenul stabilit, iar celălalt să „paseze” răspunderea la Tribunal, adică procesul să se reia de la zero, cu riscul prescrierii. În fapt, tot o achitare, dar mai puţin scandaloasă şi mai uşor de „servit” opiniei publice.

De altfel, avocaţii pledaseră cu o zi înainte pentru această variantă, acuzând că sentinţa Tribunalului „nu a fost motivată în mod real”, fiind „un copy paste după rechizitoriul DNA”, după cum s-au exprimat atât Doseanu, cât şi avocatele lui Rus, Doris Şerban şi Hanna Berger, reproşând că judecătoarea nu ar fi luat în seamă decât argumentele procurorilor, nu şi mărturiile favorabile inculpaţilor, potrivit cărora foştii şefi şi angajaţi din Primărie şi din CJ fie nu-şi amintesc mare lucru din afacerile de acum un deceniu, fie îşi amintesc cu certitudine doar că nu au fost influenţaţi de Kiss pentru trucarea licitaţiilor. Oare aşa să fie?

Interceptările care „vorbesc”

BIHOREANUL a studiat motivarea Tribunalului (ataşată integral acestui articol), constatând că, totuşi, judecătoarea Denisa Bic a analizat atât probele acuzării, cât şi pe ale apărării, înregistrate atât în timpul anchetei DNA, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, sentinţa dând-o prin coroborarea lor, cu respectarea principiilor de drept ale procesului echitabil şi egalităţii de arme între părţi.

De pildă, în ce priveşte cererea avocaţilor de a scoate din dosar convorbirile interceptate în baza mandatelor de siguranţă naţională, judecătoarea a arătat că Decizia CCR 51/2016 se aplică doar pe viitor, interceptările fiind făcute anterior, în condiţiile Legii 51/1991 privind siguranţa naţională, dar şi a Codului de procedură penală, fiind autorizate legal de ÎCCJ.

De înţeles, însă, de ce au insistat avocaţii să scape de interceptări: înregistrările arată că fostul şef al UDMR Bihor, Alexandru Kiss, deşi în 2003 era vicepreşedinte la CJ, a discutat cu patronul Keviep despre aranjarea parteneriatului dintre Primărie şi firmă pentru halda ecologică, cu Bojtor despre foloasele necuvenite pentru el şi amicul Mudura, iar cu actualul deputat Szabo Odon, pe-atunci consilier judeţean, despre protejarea investiţiei Keviep printr-o intervenţie la secretarul de stat Korodi Attila pentru ca în 2004 recent inaugurata haldă să nu fie închisă pentru neîndeplinirea unor condiţii legale.

La fel, tot din interceptări, reiese cum au fost „trântite” contractele pe drumuri judeţene în favoarea Selinei, Kiss discutând în acest sens cu alt fost vicepreşedinte al CJ, Teodor Ferician, cum a pregătit vânzarea sub preţ a terenurilor fostelor unităţi militare, iar la întocmirea caietelor de sarcini a contribuit însuşi cumpărătorul prestabilit, adică Beniamin Rus personal, şi despre modul în care acesta a transmis „cotizaţiile” prin firmele lui Bojtor.

Bani plimbaţi

Interceptările, însă, doar au completat şi au făcut mai uşor de înţeles alte probe obţinute prin comisii rogatorii în Germania şi Olanda, precum şi acte ce dezvăluiau circuitele financiar-bancare ce disimulau mita. Potrivit înscrisurilor, dar şi unor martori din cele două ţări europene, firmele lui Rus negociau achiziţia de utilaje de la societăţi de acolo, care pregăteau documente de livrare pentru Selina şi Trameco, la preţurile negociate, dar ulterior li s-a cerut rectificarea documentelor sau redactarea lor aşa încât utilajele să fie livrate nu direct, ci plimbate prin firmele offshore ale lui Bojtor, pentru a li se majora preţurile aşa încât diferenţele de sume rezultate să ajungă pentru şpăgi.

Ca exemplu, pe 17 martie 2004 un furnizor din Germania a livrat un buldozer la preţul de 38.000 euro, pe care una din firmele lui Bojtor, Ariston Distribution Group, l-a refacturat către Trameco încă din 9 martie, deci înainte să fi intrat scriptic în posesia lui, cu 90.299 euro. La proces, Bojtor a declarat că el cumpăra utilajele la preţurile mici, negociate de reprezentanţii firmelor lui Beniamin Rus, iar apoi le revindea acestora la preţuri mai mari, încasa banii, plătea furnizorii şi surplusul îl preda în numerar „boşilor” Kiss şi Mudura.

Explicaţiile condamnărilor

Tribunalul a explicat şi de ce a refuzat o altă cerere a inculpaţilor, pentru înlăturarea probelor obţinute cu sprijinul procurorilor din Ungaria printr-o percheziţie făcută în 2006 acasă la Bojtor, în al cărui calculator s-au găsit o mulţime de acte ce dovedeau că acesta a „spălat” prin firmele offshore şpăgile date de patronii Keviep, Selina şi Martex Trans pentru Kiss şi Mudura, inclusiv extrase de cont şi contracte de achiziţii fictive redactate în mai multe variante. Probele, de altfel, au fost întărite în procesul de la Tribunal inclusiv de Bojtor, care a relatat cum scotea din conturi banii de mită şi îi preda lui Mudura, „la locaţia acestuia din Budapesta”, şi lui Kiss în hotelurile unde se întâlneau, tot în capitala Ungariei.

În motivare, judecătoarea Bic a explicat şi cum la individualizarea pedepselor a ţinut cont atât de interesele societăţii, cât şi de circumstanţele favorabile inculpaţilor. De exemplu, magistratul a arătat că aplicarea unor pedepse „în regim suspensiv”, adică închisoare cu suspendare, ar crea opiniei publice impresia că există persoane sus-puse care pot săvârşi infracţiuni şi scapă de răspundere.

Prin acţiunile şi conduita lor, a explicat magistratul, inculpaţii au creat „impresia că deciziile de interes public pot fi cumpărate, lucru inacceptabil într-o societate bazată pe supremaţia dreptului”, şi au contribuit „la consolidarea curentului de opinie cristalizat la nivelul societăţii româneşti că pentru persoanele care au bani şi un sistem relaţional instituţiile funcţionează pe alte criterii decât cele prevăzute în Constituţie şi în legi, aspect de natură să genereze o stare de neîncredere”. Or, asta este cu atât mai grav cu cât unul din ei, Kiss, ca şef al CJ Bihor, făcea parte din persoanele „chemate să aplice şi să respecte legea”.

Pedepse „înspre medie”

Totuşi, judecătoarea a arătat şi îngăduinţă condamnaţilor. Concret, „la un prim pas al individualizării”, ţinând cont de infracţiunile săvârşite de fiecare şi de câştigurile realizate de fiecare, precum şi de „conduita procesuală”, magistratul a explicat că a optat pentru „o pedeapsă orientată spre maxim” pentru infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina lui Kiss şi „spre medie” pentru cele de spălare de bani imputate tuturor şi pentru cea de trafic de influenţă şi de instigare la trafic de influenţă în cazul lui Kiss şi Rus.

Într-o a doua etapă, însă, judecătoarea a aplicat articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia „fiecare persoană are dreptul la o judecată în termen rezonabil”, aşa că, având în vedere vechimea faptelor (comise între 2002-2008) şi faptul că ancheta DNA a durat prea mult (in rem încă din 2006) şi că rechizitoriul a fost finalizat abia în 2015, a constatat că „nu poate fi reproşată numai inculpaţilor şi complexităţii cauzei durata deosebit de mare a procesului”, ci „autorităţile statale pot fi considerate răspunzătoare”, ca urmare a redus pedepsele pentru spălare de bani „spre minim”, iar cele pentru trafic şi instigare la trafic de influenţă, precum şi pentru luare de mită „înspre medie”. Aşa s-a ajuns, deci, la pedepsele de 8, respectiv 4 şi 6 ani de închisoare stabilite lui Alexandru Kiss, Beniamin Rus şi „spălătorului” şpăgilor, Bojtor Vilmos.

În aceste condiţii, rămâne de văzut dacă pe 10 decembrie completul de divergenţă al Curţii de Apel va confirma sau infirma sentinţa Tribunalului sau dacă doi dintre cei trei magistraţi vor „pasa” dosarul spre rejudecare. Adică, pe româneşte, spre îngropare prin prescriere...

CU DUBLĂ MĂSURĂ
Dragoş Gligor, „amânat” de DNA

În cursul judecării la Tribunalul Bihor a dosarului Kiss-Rus, avocaţii celor doi inculpaţi au pus serios în dificultate DNA Oradea, deschizând o chestiune care nu a fost lămurită nici de procurori, nici de judecătoare în motivarea sentinţei. Atât în declaraţiile date în timpul anchetei, cât şi în instanţă Bojtor Vilmos a spus că jumătate din suma de 3,21 milioane euro virată în conturile firmelor sale offshore ca şpăgi aferente contractelor de furnizare de cărbune importat din Ungaria a remis-o lui Kiss şi Mudura, iar cealaltă jumătate nimănui altcuiva decât directorului general al CET-ului, Dragoş Gligor (foto). Pe acesta, Mudura l-a chemat la el acasă şi, în prezenţa lui Bojtor şi a lui Kiss, l-a ameninţat că va fi înlocuit din funcţie dacă nu acceptă importurile prin firmele indicate de el.

Avocaţii au întrebat, pe bună dreptate, de ce în aceste condiţii Gligor nu a fost la rându-i trimis în judecată, sugerând că a fost folosit de DNA doar ca martor, pentru a da declaraţii despre înţelegerea făcută în casa lui Mudura. Singura explicaţie dată de DNA instanţei a fost că în ce-l  priveşte pe Gligor „dosarul penal se află în curs de soluţionare”. Dacă nu va interveni prescrierea faptelor...