Fostul şef al CJ Bihor, Alexandru Kiss, şi patronul Selina, Beniamin Rus, răsuflă uşuraţi încă o dată. După ce în decembrie Curtea de Apel Oradea a trimis la rejudecare procesul în care Tribunalul Bihor îi condamnase astă-vară la 8 şi respectiv 4 ani de închisoare pentru trântirea unor contracte, între care şi afacerea "Luceafărul", cei doi scapă şi de procesul civil iniţiat de CJ în 2015 pentru a recupera terenurile pe care Selina s-a angajat, în mandatul lui Kiss, să construiască 4.000 apartamente.

BIHOREANUL a aflat că CJ a pierdut la Tribunal prima etapă a litigiului şi are toate şansele s-o piardă şi pe cealaltă, la Curtea de Apel. Aşa că judeţul va rămâne cu prejudiciul moştenit de la Kiss, iar firma lui Rus cu câştigul.

Vrăjeala Luceafărul

Cu 4 ani în urmă, în aprilie 2014, DNA Oradea anunţa că Alexandru Kiss, pe atunci vicepreşedinte al CJ Bihor, era urmărit penal pentru şpăgi de 4,3 milioane euro primite ca să "rezolve" mai multe contracte publice: construirea haldei ecologice a Oradiei de către firma ungară Keviep, aprovizionarea CET cu cărbune ucrainean importat prin Ungaria de un SRL obscur, Martex Trans, reabilitarea unui drum judeţean de către Selina şi vânzarea, tot către această firmă, a terenurilor fostelor unităţi militare din Oradea.

Cunoscută drept afacerea "Luceafărul", tranzacţia datează din 2006, când patronul Selina l-ar fi mituit cu 700.000 euro pe Kiss ca să trucheze în favoarea sa licitaţia pentru vânzarea imobilelor. Anchetatorii au descoperit că şeful CJ aranjase subevalurea acestora, îl cooptase pe Rus la redactarea caietelor de sarcini aşa încât să i se potrivească doar lui, iar în final, în loc să fie scoase la licitaţie suprafeţele integrale, terenurile au fost dezmembrate pe parcele şi vândute, la preţuri sub cele ale pieţei, doar bucăţile de sub viitoarele blocuri. Prin urmare, în Calea Aradului, din 51.025 mp s-au vândut doar 17.372, iar în str. Universităţii, din 182.972 mp doar 30.736, restul loturilor, devenite neconstruibile, rămânând fără valoare.

Combinaţia a fost servită publicului sub pretextul că CJ urmărea diminuarea crizei locative, prin edificarea de locuinţe la "preţuri sociale". Cu toate înlesnirile, însă, Selina a vândut puţinele apartamente pe care le-a construit - 210 dintr-un total de 4.000 (1.500 preconizate în Aradului şi 2.500 în Universităţii) - la preţuri triple faţă de cele promise: 850-1.100 euro/mp, în funcţie de finisaje, în loc de 300-450 euro/mp. Prejudiciul, au stabilit experţii DNA, s-a ridicat în această afacere la 4,156 milioane euro.

Recuperaţi paguba!

La câteva zile după anunţul despre începerea urmăririi penale împotriva lui Kiss şi Rus, la CJ a ajuns şi Camera de Conturi. Dacă până atunci, la fel ca şefii CJ, ignoraseră an de an sulfuroasa afacere, auditorii au descoperit, brusc, că judeţul fusese prejudiciat, deoarece Selina a încălcat mai multe clauze asumate în contractele 5.834 şi 5.835 din 23 iunie 2006.

Concret, firma trebuia ca în cel mult 4 ani să contracteze toate locuinţele prin CJ: în primul an, 2007, 10% din total, adică 400 apartamente, în al doilea 20%, în al treilea 30%, iar în al patrulea restul de 40%. Or, până în 2014 nu făcuse decât 210. De asemenea, Selina era obligată "să nu înstrăineze sub nicio formă terenurile decât pentru contractarea unui împrumut în vederea construirii de apartamente", situaţie în care trebuia să depună o altă garanţie în favoarea CJ, or în realitate firma le-a gajat la BCR pentru un credit, fără a anunţa CJ şi fără a înlocui garanţia.

Prejudiciul, a stabilit Camera de Conturi, era de 7,87 milioane lei, mult sub cel constatat de DNA, fiindcă auditorii au calculat strict valoarea parcelelor pe care, după 8 ani de la încheierea contractelor, firma nu construise nimic. Cert e că, la final, auditorii au dispus CJ să ia măsuri pentru "punerea în aplicare a clauzelor contractuale şi de a proceda la reîntregirea patrimoniului judeţului cu terenurile care fac obiectul contractelor", precum şi "de a încasa contravaloarea (actualizată) pentru acele terenuri pe care nu au fost demarate lucrări de construcţie locuinţe".

"Forţă de constrângere"

Cornel Popa, fost președinte al Consiliului Județean BihorImediat după Raportul Camerei de Conturi, în mai 2014, preşedintele de atunci al CJ, Cornel Popa (foto), a dispus formarea unei comisii care să "monitorizeze" derularea contractului, obligatorie chiar în baza acestuia, dar pe care Kiss nu o înfiinţase.

Condusă de vicepreşedintele CJ Ioan Mang (PSD), comisia a inclus câte un consilier din fiecare partid. Cei 5 au întocmit un raport abia după 6 luni, în noiembrie, când au propus conducerii CJ notificarea firmei asupra faptului că s-a constatat nerespectarea de către aceasta a obligaţiilor contractuale, activarea clauzei de penalizare prin restituirea terenurilor libere de construcţii şi, în cazul în care Selina refuza acest lucru, "CJ să apeleze la forţa de constrângere a statului în vederea respectării obligaţiilor asumate".

Cum firma a respins înapoierea terenurilor, în ianuarie 2015 aleşii bihorenilor au aprobat deschiderea unui proces pentru "rezoluţiunea contractelor", adică rezilierea lor, şi pentru "a încasa contravaloarea acelor terenuri pe care nu au fost demarate lucrări de construire". După alte 3 luni, au decis angajarea unei case de avocatură care să reprezinte instituţia.

Prescris de la început

De atunci, despre litigiu nu s-a mai auzit nimic, până luna trecută, când Tribunalul Bihor a decis să respingă pretenţia CJ, dând satisfacţie firmei. După nu mai puţin de 29 şedinţe de judecată, pe 14 martie 2019 magistraţii au respins "ca prescrise cererile principale modificate de reclamantul Judeţul Bihor prin Consiliul Judeţean în contradictoriu cu pârâtele SC Selina SRL, BCR şi ANAF", care pusese sechestru pe terenuri pentru o datorie de peste 10 milioane lei pe care firma, intrată în insolvenţă, o adunase la bugetul de stat.

Ce înseamnă, practic, hotărârea instanţei? Nimic altceva decât că, în condiţiile în care Codul Civil prevede că o creanţă poate fi revendicată într-un termen general de 3 ani, după scurgerea acestuia orice pretenţie a CJ Bihor faţă de firmă a devenit tardivă.

"Termenul de prescripţie a decurs de la executarea contractelor, încheiate în iunie 2006 pe 5 ani, deci valabile până în 2011, astfel că în iunie 2014 acţiunea reclamantului devenise deja tardivă", explică avocatul Mircea Ursuţa, pe care la vremea respectivă CJ a vrut să-l angajaze, dar care a refuzat. "Uluitor e că şi instanţa a avut nevoie de 4 ani ca să constate că dreptul de pretindere era deja prescris, de la început", afirmă avocatul.

Vina "foştilor"

Având în vedere miza enormă a procesului, adică prejudiciul în sumă de 7,87 milioane lei care trebuia recuperat la valoarea actualizată a acesteia, BIHOREANUL a solicitat o poziţie a conducerii CJ.

Aceasta susţine că, de fapt, termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 23 iunie 2010, când la şefia instituţiei se afla liberalul Radu Ţîrle (foto) şi s-ar fi împlinit la data de 23 iunie 2013, când preşedinţia era asigurată de Cornel Popa (tot PNL), fără a pomeni nimic despre culpa fostului preşedinte UDMR-ist Kiss, cel care a şi semnat contractele în favoarea Selinei.

În schimb, prin purtătorul de cuvânt Adrian Simon, actuala conducere a CJ afirmă că "are intenţia de a promova calea de atac", adică de a contesta, prin avocaţi, decizia la Curtea de Apel. De parcă ar merita să mai arunce alţi bani pentru a recupera o datorie demult "ştearsă" de trecerea timpului...


BLAT PENTRU KISS
Nu-l vor tras la răspundere

În timp ce procesul civil pentru recuperarea terenurilor pe care Selina nu a construit blocurile promise e ca pecetluit, CJ Bihor a mimat apărarea propriilor interese şi în procesul penal intentat de DNA fostului preşedinte Alexandru Kiss şi afaceriştilor cărora le-a aranjat contracte. Cea mai clară dovadă este că în aprilie 2014, când procurorii au trimis dosarul Kiss în judecată şi au cerut CJ să precizeze dacă se constituie sau nu parte civilă vătămată pentru recuperarea prejudiciului, toţi aleşii de la UDMR, PNL şi PSD au votat împotrivă.

"Pentru recuperarea prejudiciului cauzat de o faptă ilicită, o persoană vătămată are două posibilităţi: fie se constituie parte civilă în cadrul acţiunii penale, fie introduce acţiune civilă pentru recuperarea prejudiciului", arăta la acea vreme Serviciul Juridic. Sub pretextul că nu ar vrea să-l considere din start vinovat pe Kiss, pe atunci vicepreşedinte CJ şi şef al UDMR Bihor, cu care atât PNL cât şi PSD voiau să rămână în alianţă pentru a conduce judeţul, consilierii au votat pentru un proces civil îndreptat exclusiv împotriva firmei Selina. Deşi ar fi trebuit să ştie că e tardiv...