Cu un sistem sanitar suferind, România nu îşi îngrijeşte cum trebuie nici muribunzii. În toată ţara, mai puţin de 7% dintre aceşti bolnavi au acces la îngrijirile paliative, menite să le uşureze suferinţa, iar situaţia nu este mai bună nici în Bihor.

Doar patru spitale publice din judeţ oferă asemenea servicii, însumând numai 40 de paturi dedicate bolnavilor în stadiu terminal. Alte 48 de saloane, cu câte două paturi fiecare, funcţionează în singura clinică privată de paliaţie din Bihor, care însă poate primi la preţuri mai mici doar 25 de bolnavi simultan, deoarece numai pentru atâţia decontează tratamentele Casa de Sănătate.

Sănătatea, în durere

Cel mai adesea, când nu mai răspund la tratamente şi nimic nu le-ar mai putea îmbunătăţi starea, bolnavii incurabili sunt externaţi din spitale. Familiile sunt nevoite să-i ducă acasă, cel mai adesea fără a şti ce pot face pentru a le alina durerile şi a-i ajuta să treacă mai uşor spre lumea cealaltă.

Într-o lume ideală, fiecare bolnav în stadiu terminal ar fi tratat de specialişti în îngrijiri paliative Chiar dacă bolile lor nu mai răspund la tratament, durerile le pot fi alinate, iar starea lor ameliorată. În plus, odată cu ei, sunt "oblojiţi" şi aparţinătorii lor...

Astfel de specialişti ar trebui să se regăsească în toate spitalele publice, dar acestea au multe deficienţe, inclusiv în tratarea bolnavilor vindecabili. Conform Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, în judeţ există 136 paturi pentru îngrijiri paliative, din care doar 40 în spitale publice: 10 la Spitalul Municipal din Oradea, 8 la Spitalul Orăşenesc din Aleşd, 10 la cel Municipal din Beiuş şi 12 la Ştei. Celelalte 96 paturi de paliaţie sunt la clinica privată Laser System din Oradea.

Costuri ridicate

Dacian Foncea, managerul Spitalului Municipal OradeaPrimele paturi pentru îngrijiri paliative au fost înfiinţate în Bihor în 2006, la fostul Spital TBC, acum secţie a Spitalului Municipal, când manager era Dacian Foncea (foto), care conduce unitatea şi acum. "Am fost al doilea spital din ţară care ofeream îngrijiri paliative, având 4 paturi. Dar costurile erau imense, 100 de euro/zi/pat", spune Foncea.

Costurile mari se explică prin faptul că în secţiile de paliaţie lucrează doctori şi asistenţi medicali specializaţi în terapia durerii, kinetoterapeuţi, psihologi şi preoţi care îi ajută pe bolnavi să-şi accepte sfârşitul vieţii. În plus, pacienţii primesc medicamente care să le micşoreze durerile, deloc ieftine.

Ulterior, alte 6 paturi pentru paliaţie s-au înfiinţat la Centrul Oncologic, iar acum formează, alături de celelalte 4, o singură secţie, care până anul trecut, ca peste tot în ţară, a funcţionat inspirându-se din modele existente în străinătate. Ministerul Sănătăţii a reglementat îngrijirile paliative abia prin Ordinul nr. 253/2018, ce stabileşte regulamentul secţiilor de paliaţie.

Cerere este, bani nu!

Pe lângă faptul că cele 10 paturi pentru paliaţie sunt insuficiente, secţia de profil a Spitalului Municipal nici nu mai funcţionează din luna mai, de când DSP Bihor i-a ridicat autorizaţia, pe motiv că saloanele erau prea învechite. "Am făcut investiţii, am trimis dosarul la Ministerul Sănătăţii şi aşteptăm să primim iar autorizaţia. O vom redeschide cu 10 paturi şi următorul pas va fi să o extindem la 25", spune Foncea.

Nu poate face, însă, o secţie şi mai mare, pentru că nu are nici suficienţi specialişti, nici bani cu care să-i plătească. "Şefii Casei de Asigurări de Sănătate Bihor, dacă ar vrea, s-ar lupta la Bucureşti pentru fonduri dedicate paliaţiei. Dar îi interesează doar şpăgile", acuză Foncea, de altfel un vechi inamic al conducerii CAS Bihor.

Ioan Todoca, primarul orașului AleșdPrin urmare, singurele secţii de paliaţie funcţionale în judeţ au rămas la Aleşd, Ştei şi Beiuş. "Am înfiinţat primele paturi în 2012, pentru că am constatat că foarte mulţi pacienţi erau în stadiu terminal şi erau internaţi pe alte secţii. Am trimis doi medici la specializare, acum un al treilea urmează această pregătire. Am avea nevoie de mai multe paturi, dar nu prea mai avem loc", zice primarul din Aleşd, Ioan Todoca (foto), cel care în 2012 era managerul spitalului.

Terapia durerii

Cătălin Beltechi, directorul clinicii orădene Laser SystemO capacitate dublă faţă de stat oferă clinica privată Laser System, construită în Oradea pe strada Ceyrat, lângă Cimitirul Municipal, pe un teren pe care firma din Arad l-a concesionat de la Primărie pe 49 ani. Înfiinţată de un dermatolog originar din Irak, Asad Fatah Sherzad, societatea mai deţine un spital similar în Arad. "Oferim tratamente de specialitate şi condiţii hoteliere pentru pacienţii care nu mai răspund la niciun tratament curativ", explică directorul clinicii orădene, Cătălin Beltechi (foto).

Cei mai mulţi pacienţi ai clinicii deschise anul trecut au fost bolnavi cu afecţiuni oncologice şi cu demenţă în stadiu final. "Sunt pacienţi care vin cu dureri groaznice, iar familiile, desigur, sunt la pământ. Noi ştim cum să acţionăm, sunt tratamente de specialitate în terapia durerii pe care le aplicăm", spune Beltechi.

All inclusive

Bolnavii de la Laser System nu sunt doar trataţi, ci socializează şi ies zilnic în grădina clinicii, amenajată astfel încât să le ofere o stare de bine. Pacienţii primesc zilnic trei mese, săptămânal au ocazia să participe la slujbe religioase şi beneficiază şi de serviciile unui psiholog.

"Le asigurăm cele mai bune condiţii pentru a le prelungi viaţa, nu şi agonia. Am avut un pacient despre care familia credea că nu va supravieţui mai mult de o săptămână şi a mai trăit şase luni. De asemenea, am avut şi pacienţi externaţi. Până la urmă, suntem o afacere privată, interesul nostru e să oferim servicii pacientului pe o perioadă cât mai lungă", zice Beltechi.

Empatia şi căldura angajaţilor sunt, însă, adesea cele mai de preţ servicii pe care le oferă aceştia. "Vorbim cu ei, glumim, încercăm să le facem tuturor zilele mai plăcute".

Preţul demnităţii

Asemenea servicii, însă, costă. Pentru o zi de spitalizare, pacienţii Laser System plătesc 200 de lei, tarif pe care adesea familiile nu şi-l permit. "Din păcate, avem doar 25 paturi contractate de Casa de Asigurări de Sănătate", spune Beltechi. Cum CAS decontează doar serviciile medicale, şi pentru aceste paturi pacienţii trebuie să plătească un tarif zilnic suplimentar de 70 lei.

De altfel, preţurile destul de mari fac ca spitalul privat să nu fie niciodată aglomerat, chiar dacă vin pacienţi şi de la mare distanţă, din judeţe precum Caraş-Severin ori chiar Buzău. Dacă însă nu au destui bani puşi deoparte, familii iubitoare sau rude care să-i ajute, află adevărul dureros că o moarte demnă poate fi un lux...


AJUTOR DE LA VOLUNTARI
Casa Speranţei, în proiect

Marinela Murg, directoarea Hospice Emanuel OradeaTocmai pentru că spitalele publice duc lipsă de servicii paliative, Fundaţia Hospice Emanuel încearcă să vină în ajutorul bolnavilor şi a familiilor acestora. Înfiinţată în 1996, asociaţia asigură îngrijiri paliative la domiciliu pentru bolnavii de cancer. Asistente specializate se deplasează, voluntar, la domiciliul acestora pentru a le oferi, gratuit, tratamente complete. "Circa 17% din costuri ne sunt acoperite de CAS, restul din donaţii şi colecte", explică directoarea ONG-ului, Marinela Murg (foto).

Hospice şi-a propus de ani buni să contruiască şi o clinică pentru aceşti bolnavi, Casa Speranţei, fundaţia fiind turnată încă din 2012 pe malul stâng al Peţei, pe strada Atelierelor. Din lipsă de bani, însă, n-a putut continua lucrările. "Sperăm să reuşim să facem cât mai curând măcar un corp mai mic. Munca noastră este foarte solicitantă, dar şi foarte necesară. Orice om are dreptul să moară cu suferinţa ameliorată, în demnitate", spune Murg.