Bărbatul îşi aruncă în lături braţele, într-un gest uşor teatral de apărare a spaţiului din spatele său. "La asta am muncit toată viaţa. Am 63 de ani. N-am cum s-o iau de la capăt altundeva", spune Nicolae Szavo, proprietarul unei case din strada Slatinei 25, în curtea căreia are şi un atelier de tinichigerie.
Miki bácsy va fi expropriat anul viitor, la fel ca încă trei familii vecine, deoarece amplasamentul urmează să fie reamenajat în folosul comunităţii.
Schimbarea la faţă
Teza regenerării urbane a unor zone a apărut odată cu Planul Urbanistic General al oraşului. Urbaniştii firmei Planwerk au identificat toate amplasamentele abandonate, degradate sau inadecvate zonelor în care sunt. Printre ele s-au numărat depozitele de fier vechi din strada Barcăului, mlaştina de lângă Lotus Center, ruinele unei clădiri neterminate din şanţul Cetăţii, cantina Criortex din strada Milcovului şi altele.
Conceptul de regenerare urbană a devenit atractiv de anul trecut când, identificând şansa de a atrage fonduri europene de 100.000 euro pentru proiecte de acest fel, primarii s-au trezit că localităţile nu deţin terenurile propice punerii lui în aplicare. La propunerea preşedintelui executiv Ilie Bolojan, edilul Oradiei, Asociaţia Municipiilor din România a promovat un proiect de lege care să permită exproprierea de utilitate publică nu doar pentru drumuri, ci şi pentru amenajarea de pieţe ori parcuri.
"Este vorba de terenuri părăsite, de zone abandonate, de foste zone industriale, pentru care primeşti bani ca să schimbi faţa acelui loc. Poţi să construieşti în locul lor o clădire publică, o piaţă publică, un parc", argumenta Bolojan. La cererea AMR, Parlamentul a modificat vara aceasta Legea 255/2010, introducând pe lista motivelor pentru expropriere şi proiectele de regenerare urbană ale autorităţilor locale. Iar efectele se văd...
Cuvântul lui Bolojan
Hotărât să identifice cele mai bune soluţii pentru două amplasamente înghesuite din cartierele Velenţa şi Rogerius, în luna august primarul Bolojan a demarat primul proiect de "co-urbanizare" din România.
Termenul, inventat chiar de edil, este o combinaţie a termenilor "co-housing", apărut în Danemarca anilor ’70 şi ajuns la modă în Occident, care defineşte un ansamblu de locuinţe independente având facilităţi comune (precum un parc, o casă de oaspeţi sau un spaţiu de lucru) pe care proprietarii le gestionează în comun, şi "urban developement", care desemnează dezvoltarea urbană.
Ideea consultărilor i-a fost sugerată primarului de tânărul arhitect Horaţiu Cojan (foto), şcolit în Olanda şi Marea Britanie, care vrea să aplice acasă principiile deprinse afară. "În străinătate astfel de proiecte sunt plătite nu de primării, ci chiar de către proprietarii caselor, care participă în număr mare la consultări, ca să îşi spună părerea, şi sunt susţinute de arhitecţi, care însă nu sunt foarte încântaţi, pentru că este mult mai uşor să lucreze din birou, fără să le comenteze cineva proiectele", explică specialistul.
La dezbateri, doar victimele
Consultările sunt, însă, greu de făcut în România. Angajat de municipalitate să redeseneze amplasamentul fostei Pieţe Velenţa, desfiinţate în noiembrie 2017, precum şi zona delimitată de străzile Sovata, Fagului, Slatinei şi Lisabonei, Cojan s-a înarmat cu schiţe, randări şi machete pentru întâlnirile cu orădenii. Dar seminariile întinse pe mai bine de o lună au atras prea puţini participanţi. "Nu interesează oamenii. Românii participă la dezbateri doar dacă proiectul îi afectează direct şi mai ales dacă îi afectează negativ", a constatat arhitectul.
La întâlnirile din Velenţa s-au prezentat puţin peste 10 orădeni şi numai pentru a cere amenajarea în locul pieţei a unui pavilion pentru comercializarea fructelor şi legumelor. La fel, la dezbaterile pentru zona străzilor Sovata-Slatinei-Lisabonei s-au prezentat, cu câteva excepţii, doar cei 4 orădeni care urmează să fie expropriaţi, pentru a afla ce vrea să facă Primăria pe terenurile lor. "Eu nu spun că este urât, dar acolo unde dumneavoastră aţi pus locul acesta verde este acum casa mea. Nu pot fi de acord cu aşa ceva", a spus Emilia Vesea (foto), ţintuind cu degetul macheta.
"Nu ne-am descurca la bloc"
Mamă a unui băieţel de 9 ani cu tulburări de autism şi retard neuromotor, Emilia nici nu se gândeşte să renunţe la casa din strada Slatinei. "Suntem aproape de grădiniţă, de medic, de terapeuţi, iar băieţelul are curte unde să iasă. Nu ne-am descurca la bloc. Am prieteni în aceeaşi situaţie, la care le bate săptămânal Poliţia la uşă fiincă vecinii au reclamat copilul că urlă sau loveşte în ceva", spune femeia. De altfel, familia a refuzat deja oferta unei parohii care voia locul pentru o grădiniţă. "Le-am spus că sub 100.000 de euro nu vindem, numai ca să scăpăm de ei. Şi n-au mai venit", spune Emilia.
În casa de peste 100 mp locuiesc două familii. Socrii Emiliei au cumpărat-o la jumătatea anilor ’70. "Am plătit pe ea 50.000 de lei, o avere. De atunci tot construim şi amenajăm. Acum ne pregăteam de renovare. Avem materialele aduse, dar până se lămureşte necazul ăsta nu facem nimic", spune Leontina Popa (foto). Nici ea nu vrea să renunţe la casă. "Copiii ca şi copiii, dar la vârsta mea eu nu mă duc nicăieri. N-am casă de vânzare!", zice ea.
La război
Cel mai supărat este, însă, tinichigiul Nicolae Szavo (foto). Proprietar al unei case cu 4 camere, Miky bácsy şi-a deschis aici un atelier în anii ’90. "Toţi asiguratorii ştiu atelierul de pe Lisabonei", se laudă bărbatul, care nici nu se gândeşte să plece. "Primăria, mi-a zis cineva, plăteşte cam 40 de euro pe metrul pătrat. E bătaie de joc! 37,5 euro costă un metru pătrat de teren, numai buruieni, lângă cimitirul Episcopia!", socoteşte meşterul, adăugând că dacă închide atelierul nu l-ar mai putea reporni niciodată.
"Dacă plec de aici, duc cu mine numai diploma de tinichigiu. Toate actele se pierd. Îmi ia un an să obţin alte aprobări. Din ce trăiesc până atunci?", întreabă el retoric. "Am biruit cu Ceauşescu, ’oi birui şi acum. Mi-am luat avocat. Ne vom judeca, mergem la CEDO, dar eu de aici nu plec. Nu înţeleg cum vine asta, că vrea Primăria să facă locul frumos fix peste casa mea!", protestează bătrânul.
Pentru a construi pe un amplasament, municipalitatea trebuie întâi să demoleze. Numai că unele imobile sunt mai mult decât lucruri, ele cuprind amintiri, năzuinţe sau un mod de viaţă. Iar asta nu se împacă uşor cu regenerarea urbană...
"Blocurile moştenite din comunism sunt zone gri, fără parcuri şi locuri de agrement. Cine se mută în Oradea evită aceste amplasamente în favoarea blocurilor noi. În lipsa unor proiecte de regenerare urbană, zone întregi din Rogerius, Ioşia şi Velenţa vor avea tot mai puţină căutare, iar în 20 de ani se vor ghetoiza"
Horaţiu Cojan, arhitect
PRIMĂRIA PE BULDOZER
"Oricum expropriem!"
Primăria Oradea şi-a propus regenerarea urbană a două amplasamente din oraş în fiecare an. "Că sunteţi sau nu de acord, oricum expropriem!", i-a avertizat săptămâna trecută viceprimarul Florin Birta (foto) pe proprietarii caselor din strada Slatinei.
Edilul i-a asigurat însă că proprietăţile vor fi evaluate de un specialist recunoscut de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR), care va ţine cont de amplasament, de vechimea imobilului, de investiţiile făcute şi de alte criterii stabilite prin lege. "Nu va fi o evaluare care să îşi bată joc de proprietatea dumneavoastră. Pe banii primiţi veţi putea să vă luaţi o casă altundeva", a asigurat Birta.
Potrivit legii, în urma evaluării proprietarii vor primi banii în cont şi vor avea la dispoziţie cam o jumătate de an pentru a se muta, cei nemulţumiţi având posibilitatea să conteste în instanţă rezultatul evaluării. Asta înseamnă, însă, că nu se vor putea atinge de banii din cont până la sentinţa finală şi că vor trebui să se mute pe propria cheltuială.